Profesorii din Republica Moldova sunt invitaţi să aplice pentru proiecte de protecţie a mediului

Ajuns la cea de-a treia ediţie consecutiv, proiectul « Şcoli europene pentru o planetă vie » se adresează, pentru prima dată, şi profesorilor din Republica Moldova. Aceştia sunt invitaţi să se înscrie până la data de 17 septembrie 2010, alături de profesori şi elevi din alte 10 ţări europene. Proiectul este o iniţiativă a WWF (World Wide Fund for Nature) şi a Fundaţiei ERSTE, în demersul de a-i încuraja pe profesori şi elevi să se implice în implementarea de proiecte pentru conservarea mediului.

Profesorii din Moldova care predau pentru clase de elevi cu vârste între 12 şi 16 ani şi doresc să implementeze împreună cu aceştia un proiect pentru protecţia naturii şi/ sau conservarea mediului înconjurător sunt invitaţi să se înscrie, până la data de 17 septembrie a.c., în cadrul proiectului „Şcoli europene pentru o planetă vie”. Invitaţia este adresată profesorilor din 11 ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est (Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Ungari, Moldova, România, Serbia, Slovacia, Slovenia şi Ucraina), Moldova fiind inclusă pentru prima dată în lista ţărilor participante.

Cele trei mari teme care vor fi abordate în cadrul proiectului sunt: „Dunărea – linia vieţii Europei”, „Amprenta ecologică – Efectele globale ale consumului” şi „Spiritul civic – cum să fii activ şi să-i motivezi şi pe ceilalţi”.

După încheierea perioadei de înscriere, vor fi selectaţi câte trei profesori din fiecare ţară. Aceştia, însoţiţi de câte un elev, vor fi invitaţi să participe la Academia WWF şi a Fundaţiei ERSTE, care se va desfăşura în perioada 23-29 octombrie 2010, în Austria. În cadrul acestui eveniment, profesorii vor beneficia de pregătirea necesară pentru a dezvolta şi implementa proiecte pentru protecţia mediului împreună cu elevii.

Perioada de implementare a proiectului va dura până în mai 2011, iar în iunie 2011 va avea loc selecţia celui mai bun proiect şi marele eveniment final de premiere. La acest eveniment vor fi invitaţi să participe toţi profesorii selectaţi iar una dintre clasele de copii participante are şansa de a câştiga o tabără de o săptămână la Neusiedlersee National Park (Austria), în vara sau toamna anului viitor.

Profesorii interesaţi sunt invitaţi să completeze formularul de înscriere de pe site-ul proiectului – http://schools.foralivingplanet.eu/en/ şi să-l trimită la adresa indicată împreună cu o scrisoare de intenţie de o pagină, în care să detalieze de ce doresc să ia parte la acest proiect împreună cu clasa lor. Limba utilizată pentru toată documentaţia şi în cadrul evenimentelor este engleza. Participarea este gratuită iar celor selecţionaţi li se va asigura transportul şi cazarea.

Your email address will not be published. Required fields are marked *