Situaţia este dramatică în Groenlanda! Afirmaţia a fost făcută de însuşi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, după ce a vizitat insula. Oficialul european a văzut cu ochii lui cum stau lucrurile şi a primit informaţiile ecologiştilor, care l-au avertizat încă o dată că în ceea ce priveşte mediul nu mai e de mult de glumit.
Efectele încălzirii globale s-au făcut simţite într-o formă violentă în special de la începutul acestui an, iar numeroase studii realizate de oameni de ştiinţă sau organisme internaţionale au arătat că fenomenul încălzirii globale este una dintre cele mai mari ameninţări la adresa umanităţii. Groenlanda este doar un exemplu al modului în care Europa suferă de pe urma dezechilibrelor de mediu. Studiile Uniunii Europene spun că până la sfârşitul secolului, regiunea Mării Mediterane va fi pârjolită, zăpada din Alpi şi din Scandinavia se va topi iar Marea Nordului va deveni o destinaţie favorită de vacanţă, cu plaje însorite şi calde.
Oficial, Uniunea Europeană pare să nu poată face prea multe. Sub ameninţarea că, în cazul în care nu vor interveni rapid, statele europene se vor confrunta cu o creştere mare a frecvenţei dezastrelor naturale, Uniunea Europeană şi-a exprimat speranţa că în locul celui de la acordului de la Kyoto, ce va expira în 2012, va fi pregătit un altul. Schiţa noului tratat ar trebui date gata până la summit-ul ONU din Bali, Indonezia, din luna decembrie
Realitatea TV