Canada câştigă din Încălzirea Globală

hpim7388.JPGÎncălzirea climatică are efecte dramatice în Alaska: gheaţa se topeşte accelerat şi ireversibil, iar valuri şi furtuni pun în pericol viaţa şi locuinţele din aşezările de pe coastă. Există însă şi oraşe nordice sau antreprenori care se folosesc de schimbarea climatică.

Churchill este un mic orăşel din nordul Canadei, care profită de schimbarea climatică. „Uitaţi-vă la harta Canadei de Nord. Nu există decât un port cu apă adâncă şi acela este Churchill”, spune primarul Mike Spence, citat de BBC. Dacă se vor adeveri estimările potrivit cărora în regiune vor fi veri fără gheaţă începând cu 2013, iar strâmtoarea de nord-vest va deveni navigabilă pentru prima oară în acest an, Churchill ar putea ajunge centrul unei noi reţele de rute maritime internaţionale. Un punct de legătură între Europa şi Asia, pe o rută maritimă care ar evita Canalul Panama.

Potenţialul de transport al oraşului a crescut odată cu schimbarea climatică. Omnitrax, o companie de transport americană, a sesizat din timp oportunitatea şi a cumpărat în urmă cu  zece ani, la un preţ mic, portul şi calea ferată derăpănate din Churchill. Odată ce aceste elemente de infrastructură au fost refăcute, afacerea s-a dovedit profitabilă, pentru că lungirea sezonului fără gheaţă a eliminat piedicile de circulaţie pentru mai mult timp.
Gheaţa lasă loc inundaţiilor

În timp ce canadienii din Churchill câştigă de pe urma topirii gheţurilor nordice, americanii din Alaska sunt grav afectaţi de fenomenele naturale neobişnuite pentru ei, relatează tot BBC. Comunităţile de pe coastă se confruntă cu furtuni şi cu valuri mari favorizate de topirea timpurie a gheţii. Permafrostul, care împiedică erodarea malurilor fluviilor, se topeşte peste tot în Alaska.

Oamenii rămaşi fără locuinţe din cauza inundaţiilor sunt nevoiţi să se mute, dar costurile mutării unor întregi comunităţi sunt ridicate, pentru că dislocarea presupune reconstruirea infrastructurii de apă, energie electrică, drumuri, aeroporturi, şcoli şi clinici. Şi nu există nici un organism guvernamental al SUA care să se ocupe de aceste comunităţi afectate de schimbarea climatică, iar băştinaşii sunt lăsaţi în voia sorţii.

sursa:  www.adevarul.ro