Mereu a spus lucrurilor pe nume, a suferit din cauza "prietenilor", a plans noptile, dar a ramas cu sufletul curat si impacat. In fiecare zi, dimineata si seara, ii multumeste lui Dumnezeu pentru marea bucurie de a vedea lumea si de a o percepe. Este o doamna cu voce energizanta si caracter "de fier", pentru ea viata e o provocare si un teatru al valorilor general umane. Din culise pentru un interviu revistei "Natura" a iesit actrita Teatrului National "Mihai Eminescu" - Ninela Caranfil.

- Stimata doamna, unii cred ca oamenii de teatru o duc nemaipomenit de bine, care, totusi, este situatia?

- Conditia actorului a fost in toate timpurile mizerabila, dar cea mai grava este acum, cand guvernantii cunoscand foarte bine realitatile in care existam, mai incearca sa ideologizeze cultura, sa ne terorizeze, sa ne dicteze. Asta ne-a facut sa iesim in strada, sa protestam impotriva dictaturii comuniste, impotriva faptului ca se incearca iarasi sa ni se puna calusul in gura (n.r. la 5 - 6 noiembrie curent, la Chisinau, s-au desfasurat protestele oamenilor de cultura). Noi, oamenii de cultura, atatia ani nu am avut posibilitatea sa spunem ceea ce gandim, ceea ce nazuim, iar dupa 90 incoace, in sfarsit! am luat o "gura de aer" si ni s-a dat dreptul la libera exprimare. Ei bine, acum, din nou este urmarit scopul de a ne subjuga. Nu mai merge! Din moment ce noi am simtit aceasta liberatate, nu mai putem tacea.

- Cu toate acestea, de ce atata sacrificiu in numele artei?

- Pentru ca asa ne este dat de la Dumnezeu. Dupa cativa ani buni de munca in teatru am incercat sa plec. Mi s-a oferit un loc de munca normal, linistit si bine platit - lector superior la Academia de Muzica, Teatru si Arte Plastice. Am rezistat doar un an de zile si m-am reintors, pentru ca teatrul este o mare bucurie, o mare fericire pentru un om talentat, dar si un mare blestem, precum afirma Cehov "Trebuie sa stii sa-ti duci Crucea!". Eu cred ca oamenii de cultura sunt alesii Celui de Sus pentru a face creatie, pentru a lumina sufletele oamenilor si a-i invata sa fie mai buni si mai deschisi spre acceptarea frumosului.

- Ati fost viceministru al Culturii. Ce a insemnat pentru artista Ninela Caranfil aceasta functie?

- Nu a insemnat, nici pe departe, un fotoliu. Cand am intrat pentru prima data in biroul viceministrului mi-am zis: "Trebuie sa ma pregatesc de plecare!", pentru ca asta este inevitabil, cu atat mai mult pentru un om de cultura.

Acceptul de a fi in aceasta functie a fost inteles de mine drept o posibilitate, o sansa de a incerca sa-mi ajut colegii. M-am convins ca este imposibil, or, chiar daca ai intentii foarte bune, in lipsa de mijloace, nu poti ajuta cultura. Trebuie schimbata mentalitatea celora care impart bugetul, trebuie convinsi ca domeniul culturii merita mult mai multi bani decat ofera ei, pentru ca sa ducem si noi un trai decent.

- Daca ne referim la ministri Culturii care au fost de la 1990 incoace, nu putem vorbi de "o imagine roza" a relatiilor dintre acestia si oamenii de creatie. Propuneti omul potrivit pentru diriguirea procesului cultural din R. Moldova?

- Nu m-am gandit la o eventuala candidatura. Insa, un ministru al culturii nu trebuie sa se teama de fotoliu si sa se tina cu ambele maini de post. In domeniul nostru am avea nevoie de o conducere care sa apere oamenii de cultura, sa promoveze interesele acestora. Sa nu fie ascultator cu cei de sus si sa nu le cante ditirambi. Noi, oamenii de cultura, suntem partea frumoasa a tarii, partea luminoasa si din moment ce unii guvernanti nu inteleg acest lucru, atunci nici n-au ce cauta la carma tarii.

