Consiliul Mondial Roman (CMR) a lansat o
actiune, prin care isi propune sa sustina financiar, cu ajutorul
romanilor din intreaga lume, presa de expresie romaneasca din Republica
Moldova. Insa pentru ca la Chisinau cadrul legislativ in vigoare
interzice finantarea directa din exterior a ziarelor, CMR s-a adresat
luni romanilor cu un apel, prin care le solicita sa achite fiecare
costul a cel putin un abonament la unele publicatii de la Chisinau,
abonamente care urmeaza a fi donate basarabenilor ce nu si le pot
permite. CMR atentioneaza romanii din intreaga lume ca, in conditiile
in care guvernarea comunista de la Chisinau "isi concentreaza
eforturile intr-o campanie dura pentru distrugerea elementului romanesc
autohton, mai multe publicatii, cum ar fi "Luceafarul"
sau "Tara", au disparut deja de pe piata informationala
a R.Moldova, iar altele, "Flux" si "Timpul",
fac eforturi disperate ca sa supravietuiasca. "In tot acest
timp presa ruseasca infloreste, mai ales prin suportul Moscovei
si al guvernantilor de la Chisinau. Pentru a rezista acestui atac
fatis impotriva romanilor basarabeni, propunem societatii romanesti
din intreaga lume sa ajute presa romaneasca si anticomunista de
dincolo de Prut sa supravietuiasca, mai ales in conditiile in care
guvernul roman nu pare dispus sa se implice, asa cum face cel rus",
afirma autorii mesajului.
"In acest scop, propunem ca fiecare roman sa doneze cel putin
un abonament pe timp de un an, cate unui basarabean sarac. In acest
fel vom reusi sa contracaram macar partial propaganda oficiala si
politica de rusificare exercitata prin intermediul presei de limba
rusa si vom extinde posibilitatile de informare pentru oamenii simpli
care se afla numai sub influenta presei controlate de puterea comunista",
se arata in apelul CMR. Ziarele vizate sunt, deocamdata, "Timpul"
si "Flux",
redactiile carora au fost contactate de Secretariatul CMR. Pretul
unui abonament la "Flux" este de aproximativ 8 USD pe
an, iar la "Timpul" - de 12 USD pentru aceeasi perioada,
noteaza CMR.
Anterior, autoritatile moldovene au negat orice implicare politica
editoriala a mijloacelor de informare in masa guvernamentale sau
a celor care apartin statului. In acelasi timp, reprezentantii ai
Partidului Comunistilor au declarat in repetate randuri ca afirmatiile,
potrivit carora guvernarea ar promova interesele presei de expresie
rusa, in detrimentul celei de limba romana, sunt insinuari
fara temei real.
CMR este o organizatie ce intruneste reprezentanti ai romanilor
din intreaga lume, cu sediul la Atlanta, Georgia (SUA).
|