Zece cele mai importante inovaţii de protecţie în ecologie şi tehnologie

Prezentăm spre atenţia dvs. invenţii ecologice prietenoase care pot concura cu omologii lor convenţionali şi, în unele cazuri, să le depăşească. Vă propunem lista celor mai noi tehnologii curate destinate să lupte pentru bunăstarea planetei noastre.

 

1. Biocombustibil din alge. Dacă nu vor apărea excesele economice, atunci pînă în 2030, 12 la sută din carburanţi pentru aviaţie ar putea fi fabricate din alge. Mexicul speră să ajungă la un nivel de unu la sută în patru ani. Prima maşină care funcţionează pe bază de combustibil din alge a apărut în 2009. Combustibilul din alge, este un lichid asemănător cu uleiul vegetal, benefic pentru mediu, deoarece emisiile de carbon sunt de cinci ori mai mici decît la utilizarea altor combustibili. Problema mare constă în costul producţiei, care urmează să fie redus cu 90 la sută.

2. Zinc-aer baterii. Avînd în vedere că stocurile mondiale de zinc sunt de 100 de ori mai mari decît de litiu, trecerea la producţia de zinc-aer baterii are un potenţial imens. Laptop-uri vor devine mai portabile, vehicule electrice mai accesibile şi aparate auditive mai sigure. Zincul este reciclabil, relativ ieftin şi are o densitate energetică mai mare.

 

3. Celule solare organice. Celulele solare organice pot fi suficient de eficiente pentru a obţine succes comercial.

4. Energie marină. Marea Britanie, SUA, Canada şi Norvegia sunt lideri în domeniul tehnologiei şi studierii apelor de mare ca o resursă energetică, dar costurile încă sunt aproximativ de două ori mai mari decît suma maximă comercial favorabilă.

5. Lămpi fluorescente şi surse alternative de iluminat. Refuz la lămpile incandescente în favoarea lămpilor fluorescente de asemenea este un progres. În plus, ţările cu standarde de viaţă scăzute ar trebui să se gîndească la utilizarea surselor alternative de iluminat sau senzorilor de mişcare, care ar permite să includă lumina în cameră numai atunci cînd în ea sunt oamenii.

6. Piroliza ţiţeiului.

7. Case “inteligente”. Compania EnOcean dezvoltă în prezent tehnologii care ar permite echiparea caselor rezidenţiale cu senzori speciali de radiosemnal, cu care ar fi reglate temperatura şi nivelul de lumină în încăpere.

8. Optimizarea platformelor marine offshore , perfecţionarea designului şi a caracteristicilor tehnice.

9. Modernizarea sistemelor de desalinizare şi de reducere a costurilor. În rezolvarea acestei probleme sunt implicate activ Statele Unite şi Emiratele Arabe Unite. Deoarece nevoia de apă potabilă este în continuă creştere, tehnologia de desalinizare necesită o analiză profundă.

10. CCS (captarea şi stocarea carbonului de glucide). Tehnologiile CSC sunt importante pentru reducerea gazelor emise în atmosferă. Mai mult de 200 de oameni de ştiinţă britanici din 36 de universităţi în prezent lucrează la această problemă. Conform pronosticurilor experţilor, pînă în 2050, în lume va fi nevoie de cel puţin 3000 de sisteme CSC, cu condiţia că temperatura va creşte nu mai mult decît cu două grade.

Sursa: ecology.md

 

Your email address will not be published. Required fields are marked *