Batalia finala
Cu toate temele facute, putem trece acum la atacul propriu-zis.
Iata-ne in transa pe malul baltii adulmecind, luindu-i urma, gata
de prima lansare. Daca am optat pentru o montura cu plumb culisant,
nu trebuie sa ne pripim. Cu cit mai brusca va fi miscarea imprimata
momelii, cu atit plumbul va tisni mai iute si momeala va pleca mai
tirziu, incurcindu-se cu firul principal. Pentru a evita acest lucru,
trebuie sa efectuam lansarea cu miscari ample, mai lente decit in
mod normal. De indata ce montura intra pe traiectoria descendenta,
frinam delicat cu un deget desfasurarea firului de pe tambur, pentru
a incetini planarea plumbului si a permite momelii sa treaca in
fata. S-ar putea ca manevra sa nu ne reuseasca de la prima incercare
si frinarea sa fie prea brutala, cu prabusirea zgomotoasa a monturii
in apa, cu mult inaintea locului dorit. Cu timpul vom deprinde exact
tehnica. si mai simpla este efectuarea unei manevre asemanatoare,
dar incepind imediat inaintea impactului plumbului cu apa, astfel
incit traiectoria urmata din acest moment sa nu fie strict verticala,
cu aceleasi urmari nefaste asupra momelii, ci sub forma unui arc
de cerc. Acest mic artificiu are ca rezultat indreptarea curburii
firului, permitind totodata dispunerea de la inceput a plumbului
intre noi si momeala. Astfel nu mai este necesara recuperarea acestuia
pret de citiva zeci de centimetri tiris pe fundul apei, ceea ce
in zone cu obstacole frecvente este un avantaj.
Daca nu folosim o momeala foarte perisabila, care poate fi inlaturata
la cea mai slaba atingere, atacul este indeajuns de puternic pentru
a nu fi absolut necesara prezenta unui semnalizator. Chiar daca
ne este mai confortabil si il consideram indispensabil, orice mijloc
de semnalizare a atacului - de tipul bambinei sau a celor montate
pe fir dincolo de inelul terminal - trebuie sa mentina linia in
tensiune, lucru dificil de realizat daca pescuim in plin curent,
cu atit mai mult cu cit firul este destul de gros si opune o rezistenta
sporita curgerii apei. In astfel de conditii, este de preferat sa
asezam lanseta intr-o pozitie aproape verticala sau perpendicular
pe directia firului, avind cel mult un semnalizator acustic prins
pe virf. Daca pescuim de pe mal, putem utiliza o bucata de teava
din PVC cu diametrul interior ceva mai mare decat al minerului lansetei,
pe care o infigem in pamint sub unghiul dorit si in care vom introduce
lanseta, ferind-o de contactul cu solul. Nu este nici pe departe
un pescuit de finete, dar pentru ceea ce ne-am propus sa prindem
este cel mai potrivit.
Dupa aducerea monturii in pozitie finala, atacul poate surveni
neasteptat de repede. Indiferent ca pescuim la pluta sau stationar
cu plumb pe fund, nu trebuie intepat la primele semne ale atacului,
ci numai in clipa in care sintem absolut siguri ca momeala a fost
inghitita. Foarte rar pestele este nehotarit si renunta la intentiile
sale agresive initiale. Daca trasaturile inceteaza, este mai probabil
ca momela noastra sa fi cazut la datorie, mai ales in cazul celor
legate cu ata de cirlig. Cind pescuim cu plumb pe fund primul semn
al atacului este perceput de multe ori dupa autointeparea pestelui,
care pleaca linistit cu momeala in gura. Robustetea echipamentului
e invers proportionala cu sensibilitatea lui, ceea ce face ca primele
trasaturi sa nu se transmita intotdeauna. Acest dezavantaj este
mai evident in cazul monturilor cu plumb culisant, cind dam peste
cirduri numeroase de somotei. Mai mult, mocutele pot sta mult si
bine in cirlig inainte de a ne da seama de captura, un motiv in
plus pentru a verifica periodic linia. Daca nu avem nici un semn
de activitate de mai mult timp si momeala s-a dovedit a-si fi pastrat
viabilitatea, o plasam din nou in acelasi loc, pentru ca de multe
ori atacul se declanseaza prompt dupa cea de-a doua lansare.
Sa presupunem ca am avut un atac ca la carte. Am intepat si? nimic.
