Peregrin cu casa in spate
Exista un animal terestru care e un peregrin permanent in miscare. El se intalneste in tarile din sudul, orientul si centrul Europei, inclusiv la noi in Moldova. Acesta e melcul (bourelul, culbecul), o molusca cu corpul moale, aparat de o cochilie calcaroasa, rasucita in spirala.
Teliuta, elev in clasa a V-a, baiat curios, studiind literatura despre melci, a aflat o multime de lucruri captivante: ca exista melci ce traiesc pe uscat si in apa; iar numarul melcilor pe globul pamantesc se exprima prin cifre astronomice. De exemplu: intr-un hectar de mlastina traiesc pana la un milion de melci.
Studierii melcilor ii este rezervat un capitol aparte al zoologiei, numit malacologie. Teliuta, dorind sa devina malacolog, si-a pus in gand sa studieze unele aspecte ale vietii melcului-de-livada. Iar pentru exactitatea observarilor a recurs la un procedeu simplu in felul lui: cochilia celui mai mare melc din gradina sa a impestrit-o cu acuarele din ulei de mai multe culori: rosu, albastru, galben. Astfel melcul putea fi observat cu usurinta pe fonul verde al frunzelor.
Intr-o dimineata de vara Teliuta pronunta cuvintele fermecate: ?Melc, melc codobelc, scoate coarne bouresti?. Si molusca ii indeplini dorinta... Desigur, animalul nu pricepuse sensul celor spuse. Nici nu le auzise, ca e lipsit de auz, iar vederea ii este foarte slaba. Pur si simplu simtind miscarile mainii baiatului, scoase cornitele-tentacule. Ele reprezinta organul simtului chimic, cu ajutorul caruia melcul simte la distanta nu numai mirosul, dar si gustul hranei aparuta in cale.
Teliuta a observat cum melcul scoate corpul din cochilie, care este modalitatea lui de miscare, ca este vegetarian si mester la ros verdeata. Din literatura mai afla ca melcul e inzestrat cu 27000 de dinti. Ei sunt aranjati in 175 de randuri si periodic se reinnoiesc; cei uzati fiind inlocuiti cu altii noi.
Melcul a pascut toata vara, iar toamna, cand s-a apropiat frigul, s-a adancit in sol intr-un loc mai linistit, sub un strat gros de frunze si a cazut in somnul de iarna.
Cursul anului se schimba. Soarele incalzea, mugurii slobozeau frunze, rasarea iarba si intr-o buna zi de primavara, Teliuta zari din nou peregrinul cu casa-cochilie punctata. El, infometat, incet-incet porni sa caute de-ale gurii.

Minunea noptii
Intr-o noapte de primavara cu luna plina am zarit cativa fluturi - ochiul paunului. Ei se invarteau prin aer la lumina unui bec electric de pe stalpul din fata casei. Ma impresionase aripile lor gigantice, scaldate in culori neobisnuite, pe care se revarsau cate patru pete mari, rotunde.
Dimineata ii zarisem pe iarba din gradina. Erau aproape nemiscati, cu aripile umede de roua. Pe barbatusi i-am cunoscut dupa antenele lor mai mari comparativ cu cele ale femelelor. La vederea acestor misterioase fapturi am devenit curios sa studiez procesul lor de inmultire.
Pentru acest scop am recurs la un mijloc simplu si practic. Fluturii au fost inchisi intr-o boxa confectionata din stalpisori inconjurati, acoperiti cu pelicula de polietilena.
Aici femelele ochiului - paunului au depus niste ousoare mascatele colorate intr-un alb murdar. Peste circa cincisprezece zile din ele iesisera larvele - omizi, ce aminteau niste viermisori negri, parosi.
Am inceput sa le hranesc. Omizile lacome din fire devorau cantitati enorme de frunze de mar, par, prun, porumbrel si de alte specii arborescente. Ochiul-paunului matur - nu se hraneste, fiind lipsit de aparat bucal (gura). Cresterea omizilor era neuniforma: ele ajungand la o anumita varsta, ieseau din propria lor piele. Adica naparleau. Astfel, treptat, omizile crescuse groase, lungi de circa 8 cm, colorate in crem-galbui.
Toamna, omizile maturizate, incetand sa consume hrana si urcate pe niste ramuri uscate (puse special in boxa) au tesut gogoase, in interiorul carora au si ramas. Omizile se transformasera in nimfe. Pentru perioada friguroasa a anului ele au ramas in diapauza - perioada de liniste. Apoi, trecand prin diferite si complicate transformari, din unele nimfe in luna mai, din altele in iunie au aparut fluturii maturi.
Am stricat peretii boxei si... dupa cum e prescris de Cel de Sus, noaptea am vazut acei fluturi minunati la lumina aceluiasi bec electric, unde in anul trecut se aflase si parintii lor.
Aceasta capodopera a naturii tot mai rar poate fi intalnita pe meleagurile noastre. Acum ochiul-paunului e inscris in cartea rusinii - Cartea Rosie. Lucru firesc: nu trebuie sa permitem disparitia unei asemenea minuni daruita de bunul Dumnezeu.

