Protocolul de la Cartagena privind Biosecuritatea în procesul de conştientizare, educare şi participare a publicului

Pe data de 30 iunie, în cadrul celei de-a IV-a Reuniuni a Părţilor la Convenţia Aarhus privind accesul la informaţie, justiţie şi participarea publicului la luarea deciziilor în domeniul mediului s-a desfăşurat un eveniment aparte “Protocolul de la Cartagena privind Biosecuritatea în procesul de conştientizare, educare şi participare a publicului” organizat şi susţinut de Dl Erie Tamle, reprezentantul Secretariatului Convenţiei privind Diversitatea Biologică.

La eveniment au participat Dl Marco Keener, reprezentantul Comisiei Economice pentru Europa a Naţiunilor Unite, Dl Patrick Ravillard, reprezentantul Direcţiei Generale pentru Mediu a Comisiei Europene, Dl Lazăr Chirică, viceministrul mediului, Dna Angela Lozan, managerul Oficiului Biosecuritate, Dna Ala Rotaru, Şef Direcţie resurse naturale şi biodiversitate din cadrul Ministerului Mediului, alţi reprezentanţi ai Ministerului Mediului şi delegaţi la reuniune.

Participanţii au discutat despre noile instrumente pentru asigurarea biosecurităţii, conservării diversităţii în scopul atingerii performanţelor în transparenţa procesului decizional şi democratizarea societăţii.

În luarea sa de cuvînt la Side-events viceministrul Lazăr Chirică a menţionat, că Ministerul Mediului împărtăşeşte îngrijorările comunităţii civile şi academice legate de reacţiile adverse ale Organismelor Modificate Genetic (OMG) asupra diversităţii biologice şi sănătăţii umane şi consideră importantă punerea în aplicare a principiilor şi instrumentelor de informare a publicului, atragerea lui în procesul decizional în domeniul mediului, biosecurităţii, accesului la justiţie.

În acest sens Protocolul de la Cartagena propune mecanisme noi globale pentru informarea şi participarea publicului la decizii cu privire la OMG. În acelaşi timp Convenţia Aarhus contribuie cu un instrumentariu mai specific, regional, care sunt foarte necesare pentru ţările cu economie în tranziţie din Europa Centrală şi de Est.

 

Sursa: Ministerul Mediului