Montura nu vrea sa se clinteasca. Sint doua posibilitati: fie am
infipt temeinic cirligul intr-o radacina, fie radacina este mai
vie decit ne-am astepta. In varianta favorabila noua, primele secunde
vor fi hotaritoare pentru desfasurarea ulterioara a evenimentelor.
Modalitatile in care pestele reactioneaza la manevrele noastre difera
foarte mult in functie de dimensiunea lui. Un somn capital ramine
initial neclintit ca si cum nimic nu s-a intimplat, apoi va incerca
sa fuga spre primul adapost. Daca terenul ne avantajeaza nu avem
decit sa-i opunem rezistenta unei frine bine reglate, mai ales daca
se indreapta spre amonte. Cind pescuim insa linga radacini, trebuie
sa incercam cu toata fermitatea sa ii schimbam planul, altfel este
ca si pierdut. Un peste de o asemenea talie este greu de strunit
fara a pune in mare pericol integritatea echipamentului si daca
a intrat in ragalii este mai bine sa il determinam sa iasa singur
de acolo, ceea ce de multe ori ne reuseste (parca e mai bine cu
un singur cirlig pe linie, nu?). Nu trebuie decit sa batem repetat
in lanseta, mentinind in permanenta contactul cu pestele, impulsurile
pe care le primeste prin intermediul firului fiindu-i foarte neplacute.
Dupa ce il scoatem in "cimp deschis" mai avem un ultim
mare obstacol de trecut: sa-l ridicam de pe fund. Malurile cu panta
lina sint propice scoaterii unui astfel de monstru, care nu este
speriat de modificarea brusca a adincimii si poate fi scos cu un
efort minim. Cea mai proasta situatie este atunci cind pescuim linga
un prag sau in gropile de linga maluri abrupte. Dirijarea pestelui
pina la baza pragului se face relativ usor, dar cei 4-5 metri care
ramin sint un adevarat cosmar. Cu cit mai inalt este pragul si mai
mica adincimea apei inspre mal, cu atit chinurile noastre vor dura
mai mult, fiecare metru cistigat contind enorm. Nu trebuie sa ne
grabim, nerabdarea de a ne vedea prada fiind in acest caz foarte
paguboasa. De cele mai multe ori, pestele o zbugheste din nou spre
adincuri si nu putem face altceva decit sa ii dam fir si sa evitam
contactul acestuia cu eventualele scoici de pe buza pragului; o
lanseta mai lunga este mana cereasca in aceasta situatie. Lupta
se desfasoara mai bine la rece, in sensul propriu al cuvintului,
caci dirijarea bataliei se face optim stind pe buza pragului. Atentie
insa la schimbarile bruste de directie, care ne pot dezechilibra
si la "jucariile" taioase plantate ecologic in mil de
conationalii nostri. Dupa citeva incercari nereusite (mai bine prea
multe decit prea putine!) pestele va fi adus la suprafata si trecut
efectiv peste prag printr-o usoara rotatie a lansetei si in nici
un caz nu tragind direct de fir. Un exemplar mai mic va incerca
mai degraba sa se propteasca in micile denivelari ale albiei, lasindu-se
practic tirit. Odata ridicat de pe fund isi curbeaza caracteristic
coada, rotindu-se in jurul propriei axe, ceea ce ii creste rezistenta
la inaintare. Cu ultimele forte poate incerca o ultima aruncare
in lateral, daca avem in acest moment frina de partea noastra partida
este insa cistigata.
Se afirma frecvent ca cea mai buna modalitate de a scoate un somn
pe mal este prin prinderea maxilarului inferior cu degetul mare
de la mina introdus in gura pestelui. Perfect adevarat pentru pestii
mai mici, ai caror dinti nu strapung pielea, desi putem la fel de
bine sa-i apucam din partea posterioara a capului, acolo unde se
termina operculele. Pentru pestii mari nu putem aplica niciuna dintre
metode, mai ales ca o simpla stringere din falci ne semneaza biletul
de trimitere la plasticianul care ne va coase la loc degetul. Ori
ne purtam literalmente cu manusi, ori rasturnam pestele si il prindem
strins de cartilajul care solidarizeaza inferior arcurile branhiale,
moment in care lupta noastra ia sfirsit. Cu cit succes si in realitate,
ramine de vazut peste nu foarte mult timp.
Dr. Teodor BULIGA
|