Pe data de 4 septembrie 2007, la Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale, a fost organizată o Masă rotundă cu genericul:
„Abordarea problemelor de protecţie a mediului în contextul elaborării Proiectului Strategiei de dezvoltare durabilă a sectorului agroindustrial„. În cadrul acestei acţiuni a fost pusă în discuţie problematica de mediu în raport cu dezvoltarea durabilă a agriculturii şi industriei prelucrătoare, dar şi necesitatea evaluării impactului de mediu.
La masa rotundă au participat C. MIHAILESCU Ministrul Ecologiei şi Resurselor Naturale, A. GORODENCO Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, reprezentanţi ai Academiei de Ştiinţe a Moldovei, managerii Proiectelor ramurale, reprezentanţi ai sectorului asociativ de mediu, alte persoane interesate.
În luarea sa de cuvînt, dl. C. Mihailescu, a menţionat necesitatea stringentă a elaborării strategiei, necesitate dictată de condiţiile climaterice persistente în ultimii ani. Strategia se va baza pe identificarea problemelor punîndu-se la bază trei criterii dechimizarea agriculturii, diversificarea culturilor agricole şi reducerea consumului de energie. La ultimul capitol ministrul a menţionat că anual în ţară se produc circa 2mln. t de deşeuri vegetale care fiind gestionate pot aduce beneficii evidente. Elaborarea unui document de lungă durată necesită unirea tuturor eforturilor pentru includerea tuturor aspectelor de mediu şi în primul rînd implementarea tehnologiilor nonpoluante, care îşi vor găsi oglindire în proiectul strategiei elaborat în mod transparent cu implicarea largă a publicului interesat. Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare a subliniat faptul că a fost nevoie de o revizuire a propriilor viziuni asupra situaţiilor din agricultură în contextul calamităţii naturale din acest an. Situaţia ce s-a creat la ţară dictează necesitatea dezicerii definitive de la practica utilizării tehnologiilor vechi. Pe agenda zilei este inclusă dezvoltarea practicilor agricole prietenoase mediului. Ministrul a efectuat o trecere în revistă o situaţie a sectorului agrar subliniind carenţele: productivitatea minoră a solului, competitivitatea slabă a produselor finite, dezvoltarea excesivă a culturilor agricole tradiţionale, pentru obţinerea unui profit real pentru stat, din urma dezvoltării agriculturii, este strict necesară implementarea unei agriculturi ecologice, modificarea esenţială a structurii produselor, saturarea pieţii cu produse autohtone, ieşirea pe piaţa externă cu produse de calitate, renovarea bazei viticulturii şi pomiculturii şi a bazei prelucrătoare a produselor agricole la sate.
Directorul Unităţii Consolidate pentru Monitorizarea şi Implementarea Proiectelor în Domeniul Agriculturi,i dl. L. Gumovschii, managerul Proiectului Privind provenirea poluării din agricultură, dl. Al. Joluncovschii, asistentul Proiectului Managmentul şi distrugerea stocurilor de poluanţi organici persistenţi, I. Barbarasa şi-au exprimat gătinţa de a participa la elaborarea compartimentului agricultură prietenoasă mediului. Conducătorii unui şir de organizaţii neguvernamentale au apreciat la justa valoare acţiunea organizată, au prezentat sugestii concrete pentru îmbunătăţirea acestui document. S-a specificat necesitatea includerii membrilor a acestor ONG-uri în componenţa grupului de lucru interministerial. Propunerile urmează a fi sistematizate către 20 septembrie curent.
Previous
Next