Ca sa pricepi sufletul unui popor, trebuie sa-i cunosti miturile fundamentale. Chiar daca nu se mai regasesc decat palid in felul de a fi al indivizilor contemporani, eresurile continua sa alcatuiasca o aura spatiala si temporala ce explica, prin simboluri simple, la indemana oricui, o intreaga existenta colectiva. Oricat ne-ar lua ochii amanuntele prezentului, duhul englezesc etern n-ar fi el insusi fara legenda Regelui Artur si a Cavalerilor Mesei Rotunde, nemtii ar fi mai enigmatici fara Cantecul Niebelungilor si frumoasa Loreley, dupa cum Mahabharata usureaza calea spre spiritul indian, iar legenda lui Ruslan, spre cel al rusilor.

Un mit de larga raspandire este cel care simbolizeaza nasterea poporului roman: Traian si Dochia, primul reprezentandu-l pe imparatul care s-a acoperit de glorie la Roma, cucerind bogata tara a dacilor, in anii 105-106 d.Ch., Dochia fiind, in legenda, fata regelui dac Decebal, care, invins, s-a sinucis, spre a nu cadea in mainile cuceritorilor tarii sale. Urmarita de Traian, care se indragosteste de ea, Dochia fuge pe muntele sacru Ceahlau, imbracata in ciobanita si manandu-si oile. Maica Domnului o salveaza, prefacand-o impreuna cu turma ei intr-o formatiune stancoasa. Stanca Dochia poate fi vazuta si azi, o alta legenda spunand ca ar fi vorba de o baba ce pornise cu oile prea devreme la pascut. Era la inceput de martie si s-a aratat puternic soarele, asa ca baba Dochia, imbracata cu 9 cojoace, a dat jos unul cate unul. Capriciile vremii au adus, insa, un ger napraznic, asa ca femeia cu oile ei au inghetat, transformandu-se in stane de piatra.

De atunci, primele 9 zile din Martie se cheama ?zilele babei?.