- De ce ii este frica Ninelei Caranfil?

- Straniu, dar la varsta mea am ajuns sa nu-mi fie frica de nimic. Nici chiar de moarte, pentru ca am inceput sa o inteleg, sa o accept crestineste, ca o etapa si o trecere in alta dimensiune, mai aproape de Dumnezeu. Moartea este eliberarea sufletului de acest trup nenorocit si o incercare de a continua sa existi in alte lumi, mult mai frumoase, mai libere, mai luminoase. Prezenta omului pe pamant este o pedeapsa pentru spiritul si sufletul nostru. Toate acestea le-am inteles pe parcursul vietii, prin lecturi si meditatii. Am trait cu viata oamenilor, in special, a colegilor mei. Si din aceasta experienta am acumulat si un pic de intelepciune.

- Va doare mult atunci cand va loviti sau cand altii va lovesc?

- Sigur, dar niciodata nu am afisat public. Daca ma doare, plang acasa cat imi cere sufletul si in lume ies vesela si optimista. In fiecare zi, dimineata si seara, ii multumesc lui Dumnezeu pentru marea fericire de a vedea lumea si de ma bucura pentru fiecare clipa traita.

- Care notiuni sunt relative - timp, adevar, frumusete, noroc, dragoste...

- Vesnic e unul Dumnezeu, vesnica e credinta. Ma bucur atata timp cat oamenii mai vin pe la biserici, se mai pastreaza sarbatorile. Pentru toate generatiile ramane un lucru adevarat - credinta, chiar daca vor incerca cei de la guvernare sa ne intunece mintile, pentru ca ei

s-au dat in fariseism si fac rau oamenilor.

- La inaltimea varstei si experientei, despre ce va este rusine sa vorbiti acum si ce roluri regretati ca le-ati jucat?

- Intotdeauna mi-a fost rusine de lasitate. Niciodata nu am fost fricoasa si mi-au displacut cei care se ascund "in tufisuri" si asteapta cine va invinge pentru ca de partea aceluia sa adere. Nu am fost si nu sunt lasa si poate ca din motivul asta am si suferit mult, dar nu regret, pentru ca am spus un adevar si noaptea am dormit linistita.

Cat despre roluri... nu am din alea pentru care as putea rosi. Odata se vorbea la Teatrul National sa se monteze o piesa cu Nadejda Krupskaia - sotia lui Lenin. Eh, si eu eram "sortita" s-o joc. Slava Domnului ca nu a fost sa fie! Dar... vreau sa-ti spun un lucru, atata timp cat am fost tineri, credeam in comunisti, in ideile lui Lenin, pentru ca asa am fost educati. Noi suntem copiii altor timpuri, voi sunteti copiii altei epoci, care nu cunoasteti cine a fost Pavlic Morozov, Lenin, Marx, Engels. Si slava Domnului ca nu am murit si ni s-au deschis ochii, mintea si sufletul si am inteles care, totusi, este adevarul.

- Autocriticati rolurile dvs. de exceptie.

- Nu pot acum sa vorbesc despre rolurile mele, pentru ca fiecare m-a costat munca si nervi. Uneori, imi vine in gand sa iau o sapa si sa ma duc la prasit, mai ales atunci cand nu-mi reuseste un rol. Recunosc, nu fiecare a insemnat o stralucire, dar las spectatorii sa-si aminteasca cand au venit si au vizionat un spectacol si un rol jucat de mine mai putin inspirat. Am avut si din alea care m-au bucurat foarte mult, mi-au crescut aripi, dupa aceea aveam momente de mare bucurie si fericire.

- Daca ati fi regizor si as veni cu un scenariu despre actuala guvernare, spontan, ce imagini ati sugera?

