De asemenea, aceeasi problema a accesului dificil apare si pentru asezarile izolate, de exemplu Delta Dunarii. Conform bazei de date realizate de Institutul de Cercetare si Ingineria Mediului (ICIM), in Romania exista 265 de depozite de deseuri municipale, dar numai 14 dintre acestea corespund legislatiei europene.
Gestionarea deseurilor potrivit Directivelor Comisiei Europene referitoare la colectarea, sortarea si transportul gunoiului pana la depozitul amenajat ecologic sau pana la statia de transfer depind, in mare masura, de existenta si calitatea drumurilor.
Sunt multe localitati in aceasta tara in care abia circula caruta; greu de imaginat ca pe acolo ar patrunde ditamai masina care sa colecteze gunoiul. Pentru aceste situatii speciale, administratia locala trebuie sa gaseasca solutii. Oricum, daca vrem sa fim o tara membra a Uniunii Europene, trebuie sa ne facem temele, adica sa fim civilizati, sa nu mai aruncam gunoaiele pe unde nimerim.
Primarii trebuie, la randul lor, sa raspunda in fata electoratului, dar si in fata institutiilor europene. Trebuie sa construim depozite de gunoi dupa modelul celor existente in tarile membre ale UE. Suntem obligati sa le lichidam pe cele care polueaza grav mediul inconjurator.
Costurile estimate pentru inchiderea depozitelor neconforme si realizarea altor capacitati de depozitare se ridica la minimum 1,5 miliarde de euro.