"Am inregistrat o accentuata tendinta de incalzire in ultimii 30 de ani, tendinta ce este corelata in special cu cresterea emisiilor de gaze cu efect de sera in atmosfera", a declarat James Hansen, de la Institutul Goddard de Studii Spatiale a NASA, cu sediul la New York.
Dar, daca anul acesta ar putea fi extrem de calduros, nu trebuie uitat ca si anul trecut temperatura a fost destul de ridicata, 2004 ocupand locul patru in topul celor mai caldurosi ani. Temperaturile medii la nivelul solului si al oceanelor au fost anul trecut cu 0,48 grade peste cele medii ale perioadei 1951 – 1980, potrivit datelor lui Hansen.
Anul cel mai calduros a fost considerat, pana acum, 1998, in timp ce 2002, 2003 si 2004 au ocupat locurile urmatoare in top, ceea ce demonstreaza o tendinta cu adevarat alarmanta, au subliniat expertii NASA.
Si fenomenele naturale au inrautatit situatia. Anumiti factori, precum eruptiile vulcanice, care au lansat mici particule de acid sulfuric in atmosfera, in 1963, 1982 si 1991, au provocat schimbari climatice timp de cateva luni sau chiar ani.
De asemenea, fenomenul cunoscut sub numele de El Nino – cand o cantitate semnificativa de apa calda s-a raspandit pe o mare parte a Oceanului Pacific tropical – a avut o influenta pe termen scurt asupra climei. Cresterea temperaturilor in 1998 a fost asociata, spre exemplu, cu una dintre cele mai puternice variante ale El Nino din ultimele secole.
Totusi, in opinia NASA, fenomenul care a contribuit in cea mai mare masura la atingerea unor temperaturi ridicate in ultimii ani este dioxidul de carbon emis de autovehicule, industrie si companiile de servicii, cunoscut sub numele de gaz cu efect de sera. Hansen a spus ca, din cauza "gaurilor" facute in stratul de ozon de aceste emisii de gaze, suprafata pamantului absoarbe mai mult din energia pe care soarele o reflecta in spatiu.
Aceasta energie suplimentara, impreuna cu o varianta mai usoara a lui El Nino, ar putea face ca 2005 sa fie un an mai calduros decat cele precedente, inclusiv decat 1998. De aceea, NASA se teme ca va fi cel mai calduros an din istorie./ROMPRES/