Batalia finala

Cu toate temele facute, putem trece acum la atacul propriu-zis. Iata-ne in transa pe malul baltii adulmecind, luindu-i urma, gata de prima lansare. Daca am optat pentru o montura cu plumb culisant, nu trebuie sa ne pripim. Cu cit mai brusca va fi miscarea imprimata momelii, cu atit plumbul va tisni mai iute si momeala va pleca mai tirziu, incurcindu-se cu firul principal. Pentru a evita acest lucru, trebuie sa efectuam lansarea cu miscari ample, mai lente decit in mod normal. De indata ce montura intra pe traiectoria descendenta, frinam delicat cu un deget desfasurarea firului de pe tambur, pentru a incetini planarea plumbului si a permite momelii sa treaca in fata. S-ar putea ca manevra sa nu ne reuseasca de la prima incercare si frinarea sa fie prea brutala, cu prabusirea zgomotoasa a monturii in apa, cu mult inaintea locului dorit. Cu timpul vom deprinde exact tehnica. si mai simpla este efectuarea unei manevre asemanatoare, dar incepind imediat inaintea impactului plumbului cu apa, astfel incit traiectoria urmata din acest moment sa nu fie strict verticala, cu aceleasi urmari nefaste asupra momelii, ci sub forma unui arc de cerc. Acest mic artificiu are ca rezultat indreptarea curburii firului, permitind totodata dispunerea de la inceput a plumbului intre noi si momeala. Astfel nu mai este necesara recuperarea acestuia pret de citiva zeci de centimetri tiris pe fundul apei, ceea ce in zone cu obstacole frecvente este un avantaj.

Daca nu folosim o momeala foarte perisabila, care poate fi inlaturata la cea mai slaba atingere, atacul este indeajuns de puternic pentru a nu fi absolut necesara prezenta unui semnalizator. Chiar daca ne este mai confortabil si il consideram indispensabil, orice mijloc de semnalizare a atacului - de tipul bambinei sau a celor montate pe fir dincolo de inelul terminal - trebuie sa mentina linia in tensiune, lucru dificil de realizat daca pescuim in plin curent, cu atit mai mult cu cit firul este destul de gros si opune o rezistenta sporita curgerii apei. In astfel de conditii, este de preferat sa asezam lanseta intr-o pozitie aproape verticala sau perpendicular pe directia firului, avind cel mult un semnalizator acustic prins pe virf. Daca pescuim de pe mal, putem utiliza o bucata de teava din PVC cu diametrul interior ceva mai mare decat al minerului lansetei, pe care o infigem in pamint sub unghiul dorit si in care vom introduce lanseta, ferind-o de contactul cu solul. Nu este nici pe departe un pescuit de finete, dar pentru ceea ce ne-am propus sa prindem este cel mai potrivit.

Dupa aducerea monturii in pozitie finala, atacul poate surveni neasteptat de repede. Indiferent ca pescuim la pluta sau stationar cu plumb pe fund, nu trebuie intepat la primele semne ale atacului, ci numai in clipa in care sintem absolut siguri ca momeala a fost inghitita. Foarte rar pestele este nehotarit si renunta la intentiile sale agresive initiale. Daca trasaturile inceteaza, este mai probabil ca momela noastra sa fi cazut la datorie, mai ales in cazul celor legate cu ata de cirlig. Cind pescuim cu plumb pe fund primul semn al atacului este perceput de multe ori dupa autointeparea pestelui, care pleaca linistit cu momeala in gura. Robustetea echipamentului e invers proportionala cu sensibilitatea lui, ceea ce face ca primele trasaturi sa nu se transmita intotdeauna. Acest dezavantaj este mai evident in cazul monturilor cu plumb culisant, cind dam peste cirduri numeroase de somotei. Mai mult, mocutele pot sta mult si bine in cirlig inainte de a ne da seama de captura, un motiv in plus pentru a verifica periodic linia. Daca nu avem nici un semn de activitate de mai mult timp si momeala s-a dovedit a-si fi pastrat viabilitatea, o plasam din nou in acelasi loc, pentru ca de multe ori atacul se declanseaza prompt dupa cea de-a doua lansare.

