Cele mai potrivite momeli

Pornind de la aceste consideratii putem schita tipurile de momeli de care ne vom folosi, care pot sa constituie in acel moment cu cea mai mare probabilitate hrana pestelui, cu conditia ca ele sa poata fi si procurate. Cea mai buna intruchipare a acestor deziderate sint rimele, care nu trebuie sa lipseasca din arsenalul nostru. Nu intra aici in discutie rimele rosii, zise si "de balegar", ale caror dimensiuni sint insuficiente, chiar montate sub forma de buchet. Atrag in plus tot puietul, aducindu-ne sute de bibanei bataiosi, porcusori de-o schioapa, in cel mai fericit caz platici ca palma, pina sa apucam sa vedem vreo mustata de somn. Desi cresc ceva mai mari, rimele albe ("de gradina") sint foarte sensibile, sucombind rapid dupa imersia in apa. In caz de stricta necesitate, pot fi utilizate totusi cu succes prinse mai multe pe un singur cirlig. De departe cele mai bune sint suratele lor negre ("serpesti", "de namol"). Acestea sint numai bune pentru cirligele noastre serioase (ating lungimi de peste 20 de cm in repaus, corespunzatoare unei grosimi de 1 cm), au suprafata aspra, rugoasa, ceea ce le face extrem de neplacute pestilor de mici dimensiuni, au in plus o buna rezistenta sub apa. De altfel, locurile prielnice pentru gasirea lor sint tocmai malurile namoloase ale baltilor, zonele mlastinoase si papurisurile ramase in urma retragerii apelor. Efortul deosebit de a le gasi in clisa este intotdeauna rasplatit pe masura. De multe ori, oaspetele nostru la cina este nu somnul, ci crapul sau surata lui din riuri, mreana. Un lucru merita retinut: nu puneti niciodata o rima in cirlig fara a-i rupe citiva milimetri din ambele capete. Daca nu vom afecta prea tare centrii nervosi, mobilitatea se pastreaza, in plus substantele eliminate acum din belsug sint un foarte puternic atractant.
O alta momeala care se gaseste pe toate baltile - apa sa fie? - este broasca. Exemplarele alese nu trebuie sa depaseasca 10 cm si in nici un caz nu vor fi anesteziate lovindu-le in prealabil. Se prind in montura trecind cirligul fie direct sub tegumentele regiunii posterioare, fie - preferabil - imediat pe sub (atentie, nu prin!) coloana vertebrala in zona de insertie a picioarelor la trunchi. Vom avea grija sa nu strapungem musculatura membrelor inferioare, caci vom risca sa-i producem paralizii. Este destul de incetatenita ideea ca broastele au tendinta sa se ascunda in mil, nepretindu-se astfel intru-totul pescuitului. Daca veti plasa montura cu broasca in apa mica, limpede, veti observa ca intr-adevar aceasta se ascunde pe fundul apei, dar numai pentru citeva zeci de secunde. Ca un batracian ce se respecta, broasca nu poate "respira" numai prin intermediul pielii, ci este necesara inhalarea periodica de aer atmosferic, care suplineste schimburile de gaze de la nivelul tegumentului. Lipsa de oxigen o va face sa incerce din ce in ce mai insistent sa se indrepte spre suprafata apei. Dar tocmai aceste smuciri atrag pestii, mai ales exemplarele recalcitrante si suspicioase. Dupa un timp broasca moare asfixiata, pur si simplu se ineaca (nu duceti experimentul pina la capat sub ochii dvs. daca sinteti o fire mai sensibila, s-ar putea sa nu mai folositi o astfel de momeala niciodata!), necesitind inlocuirea frecventa. Unii pescari ii jupoaie inainte de lansare portiuni din piele pentru a favoriza raspindirea mirosului, dar chinuirea lor suplimentara nu se justifica. O putem folosi ca momeala in plina zi, rezultatele spre seara sint ceva mai modeste, mai ales ca alergatura dupa broaste pe malul baltii in amurg devine de-a dreptul obositoare, chiar sinucidere curata dupa aparitia tintarilor.
Un adevarat desert pentru prietenul nostru este coropisnita. Pe cit de productiva este aceasta insecta in pescuitul somnului, pe atit este ea de greu de gasit. Sint foarte bune exemplarele mari pe care le descoperim sapind prin dejectii vechi linga grajduri, in pamintul in care se cultiva cartofi, in gramezi de resturi vegetale in putrefactie. Gradinarii le ademenesc cu cartofi fierti sau ingropind toamna resturi de dejectii animale proaspete, prin fermentarea carora se degaja caldura, atragind insectele dornice de adapost in zone de unde pot fi usor distruse. De multe ori pot fi intilnite atunci cind sapam dupa rime serpesti printre radacini de papura sau sub bradisul putrezit ramas pe uscat dupa viitura. Oricum le-am procura, trebuie sa fim atenti sa nu distrugem insectele inainte de a-si duce la bun sfirsit rolul. Pentru aceasta, trebuie sa tinem cont ca centrii nervosi ai coropisnitelor se afla aproape in totalitate in torace. O coropisnita fara abdomen se misca mult si bine, la cea mai mica presiune pe torace paralizeaza. De aceea, fie ii trecem cirligul numai prin abdomen, dar acesta este moale si pestele poate fura rapid momeala, fie incercam sa trecem cirligul prin fata ventrala a toracelui, greu de realizat daca e gros si are spin mare, fie o legam pur si simplu de acesta cu un fir de ata subtire dar rezistenta (cam in genul montajului cu fir de par la crap). In afara de somn, ne poate aduce si o mreana mai mare, mai rar un clean daca pescuim in zona colinara; este foarte mobila, inoata foarte bine in apa, datorita greutatii specifice mici si a perisorilor fini si desi care o acopera si retin bule de aer are tendinta de a se ridica spre suprafata. Se preteaza foarte bine pentru monturile cu plumb culisant daca stim sa evitam incurcaturile aparute in timpul lansarii. Dar sa nu anticipam.