Roiul
Una din zilele de vara a copilariei mele. In memorie apar tablouri dragi: satul cu casute scunde, acoperite cu stuf ori paie de secara; Ciuhurul cu lunca lui scaldata in verdeata; arome de flori; ciripit de pasari si... tata cu urechea lipita de peretele unui stup:
- S-a inceput nelinistea, agitatia roitului. Asculta! La inceput nu desluseam nimic deosebit - zumzet monoton de albine cuprinse de grijile muncii. Apoi am auzit ?Tiu, tiu, tiu?.
- E matca tanara si bataioasa. Scoate sunete manioase si vrea s-o alunge din stup pe mama ei - matca batrana. Semn ca repede va incepe roirea.
Maine plecam la cosit. Tu vei ramane acasa si sa fii atent, nu cumva sa iasa roiul.
... A doua zi am tot urmarit stupul si pentru ca nu roia, pornisem la treaba: apa turnata la boboci, iedut mutat la umbra, apoi am inceput sa mananc visini rascoapte cu mamaliguta rece. Dar n-am dovedit sa mesesc ca lumea, ca din stup cu un zumzet neobisnuit navalise afara o multime de albine. Ele s-au ridicat in aer si facand rotocoale, pornisera razna dupa casa. Eu din urma lor, pana ce le-am vazut asezate ciucure intr-un varf de salcie.
Le stiam felesagul: roiul putea sa se ridice in aer si atunci cauta-l de unde nu-s. De aceea l-am pazit pana in amurg, cand umezeala aerului le facuse pe albine molatice, aproape nemiscate.
Anuntat de mine, tata s-a urcat pe o scara inalta. A taiat creanga cu albine, pe care le-a scuturat intr-o caldare. Acasa am acoperit roiul cu un tolisor de lana si ne-am dus la culcare.
A doua zi des de dimineata, tata m-a trezit:
- Trebuie sa asezam roiul in stup.
Am pus pe cap palarii cu plasa de ata subtire. In caldarea cu albine am manat cu afumatorul fum, care le-a linistit putin. Tata se uita atent: ?Matca. Mai intai pe ea trebuie s-o mutam in stup?. A apucat-o de aripi si a transportat-o pe un fagure de ceara proaspata.
- Acum urmareste, - si a inclinat caldarea sprijinind-o de marginea stupului. Unele albine din zbor, altele deplasandu-se incetisor s-au aciuat in jurul matcii.
Ani in sir aceasta familie a fost cea mai puternica din prisaca: numeroasa, cu multa miere.

Buruienile de leac
In floraria de langa casa un cotoi morsoca o frunzulita de minta. Vazandu-l cu o mutra otarata, am ras in sine: inca niciodata nu vazusem cum pisicile pasc menta.
Bunica, pricepandu-mi nedumerirea, a zis:
- Pisica isi doftoreste stomacul bolnav.
- Dar de unde stie ea, cum sa se lecuiasca?
- De ce te miri? Afla ca multe vietati cunosc buruienile de leac si le folosesc atunci cand au nevoie. Uita-te chiar si la graurii acestia, care traiesc in casuta facuta de tine.
- Oare de ce duc ei ramurele de pelin?
- Puricii tortureaza puisorii lor. Graurii insa stiu ca aroma si amareala pelinului nu le plac insectelor suparacioase.
Bunica avea dreptate. Pelinul a matrasit puricii din cuib, facandu-i sa sara de acolo, de parca i-ar fi suflat cineva.
- Destepte pasari, zau, - a spus bunica, - fac si ele ce faceam noi in timpurile de demult.
- Adica, ce?
- Cand lumea nu avea atatea rufarii ca acum, puricii ne mancau de vii, nu alta. Atunci puneam stible de pelin in asternut si mai scapam un pic de impunsaturile lor neinduratoare.

Grangurii
Grangurii sunt niste pasari cantatoare cu pene galbene si negre, care nu ierneaza la noi. Aduc foloase mari naturii, ca alte pasari insectivore si au o particularitate originala de a-si apara cuibul cu puisori. Iata dovada acestui fapt.
In coroana unui gorun secular se auzi o fosnitura neobisnuita, apoi ceva cazu la pamant. Era o pisica vagabonda care, parca rostogolita din cer, o lua la sanatoasa prin iarba inalta.
Ce se intamplase cu ea? Hoinarind prin coroanele copacilor in cautarea hranei si observand un cuib de grangur cu patru puisori, pisica se furisa spre ei, dar... ramase pagubasa. De ce? Pentru ca parintii, mesteri neintrecuti, facusera cuibul in forma de cosulet, agatat intr-o cracana din doua ramurele verzi subtiri si mladioase.
Rapitorul dorise sa ospateze din carnita proaspata, dar nu pricepu smecheria grangurilor. Apropiindu-se de cuib, ramurelele se indoisera sub greutatea corpului si pisica-hotomana se dadu jos de-a berbeleacul.

?Lacrimile? cucului
Odata, hoinarind prin zavoi, gasisem pe o ramurica de salcie un ghemulet de spuma.
Curios, am rupt ramurica si am dus-o acasa. Bunelul, vazand-o, imi spuse cu dojana:
- De ce ai adus acasa lacrimile cucului, doar ele sunt pline de durere si amar. Du-le, du-le inapoi. Si sa stii de la mine: cucul lasa puii in straini, apoi, cuprins de jale, incepe sa planga. De aceea cat ii ziulica de mare umbla prin livezi, paduri, plange suspinand si ba ici, ba colo, isi lasa lacrimile.
Mult mai tarziu am aflat adevarul despre ?lacrimile? de cuc. Daca gasiti astfel de ?lacrimi?, dand spuma la o parte cu un paiulet, veti vedea o vietate surie de marimea unui grauncior de orez. Aceasta e larva unei specii de cicade. Aflata pe o ramurica verde, ea sparge cu trompa scoarta crengutei. La aparitia primei picaturi de suc, partea posterioara a abdomenului larvei actioneaza ca o pompa si se formeaza o spuma deasa. Ghemuletul spumos se mareste pana cand larva ramane ascunsa in interiorul lui. Atunci pasarile si furnicile lacome n-o pot gasi.

Radion CUCEREANU