Criza gazului rusesc din Bulgaria a adus în prim-plan discuţiile despre redeschiderea reactoarelor nucleare de la Kozlodui, închise în 2006 la cererea Comisiei Europene. Recent, Bulgaria a înaintat un demers către UE în care cere permisiunea de redeschidere a acestora. Întru susţinerea acestei iniţiative, cca 6000 de bulgari au manifestat duminică la Sofia, transmite Cotidianul.
Bruxelles-ul cere în general închiderea reactoarelor de tip VVER 440, care nu sunt prevăzute cu elemente destinate să limiteze o eventuală scurgere radioactivă, însă urmează să dea un răspuns exact în viitorul apropiat.
Directorul centralei Ivan Ghenov a declarat că “reactorul va fi în stare de redemarare într-o săptămână, dacă Guvernul decide acest lucru şi Comisia Europeană îşi dă acordul”. Reactorul poate funcţiona timp de cinci luni pe bază de combustibil refolosit. Veniturile din vânzarea de energie s-ar ridica la 100-130 de milioane de leva (50 -65 de milioane de euro), a precizat Ghenov.
Amintim că închiderea reactorului nuclear a fost una din condiţiile UE impuse Bulgariei înainte de aderare.
Sursa: Unimedia