Sa presupunem ca am avut un atac ca la carte. Am intepat si? nimic. Montura nu vrea sa se clinteasca. Sint doua posibilitati: fie am infipt temeinic cirligul intr-o radacina, fie radacina este mai vie decit ne-am astepta. In varianta favorabila noua, primele secunde vor fi hotaritoare pentru desfasurarea ulterioara a evenimentelor. Modalitatile in care pestele reactioneaza la manevrele noastre difera foarte mult in functie de dimensiunea lui. Un somn capital ramine initial neclintit ca si cum nimic nu s-a intimplat, apoi va incerca sa fuga spre primul adapost. Daca terenul ne avantajeaza nu avem decit sa-i opunem rezistenta unei frine bine reglate, mai ales daca se indreapta spre amonte. Cind pescuim insa linga radacini, trebuie sa incercam cu toata fermitatea sa ii schimbam planul, altfel este ca si pierdut. Un peste de o asemenea talie este greu de strunit fara a pune in mare pericol integritatea echipamentului si daca a intrat in ragalii este mai bine sa il determinam sa iasa singur de acolo, ceea ce de multe ori ne reuseste (parca e mai bine cu un singur cirlig pe linie, nu?). Nu trebuie decit sa batem repetat in lanseta, mentinind in permanenta contactul cu pestele, impulsurile pe care le primeste prin intermediul firului fiindu-i foarte neplacute.

Dupa ce il scoatem in "cimp deschis" mai avem un ultim mare obstacol de trecut: sa-l ridicam de pe fund. Malurile cu panta lina sint propice scoaterii unui astfel de monstru, care nu este speriat de modificarea brusca a adincimii si poate fi scos cu un efort minim. Cea mai proasta situatie este atunci cind pescuim linga un prag sau in gropile de linga maluri abrupte. Dirijarea pestelui pina la baza pragului se face relativ usor, dar cei 4-5 metri care ramin sint un adevarat cosmar. Cu cit mai inalt este pragul si mai mica adincimea apei inspre mal, cu atit chinurile noastre vor dura mai mult, fiecare metru cistigat contind enorm. Nu trebuie sa ne grabim, nerabdarea de a ne vedea prada fiind in acest caz foarte paguboasa. De cele mai multe ori, pestele o zbugheste din nou spre adincuri si nu putem face altceva decit sa ii dam fir si sa evitam contactul acestuia cu eventualele scoici de pe buza pragului; o lanseta mai lunga este mana cereasca in aceasta situatie. Lupta se desfasoara mai bine la rece, in sensul propriu al cuvintului, caci dirijarea bataliei se face optim stind pe buza pragului. Atentie insa la schimbarile bruste de directie, care ne pot dezechilibra si la "jucariile" taioase plantate ecologic in mil de conationalii nostri. Dupa citeva incercari nereusite (mai bine prea multe decit prea putine!) pestele va fi adus la suprafata si trecut efectiv peste prag printr-o usoara rotatie a lansetei si in nici un caz nu tragind direct de fir. Un exemplar mai mic va incerca mai degraba sa se propteasca in micile denivelari ale albiei, lasindu-se practic tirit. Odata ridicat de pe fund isi curbeaza caracteristic coada, rotindu-se in jurul propriei axe, ceea ce ii creste rezistenta la inaintare. Cu ultimele forte poate incerca o ultima aruncare in lateral, daca avem in acest moment frina de partea noastra partida este insa cistigata.

Se afirma frecvent ca cea mai buna modalitate de a scoate un somn pe mal este prin prinderea maxilarului inferior cu degetul mare de la mina introdus in gura pestelui. Perfect adevarat pentru pestii mai mici, ai caror dinti nu strapung pielea, desi putem la fel de bine sa-i apucam din partea posterioara a capului, acolo unde se termina operculele. Pentru pestii mari nu putem aplica niciuna dintre metode, mai ales ca o simpla stringere din falci ne semneaza biletul de trimitere la plasticianul care ne va coase la loc degetul. Ori ne purtam literalmente cu manusi, ori rasturnam pestele si il prindem strins de cartilajul care solidarizeaza inferior arcurile branhiale, moment in care lupta noastra ia sfirsit. Cu cit succes si in realitate, ramine de vazut peste nu foarte mult timp.

Dr. Teodor BULIGA