Ruda buna cu rima neagra, lipitoarea se poate si ea procura la fata locului. Este cea mai folosita momeala de catre lipoveni. Traieste practic nelimitat in apa daca e trasa delicat pe cirlig, se pastreaza usor odata procurata (trebuie doar sa-i mentinem umiditatea si sa o ferim de calduri excesive, in special de razele directe ale soarelui), miscarile in apa sint perfect naturale, cu atit mai pline de vioiciune cu cit furtuna este mai aproape. Pe de alta parte, cu exceptia bibanilor mari si foarte flaminzi nu prea tenteaza un alt peste, un mare avantaj in apele cu mult maruntis. Nici somoteii nu prea se inghesuie, aviz amatorilor de distractie care prefera sa prinda si sa redea baltii zeci de somotei in loc sa astepte zile intregi captura vietii, dar este un adevarat deliciu pentru somnii de dimensiuni medii si mari. Este insa greu tolerata de unii pescari si secreta un mucus bogat si foarte aderent in recipientul de pastrare sau pe pensa cu care o punem in ac. Are corpul moale, foarte elastic si este greu de strapuns cu acul, virful acestuia trebuie sa ramina liber pentru o intepare corecta.
Scoica este un alt ajutor pretios pe care ni-l ofera balta in lupta cu monstrii din adincuri. Este o momeala foarte buna spre toamna, dar este mai putin specifica pescuitului la somn. Cu ajutorul ei putem prinde la fel de bine sau chiar mai bine crap, biban sau vreo platica mare ratacita. Se procura usor si se pastreaza la indemina in apa mica de la mal (unde pui ca nici nu ne e teama ca nu o mai putem prinde daca o ia la fuga). Merge foarte bine prinsa in monturi cu plumb distal, mai ales daca pescuim in curent. Se introduce o lama subtire de cutit intre valvele sale, in regiunea posterioara a lor de-o parte si de alta a zonei de imbinare, cu ajutorul careia sectionam cei doi muschi care mentin lipite valvele si scoica se deschide ca o carte. O fixam prin intermediul piciorului si a celor citeva ligamente ramase netaiate, lasindu-i libere restul organelor in bataia apei. Dezavantajul major este marea perisabilitate, vara se altereaza rapid in apa calda si isi pierde proprietatile, devenind foarte friabila. Pentru a nu fi luata de curent sau de primul peste curios, este de multe ori necesara prinderea ei cu ajutorul unui cirlig triplu, cu toate neajunsurile ce decurg de aici.
Am lasat la sfirsit momeala care ar fi parut la prima vedere cea mai buna pentru pescuitul acestei specii - pestisorul viu (utilizarea de pestisor mort in montura este aproape inutila din motive deja enuntate). Spre deosebire de alti rapitori, nu aceasta este neaparat cheia succesului. Avem la indemina atit de multe posibilitati de a-l inlocui cu solutii cel putin la fel de bune, incit de multe ori timpul pierdut cu procurarea momelii si unele dezavantaje ale acesteia nu se regasesc in rezultate. Tehnicile care utilizeaza pestisor viu sint nespecifice, acest tip de momeala este aproape la fel de "caracteristic" somnului ca si rima: putem prinde in egala masura salau, avat, biban mare, clean sau chiar stiuca. Este util sa alegem de la inceput montura cu plumb distal prezentata anterior, pentru avantajele mentionate. Ca specii de pestisori sint de preferat porcusorii si caraseii, care supravietuiesc suficient de mult timp. Ii putem prinde trecindu-le cirligul prin maxilarul superior in dreptul narilor, prin ambele maxilare in dreptul buzelor sau pe sub aripioara dorsala, dar in acest ultim caz numai daca nu pescuim in curent puternic. O atentie cu totul deosebita merita tiparul. Este un peste deosebit de rezistent la conditiile de mediu, se procura destul de usor de la diversi intreprinzatori de ocazie si rezista exceptional de bine la transport. In plus, unduirile sale produc o atractie fatala asupra somnilor. Pentru a nu-i stinjeni miscarea nu se trece cirligul prin peste, este de altfel destul de greu de tinut nemiscat, fiind foarte alunecos, de preferat sa il legam de cirlig cu ata sau cu o bucata de lita. Trebuie sa tinem cont insa ca tiparul este protejat in anumite regiuni, pescuitul lui fiind pe alocuri interzis si ca este o momeala adresata aproape in exclusivitate somnilor capitali, utilizarea lui presupunind o doza consistenta de rabdare din partea pescarului.
Celelalte potentiale momeli de pe lista de bucate a acestui peste sint mai putin adecvate pescuitului sportiv, cu rezultate mai modeste si posibilitati reduse de procurare. Ca o curiozitate, in categoria "si alele?" lipovenii folosesc destul de mult fragmente de organe (in general ficat) sau intestinele animalelor mici (in general pasari de curte sau pesti). Printr-o nadire periodica cu astfel de resturi atrag exemplarele mari in gropi adinci, lipsite de curent. Pot fi folosite si pe post de momeala propriu-zisa, mai ales cu ajutorul unor cirlige triple. Pescarii de la gurile Dunarii si de pe litoral prefera intestinele proaspat recoltate de la pestii marini datorita mirosului caracteristic, persistent. Pentru noi viscerele de hering sau de macrou pot fi o alternativa.