Sub stindardul ”Străzile noastre, alegerea noastră” Săptămâna Mobilității Europene din acest an a avut drept scop de a încuraja cetățenii să “recupereze” spațiile urbane pentru a crea orașul în care vor să trăiască.
Pe tot parcursul săptămânii, relația dintre utilizarea terenurilor și a calității vieții a fost examinată în municipiile și orașele din toată Europa și din lume, cu activități cum ar fi concerte, ateliere de lucru, precum și concursuri de artă.
Municipalitățile din Austria au dat copiilor posibilitatea de a recupera străzile, permițându-le să le decoreze cu modele proprii. Această inițiativă a fost organizată în școli, iar cel mai bun efort a fost premiat la final.
În Aarhaus, Danemarca, unul dintre punctele culminante ale Săptămânii europene a mobilității din acest an a fost o mică caravană numită “Rolling Mobility Lab”, în cadrul căreia cetățenii au putut discuta și propune noi măsuri de transport.
În Portugalia, municipalitățile au introdus zone de 30 kilometri pe oră, treceri de pietoni vopsite, ciclism organizat și excursii de mers pe jos pentru a promova conceptul de “străzi frumoase”.
Succesul campaniei Săptămâna Europeană a Mobilității indică o acceptare tot mai mare de mobilitate durabilă și o dorință din partea cetățenilor și a administrațiilor locale pentru a îmbunătăți transportul verde pe tot continentul.
Pentru a vedea lista completă a orașelor, precum și detalii despre activitățile lor vizitați pagina: http://www.mobilityweek.eu/cities/
Previous
Next