Instituţiile publice din raionul Ştefan Vodă vor fi conectate la sisteme termice pe bază de biomasă. În urma semnării Memorandumului de colaborare cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltarea (PNUD) 11 şcoli şi grădiniţe din 9 sate a raionului vor fi încălzite cu energie produsă din paie.
Este vorba de localitățile Ermoclia, Olăneşti, Palanca, Viişoara, Talmaza, Copceac, Popeasca, Crocmaz, Răscăieţi, școlile și grădinițele căroroa vor fi încălzite pe timp de iarnă cu energie produsă local. În total, peste 3.200 de persoane din aceste instituţii, dintre care 2.740 copii vor beneficia de acest proiect.
Vicepreşedintele Consiliului Raional Ştefan Vodă, a declarat că este mândru că în pofida faptului că raionul este gazificat sută la sută, Ștefan-Vodă a reuşit să fie printre primele regiuni care au accesat alte surse de energie.
„Pe fundalul creşterii inerente a preţurilor la gaz, trebuie să valorificăm propriile surse energetice. Studiile au arătat că una din cele mai sigure și ușor accesibile surse alternative de energie pentru Republica Moldova sunt paiele şi alte deşeuri cerealiere”, a susţint Mihai Cuiban, specialist principal al Agenţiei pentru Eficienţă Energetică.
Următoarele 8 comunităţi rurale din Leova, Cantemir şi din UTA Găgăuzia vor semna memorandumurile de colaborare cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) pe data de 29-30 septembrie.
Proiectul Energie şi Biomasă în Moldova este un proiect de 4 ani, implementat 2011-2014. Bugetul total al proiectului este de 14.56 milioane Euro, acordați de Uniunea Europeană (14 mln Euro) și PNUD Moldova (560,000 Euro). Acesta va aduce un șir de beneficii, printre care reducerea dependenţei de importuri, crearea unor noi locuri de muncă, costuri mici etc.
Sursa: Unimedia
Am dorinţa de a dezvolta Proiectul Energie şi Biomasă şi în alte raione ale Moldovei(centrul şi nordul Moldovei). Cum aş putea primi INFO mai profundă privind realizarea proiectului sus menţionat. Vă muţumesc anticipat.
Stimate Veaceslav,
Cel mai bine este sa ei legatura direct cu cei care implementeaza proiectul, noi nu raspundem de implementarea lui, doar favorizam accesul la informatie.
cu respect,
Rodica.
Am văzut reportajul şi cred că incălzirea cu bio-materiale are un viitor la noi în ţară şi merită dezvoltată.