Tabăra de Solidaritate la Roșia Montană

Între 21-30 septembrie, 2011, peste 500 de activiști din întreaga Europă și din România, vor sosi la Roșia Montană pentru a organiza o tabără de solidaritate fără precedent. Evenimentul este organizat de rețeaua internațională Reclaim the Fields (www.reclaimthefields.org) împreună cu Asociația Alburnus Maior (www.rosiamontana.org), cu susținerea asociației de țărani Eco Ruralis (www.ecoruralis.ro) și numeroase organizații și persoane din Europa geografică.

Rețeaua internațională Reclaim the Fields este dezvoltată de activiști și fermieri din Europa, creînd legaturi între acțiuni locale practice cu campanii de rezistență pe probleme globale. Reclaim the Fields luptă împotriva interesului corporatist care abuzează de comunitați locale, valori culturale și mediul înconjurător.

Asociația Alburnus Maior reprezintă opoziția locală de la Roșia Montană, împotriva proiectului de exploatare a aurului care ar distruge Roșia Montană și o parte importantă a Munților Apuseni din România.

Opoziția locală de la Roșia Montană s-a format în anul 2000, când compania canadiană Gabriel Resources – fără experiența în minerit, și-a anunțat intenția de a distruge satul istoric Roșia Montană, prin construirea celei mai mari mine de aur la suprafață din Europa. În peste 10 ani de rezistență, Alburnus Maior, prin campania Salvați Roșia Montană, a mobilizat cu succes mii de oameni și a ținut pe loc proiectul minier.

Scopul acestei Tabere Internaționale este de a susține Campania Salvați Roșia Montana în opoziția față de proiectul destructiv de exploatare a aurului și de a sprijini eforturile comunității locale să construiască un viitor durabil la Roșia Montană. Pe parcursul celor 10 zile ale Taberei, fermieri, activiști și campaigneri cu experiență din societatea civilă europeană vor participa la muncile agricole cu localnicii din Roșia Montană și vor organiza un program vast de workshop-uri, proiecții de filme și ateliere practice. Roșia Montană va deveni locul în care se vor reuni cauze și comunități din Marea Britanie până în Turcia.

‘Ca locuitor al Roșiei Montane sunt mândru că vom găzdui oameni din lumea întreagă care ne susțin în lupta noastră de a opri proiectul minier ce vrea să ne distrugă casele, comunitatea și cultura. Roșia Montană are o lungă istorie de rezistență și scopul acestei tabere se potrivește nemaipomenit cu lupta noastră. Avem nevoie de solidaritate internațională pentru a ne salva localitatea și munții, pentru că guvernul nostru lucrează în complicitate cu compania miniera pentru a își umple buzunarele’ declară Eugen David, președinte Alburnus Maior.

‘Povestea Roșiei Montane este relevantă pentru lumea întreagă. Vedem peste tot corporații care încearcă să distrugă comunități în căutarea profitului – însă oamenii nu se resemnează așa ușor, ci își apără casele și pământul. Așteptăm cu nerăbdare să vedem frumusețea Roșiei Montane și să susținem lupta curajoasă a localnicilor’, subliniază fermierul britanic William Ronan, membru fondator al Reclaim the Fields.

Pentru orice informa ii suplimentare,  consultați www.reclaimthefields.org și www.rosiamontana.org .

Vali

Daca tot vor sa o salveze de ce nu vin si cu niste solutii. Pana cand sa apara proiectul, nimeni nu auzise sau nu era interesat de Rosia Montana acum brusc toti ecologistii vor sa o salveze. Mai avem si alte zone frumoase in tara care vor fi distruse cu adevarat, fara nici o reabilitare ulterioara etc

Mihai

Si ce o sa rezolve taberele astea? Se duc oamenii vad cum e, nu vad ca e si poluare pentru ca tot timpul se omite,dar mai departe? Poate totusi nu o sa fie asa de nesimtiti ca cei de la fan fest care au luat la misto localnicii prin propunerile de locuri de munca la cules de ciuperci si alte tampenii

Your email address will not be published. Required fields are marked *