Școli din Moldova incluse în Școlile europene pentru o planetă vie

3 şcoli din Moldova au  avut șansa de a participa la tabăra ecologică „Şcoli Europene pentru o planetă vie”, organizată de WWF şi Fundaţia ERSTE

În perioada 22- 27 octombrie,  9 țări din bazinul Dunăriii au luat parte, în Illmitz , Austria, la cea de-a patra ediție a taberei  ecologice „Şcoli europene pentru o planetă vie” (European Schools for a Living Planet  IV), realizat de WWF,  în parteneriat cu Fundaţia ERSTE. Timp de o săptămână, 3 echipe de profesori și elevi din Moldova,  împreună cu colegi din alte 8 ţări din Balcani și Ucraina, au participat la o instruire completă în domeniul promovării inițiativelor ecologice, în apropierea unui parc național din Austria. Pînă la sfîrşitul acestui an şcolar, elevii vor implementa proiecte ecologice dedicate conservării naturii, abordînd una din temele propuse de organizatori: „Amprenta ecologică” şi „Dunărea”, pe baza cunoştinţelor acumulate, iar cele mai bune proiecte  vor fi premiate în cadrul unei eveniment final ce se va desfășura  în România, la începutul lunii iunie. Premiul pentru cîştigători va consta într-o tabără de vară în mijlocul naturii în România, pentru 4 elevi de la şcolile finaliste.

33 de echipe de elevi şi profesori din: România, Bulgaria, Croaţia, Ungaria, Moldova, Serbia, Slovacia, Slovenia şi Ucraina au participat, timp de o săptămână  la tabăra  ecologică „Şcoli Europene pentru o Planetă Vie”, care a avut loc în parcul naţional Land Lange din regiunea Seewinkel, Austria. Prin informaţii ştiinţifice şi activităţi în aer liber, trainerii WWF au prezentat elevilor şi profesorilor, cele două teme ale cursului: “Dunărea – linia vieţii Europei” şi „Amprenta ecologică – Efecte globale ale consumului uman”.  Din declaraţiile organizatorilor s-a înţeles dorinţa lor de a da posibilitate copiilor  şi tinerilor participanţi de a se implica, motivînd semenii să acţioneze în activităţi ecologice. Rolul profesorilor limitîndu-se doar la acela de a-şi monitoriza  elevii copii, ideile de proiecte aparţinînd copiilor. Fiind, astfel, încurajată o metodă apreciată astăzi, educaţia de la egal la egal, prin care se dă şansa să lucrezi cu persoane de aceeaşi vîrstă, făcîndu-te mai uşor auzit şi acceptat.

Evoluţia proiectelor tuturor participanţilorde poate fi urmărită prin intermediul unui blog accesibil publicului larg: http://schools.foralivingplanet.eu.  Aici elevii  şi profesorii vor scrie  jurnale de proiect, vor posta fotografii şi filmuleţe şi vor împărtăşi din experienţele personale. Toţi cei interesaţi sunt încurajaţi să viziteze blogul postat mai  pentru comentarii despre fiecare activitate din proiecte.

 

Notă informativă: Proiectul de educaţie ecologică „Şcoli Europene pentru o Planetă Vie” a fost organizat pentru prima dată în anul şcolar 2008/2009. Până în prezent, 85 de clase din 11 ţări europene s-au implicat în proiect, aproximativ 2000 elevi cu vârste de la 12 la 17 ani implementând, astfel, proiecte de protecţie a mediului.. Şi pentru a aplica la cest proiect  se cere foarte puţin: un grup de iniţiativă, un profesor  şi un elev vorbitor de limba engleză, şi o idee de proiect viabilă pentru comunitate.

Pentru mai multe informaţii, vizitaţi blogul http://schools.foralivingplanet.eu

WWF

Organizaţia World Wide Fund for Nature (WWF) este una din cele mai mari şi mai eficiente organizaţii internaţionale  independente, care derulează proiecte pentru conservarea naturii. WWF are aproximativ 5 milioane de susţinători în toată lumea şi o reţea activă în peste 100 de ţări. Misiunea WWF este aceea de a opri degradarea mediului natural şi de a construi un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura, prin:  • conservarea diversităţii biologice • promovarea consumului resurselor naturale regenerabile • promovarea reducerii poluării şi a consumului în exces.

Mai multe informaţii sunt disponibile la adresa: www.wwf.ro.

Fundaţia ERSTE

În 2003, Fundaţia ERSTE a evoluat din “Erste Österreichische Spar-Casse”, prima Bancă de Economii din Austria. Fundaţia ERSTE este unul din acţionarii Grupului Erste şi investeşte o parte din dividendele sale în dezvoltarea societăţii civile din Europa Centrală şi de Sud-Est. Fundaţia ERSTE susţine participarea socială şi implicarea societăţii civile. Obiectivul Fundaţiei este să-i aducă pe oameni împreună şi să ofere informaţii despre istoria recentă a unei regiuni care a cunoscut schimbări dramatice începând cu 1989. Fiind o fundaţie activă, îşi dezvoltă propriile proiecte în cadrul a trei programe: Dezvoltare Socială, Cultură şi Europa. www.erstestiftung.org

 
Sursa: www.civic.md

 

 

 

Your email address will not be published. Required fields are marked *