Vreau să vă atenţionez asupra unei probleme – colectarea şi distrugerea pesticidelor interzise spre utilizare. E un proiect început în anii ’90 ai secolului trecut. În timp, a suferit schimbări cardinale. La sfârşitul lui 2004 erau colectate aproape două mii tone de pesticide. Conform informaţiei MERN, toate pesticidele din republică au fost adunate în depozite speciale, selectate câte unul în fiecare raion. Se prevedea ca ele să fie arse la Uzina de ciment din Rezina. Am criticat ideea, referindu-mă doar la partea ecologică şi economică a proiectului.
Scrisoare
Acum, se promovează ideea transportării pesticidelor în Franţa, neutralizarea lor fiind finanţată de Banca Mondială cu aproape 12 mln. dolari. O mare parte din bani vor fi cheltuiţi pentru securitatea transportării pesticidelor. Nu este greu de calculat nici emisiile în atmosferă în timpul transportării a patru mii tone de pesticide (cantitatea lor s-a dublat în ultimii doi ani) la distanţa de 2500 km. Vor exista şi alte riscuri. Lucrul acesta se întâmplă din cauză că Moldova nu dispune de posibilităţi tehnice de neutralizare a pesticidelor.
Ştim că şi în viitor vor apărea noi partide de pesticide inutilizabile, precum şi alte substanţe chimice care nu pot fi utilizate în mod direct, dar necesită o prelucrare concretă pentru a fi readuse ca marfă pe piaţă. Cred că problema prelucrării pesticidelor poate fi rezolvată pe loc, în R. Moldova. Dispunem de forţe fizice şi intelectuale. Iar banii alocaţi de Banca Mondială – 12 mln. dolari – pot fi învestiţi în finisarea construcţiei uzinei de prelucrare a pesticidelor, mai ales că blocurile acesteia au fost ridicate în anii ’90 ai secolului trecut. Uzina propusă va crea posibilităţi practice pentru Institutul de Chimie al AŞM. Şi specialiştii tineri, studenţii, profesorii vor găsi aici posibilităţi de realizare a ideilor lor. Important e ca orice partidă de substanţe chimice să fie analizată, prelucrată şi transformată în produs final după un proiect bine argumentat din toate punctele de vedere. Sunt convins că avem nevoie de o asemenea uzină, mai ales că ea ar oferi şi noi locuri de muncă. De ce nimeni nu vrea să reacţioneze la o asemenea propunere?
Aurel Balmuş,
director „Ecolex AB”
sursa: ziarul Timpul
[…] continuarea pe ro.greenmedia.md sursa […]