Pe lângă munţi, depresiuni, lacuri, râuri şi mări, pe Pământ există anumite regiuni numite convenţional locuri ale puterii. Aceste locuri au devenit fie obiecte de adoraţie, fie terenuri pentru înălţarea templelor, încă din timpurile comunei primitive.
Amenajarea spaţiului sfânt, sacru a urmărit din totdeauna un singur scop: continuarea neamului omenesc şi prosperarea comunităţii umane.
Abordând sacrul ca pe o manifestare a divinului şi creând la rindul lor sacrul cu propriile lor mâini, oamenii tind mereu nu numai să menţină viaţa pe Pământ, ci şi să realizeze suprema lor necesitate – aspiraţia spre perfecţiune. Locuri sfinte sunt pe toate continentele, ele pot fi întâlnite până şi în vecinătatea casei tale.
Pentru a lua contact cu străvechea putere sacră, e suficient să ştii unde să o găseşti. Geografia sacră descrie peste 150 de „locuri ale puterii”, prezentând totodată istoria, particularităţile şi poziţia lor geografică.