Ca simbol al creaţiei, al zămislirii vieţii, oul a inspirat, din vechi timpuri, numeroase legende, basme, o întreagă literatură. În cultura românească este suficient să amintim doi reprezentanţi de seamă: Constantin Brâncuşi şi Ion Barbu, a căror operă gravitează în jurul acestui subiect, considerat ca formă geometrică perfectă - "obiectul perfect".

Originea colorării ouălor se pierde în negura epocii precreştine, din timpurile când Anul Nou se sărbătorea la echinocţiul de primăvară. Ele erau date în dar, ca simbol al echilibrului, creaţiei şi fecundităţii. Şi la romani, colorate în roşu, ouăle făceau parte dintre darurile sărbătorii lui Janus şi erau folosite la diferite jocuri şi ceremonii religioase.

Obiceiul colorării ouălor s-a transmis creştinilor şi este încă practicat mai ales la popoarele Europei şi Asiei. Spre deosebire de alte ţări ale Europei, unde obiceiul s-a restrâns sau a dispărut, la români a înflorit, atingând culmile artei prin tehnică, materiale, simbolica motivelor şi perfecţiunea realizării.

Ouăle "încondeiate" ("împistrite" sau "muncite") s-au constituit, la români, într-o mărturie a datinilor, credinţelor şi obiceiurilor pascale, integrându-se între elementele de o deosebită valoare ale culturii spirituale populare, care definesc particularităţile etnice ale poporului nostru.

Folclorul conservă mai multe legende creştine care explică de ce se înroşesc ouăle de Paşti şi de ce ele au devenit simbolul sărbătorii Învierii Domnului. Cea mai răspândită relatează că Maica Domnului, care venise să-şi plângă fiul răstignit, a pus coşul cu ouă lângă cruce şi acestea s-au înroşit de la sângele care picura din rănile lui Isus. Domnul, văzând că ouăle s-au înroşit, a spus celor de faţă: "De acum înainte să faceţi şi voi ouă roşii şi împestriţate întru aducere aminte de răstignirea mea, după cum am făcut şi eu astăzi".

Materiale:

• ou de găină (tradiţional)
• culori vegetale
• ceară de albine

• pană de gâscă
• "chişita" ( unealtă specială, făcută dintr-o ţeavă subţire din metal, cu diametrul foarte mic, în interiorul căreia se trece un fir de păr de porc) care foloseşte la "scrierea" motivului.
• "pămătuf" (unealtă care foloseşte pentru acoperirea suprafeţelor mai mari - linii groase, puncte, etc).

• roşu: coajă de măr dulce, frunze şi flori de măr dulce, roibă, flori de sovârf, coajă de măcieş, etc.
• albastru: flori de viorele.
• verde: frunze de nuc, coajă de arin, coajă şi mugur de măr pădureţ, floarea-soarelui, etc.
• galben: coji de ceapă, coajă de lemn pădureţ, coajă de lemnul câinelui, coajă de mălin, etc.
• negru (ouăle negre simbolizează durerea lui Isus): coaja verde a nucilor, coajă şi fructe de arin, etc.

Tehnici:
Sunt două posibilităţi de pregătire a oului pentru "împistrire"- fierberea lui înainte sau golirea. Acestea din urmă sunt păstrate ca ornament.

Pentru ornamentare se foloseşte ceara caldă, cu care se trasează desenul pe oul alb, după care se cufundă în culoarea pregătită dinainte.

Când oul trebuie să conţină mai multe culori, se cufundă succesiv în culori din ce în ce mai închise, după ce s-au "scris" motivele cu ceară, tot succesiv.

Pentru a îndepărta ceara, se pune oul aproape de o sursă de căldură şi se şterge cu o pânză; apoi se unge cu ulei sau grăsime pentru a-i da strălucire.

Ornamente:
De-a lungul timpului, motivele ornamentale s-au complicat (ca şi culorile), chiar dacă semnificaţia simbolică nu mai este cunoscută decât de bătrânele satului.

Motivele predominante sunt cele geometrice, fitomorfe, zoomorfe, antropomorfe sau naturaliste, reprezentând animale, păsări, sau chiar scene biblice, în diferite combinaţii.

Cromatica şi motivele decorative diferă de la zonă la zonă şi chiar de la creator la creator, depinzând de imaginaţia acestuia.

Răspândire:
Ca răspândire geografică, obiceiul încondeierii acoperă întreaga suprafaţă a ţării.

În Muntenia şi Oltenia, motivele ornamentale sunt naturaliste şi cu mai puţine culori, Oboga fiind unul din centrele cunoscute din judeţul Olt.

În Moldova, cu cât înaintăm spre nord motivele şi culorile sunt mai elaborate. Vestite sunt ouăle încondeiate de la mănăstirea Suceviţa al căror decor este executat din mărgele.

În Transilvania şi Banat găsim o mare varietate de modele şi culori atât la români cât şi la minorităţile naţionale. Ţara Bârsei a atins un nivel deosebit prin fineţea desenului şi compoziţiei ornamentale şi cromatice.

Ritualuri
Datorită încărcăturii simbolice religioase, ouăle încondeiate sunt folosite nu numai ca obiect de decor, dar şi în practicarea unor ritualuri, din care semnificativ pare cel practicat în Bucovina: cojile ouălor de Paşti, împreună cu alte resturi alimentare, sunt aruncate în râu, pentru ca apa să le poarte la "Blajini" (fiinţe imaginare, încarnări ale copiilor morţi nebotezaţi, al căror loc de vieţuire se află la "capătul lumii", aproape de Apa Sâmbetei); în felul acesta, şi Blajinii au ştire că pentru toţi creştinii a venit Paştele.

BIBLIOGRAFIE:
Simion Florea Marian, Sărbătorile la români, vol.II, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1994.
Maria şi Nicoale Zahacinschi, Ouăle de Paşti la români, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1992.