- Spectacolul ar fi interesant daca am accepta o forma diversa, dar mai bine sa mi se propuna un rol.

- Presedintele Parlamentului?

- De ce nu?! Ea ne ofera atatea fatete si atatea lucruri nemaipomenite, nemaiauzite, nemaivazute, incat acest personaj ar fi unul foarte si foarte pitoresc, de un colorit deosebit. La asemenea spectacol e bine sa-i invitam pe guvernanti sa se vada in oglinda, cum sunt ei de la o parte.

- Cum face teatru generatia tanara de actori?

- In teatru vin tineri foarte darzi, care au scapat de ideologizare si au o sete mare de a spune adevarul, de a trai in adevar si de a face cultura la cel mai inalt nivel. Bineinteles, nu toti. I-am zis unui coleg: "De ce nu rostesti frumos, in limba romana, asa cum se cere?" Mi-a raspuns ca-i este lene. Asemenea actori nu au ce cauta in teatru. Hm, pana la urma, oricum, vor pleca, pentru ca in teatru este nevoie de "nebuni frumosi" care si-ar sacrifica viata, familia, destinul.

- Daca in ultimul timp Ninela Caranfil se poate mandri cu rolurile din teatru, atunci in cinematografie...

- Cinematografia noastra lipseste cu desavarsire, e la pamant. Actorii nu mai au posibilitatea sa se filmeze, sa faca ceva pentru aceasta arta. De aceea, asteptam si noi sa se schimbe lucrurile.

- Ce este mai usor sa joci - domnisoara, contesa, femeie trecuta de prima tinerete sau matusica?

- Orice rol inseamna sa te consumi, sa depui efort, sa nu dormi noptile, sa te gandesti tot timpul la el, inseamna repetitii interminabile si cautari extraordinare. Nu sunt roluri grele sau usoare, sunt roluri pe care trebuie sa le joci bine.

- Cei mai buni parteneri ai Ninelei Caranfil au fost...

- Un om drag sufletului meu - Veniamin Apostol. Minunat m-am simtit alaturi de Arcadie Placinta, Victor Ciutac, Nicolae Darie ...

- In conceptia telespectatorilor Ninela Caranfil si Vitalie Rusu erau sot si sotie. Cine este, totusi, Vitalie Rusu pentru Ninela Caranfil?

- Este un foarte bun actor, talentat si-mi pare rau ca s-a retras din lumea scenei. Am avut posibilitatea sa lucram si in Teatrul National, insa colaborarea ce ne-a facut un mare favor a fost la TVM, pentru ca noi am jucat in foarte multe scheciuri in emisiunea "La hanul moftangiilor". Lumea ne recunoaste, isi exprima admiratia pentru cuplul nostru si in asa fel am fost identificati drept sot si sotie. Dar, sotia lui Vitalie Rusu este actrita Margareta Ureche, care tot s-a retras din teatru. Ei, (rade) am fost sotia multora: a lui Victor Ciutac, a lui Gheorge Urschi, a lui Pavel Bechet ...

- Pana la urma cea mai buna sotie si cea mai intrebata. Ninela Caranfil, in afara vietii scenice de cat timp esti fara sot?

- De vreo 20 de ani si uite asa mi-am crescut de una singura fiica, e deja mare, casatorita, iar eu raman in continuare singura, "singura in fata dragostei". Probabil ca nu s-a gasit barbatul potrivit care sa-mi faca o declaratie de dragoste ce mi-ar lua respiratia. Eu sunt o femeie foarte puternica si barbatii se cam tem, le este frica de femeile puternice. Apropouri au fost, dar declaratii trasnet nu. O zi, o saptamana mi s-a propus, dar eu sunt maximalista si mi-am zis: ori totul, ori nimic.

- In asteptarea carui rol sunteti?

- Oricarui, doar sa mi se propuna. Orice rol il joc cu placere.

A intervievat: Dinu RUSU