Primul zamos
Deseori imi amintesc de un necaz al copilariei mele: tare greu mai sosea ziua cand savuram primul zemos copt din harbuzaria bunelului. Pofticios din fire, neincetat bajbaiam curpenii, dar fructele lor ramaneau verzi ca buratecul. Bunelul ma certa:
- Nu batatori pamantul degeaba. Mai rabda o zi-doua. Zemosul singur te va pune la curent, cand se va coace.
Asa s-a si intamplat. Intr-o dimineata bunelul ma trezi:
- S-a copt un zamos!
Bucuros, dadusem busna din coliba, dar afara... o ceata deasa ca peria.
Dezorientat, intrebai:
- Unde-i?
- Adulmeca atent aerul cu narile si incearca sa simti directia de unde vine aroma de zemos?
- Dinspre drum.
- Mergi incolo...
Pasind inainte, nimerisem intr-un loc unde simtii o aroma mai puternica. Zemosul, galben ca portocala, cu miezul crapat se afla chiar langa picioarele mele.
Culoarea ocrotitoare
In miristea inalta numai ochii stralucitori tradau prezenta prepelitei cu penajul contopit cu culorile din jur. Vazandu-ma, s-a speriat si a sarit in aer cu zbor suierator. In aceeasi clipa se risipisera prin miriste vreo zece gogoase vii, puisorii.
Imi fugeau ochii dupa ei, doream sa prind macar unul. Dar datorita culorii ocrotitoare a pufusorului de pe corp, puisorii se facura nevazuti, pitindu-se parca sub caciula unei vrajitoare. Cum sa-i gasesc?! In sfarsit, am prins o mogaldeata micuta cat o nuca, cu picioruse, aripioare si... ochisorii stinsi. Puiul se prefacu ca-i mort, numai respiratia domoala dovedea ca traieste.
Gingas si neputincios, puiul fireste, nu ar fi putut trai fara mama, in captivitate. De aceea l-am asezat pe pamant, facand un pas inapoi. Atunci prepelita, printr-un semnal numai de ea stiut, isi chema odraslele dragi, care se adunasera droaie in jurul ei.
Pasarea scamator
Am avut ocazia sa vad imblanzite de om multe pasari salbatice: ciori, stancute, cotofene, grauri, sticleti, cocori, cocostarci, lebede. Dar nu am crezut ca printre acestea poate fi si buhaiul-de-balta. De ce? Pentru ca are un mod de viata ascuns si e fricos nevoie mare.
Dar paznicul gospodariei de peste din Crihana-Veche din preajma Cahulului l-a obisnuit pe unul sa traiasca liber in casuta lui din vecinatatea stufariei.
Gasise un puisor de buhai-de-balta, slabit si lehametit de foame. Il hranea cu bucate alese: branza de vaci, galbenus de ou fiert, crupusoare maruntele umede, pestisori proaspeti. Ii stingea setea, dandu-i apusoara in cioc cu pipeta.
Azi asa, maine asa, pana ce pasarea prinse la puteri si incepu sa zboare.
Stapanul crezu ca buhaiul-de-balta, ispitit de libertate, va fugi. Dar nu: el prefera traiul de sub obladuirea omului. Si pentru nazbatiile lui capatase neobisnuitul nume "Scamator". Ii placea sa se joace cu nepotul pescarului. Buhaiul-de-balta zbura in tufaris si tipa cu glas de taur - "mu-mu-mu!" Aceasta insemna "Gaseste-ma!". Baiatul il cauta intr-o parte, in alta. Dar nu putea sa-i dea de urma, pentru ca pasarica se ascundea intr-un mod cu totul neobisnuit: avand penajul in culori protectoare, se misca cu gatul in sus, in tact cu leganarile tulpinilor de stuf batute de vant. Astfel devenea nevazut.
Baiatul, suparat ca nu-l pote distinge pe fundalul stufului, se intorcea acasa, lasandu-se pagubas, iar buhaiul-de-balta il ajungea din urma.
Scamatorul dezvatase motanul pescarului sa se duca la vanat in stufarie. Pasarea, ascunsa dupa cum ii este firea, astepta motanul, si il ciupea de spinare. Aceasta
s-a repetat de cateva ori, pana cand motanul a inceput sa evite stufaria.
Toate ar fi fost bune, dar buhaiul-de-balta, traind printre oameni, pierduse vigilenta caracteristica semenilor salbatici. Aceasta l-a dus la pieire. Intr-o zi o pasare rapitoare il insfaca in gheare si totul s-a sfarsit.
Trenul gonas
Exista caini gonasi care, starnesc salbataciunile din ascunzisuri. Exista si oameni gonasi la vanatoarea de iepuri sau vulpi.
Gonasi-ucigasi sunt si unii automobilisti. In timpul noptii, orbind cu lumina farurilor o caprioara, de exemplu, o face sa se piarda cu firea, nimerind direct sub rotile masinii...
Niciodata insa, nu am crezut ca si trenul poate fi in rol de gonas. Va pare o gluma? Dar am vazut aceasta cu ochii mei.
Rasarea soarele harnic de vara. Trenul interurban Ungheni-Chisinau, tacanind si gafaind, ma ducea spre capitala. Cand ajunse aproape de halta cu frumoasa denumire Romanita, vazusei ceva neobisnuit. Patru pasari ridicate in zbor se luasera la intrecere cu trenul. Ce-i drept, ele isi bateau joc de locomotiva-telegar. Ea fugea cu circa optzeci de kilometri pe ora, pe cand pasarile o intreceau cu usurinta, iar daca ajungeau prea departe inaintea ei, se intorceau inapoi.
Acestea erau niste pasari de prada numite soimii-randunelelor, care captureaza hrana, pasarelele mici, numai din zbor. Hapsani si smecheri, au inteles ca trenul e bun gonas, care sperie vrabiile pitite printre crengile arborilor si arbustilor din preajma caii ferate. Cand aparu trenul, pasarile, sarmanele, zburau care si incotro, cazand prada vanatorilor inaripati.
Dar cel mai interesant lucru este ca soimii-randunelelor parca stiau orarul de circulatie a trenurilor. Trenul era inca departe, dar rapitoarele deja zburau atinandu-i calea. Realitatea insa era alta: apropierea trenului - gonas o aflau auzind din timp semnalele locomotivei si zgomotul ritmic provocat de rotile vagoanelor.

Rodion CUCEREANU