Acţiunea ecologică Ora Planetei în acest an va fi organizată sîmbătă, 27 martie, între orele 20.30 – 21.30. Deja mai bine de 1700 de oraşe din peste 100 de ţări de pe glob şi-au exprimat intenţia de a participa la acest eveniment. Ora Planetei este o acţiune simbolică, participanţii ei deconectînd curentul electric pentru o scurtă perioadă în scopul economisirii resurselor energetice, contribuie la protecţia mediului şi diminuarea efectelor schimbărilor climatice. În întreaga lume, timp de o oră, luminile vor fi stinse în instituţii, sedii de companii, localuri publice, apartamente, etc.
Creşterea numărului de susţinători ai evenimentului e fenomenală. Dacă în 2007, Ora Planetei a fost organizată într-un singur oraş, Sydney, Australia, unde peste 2,2 milioane de case şi companii din această localitate şi-au stins luminile pentru o oră, apoi în anul 2009 Ora Planetei a fost marcată în peste 1000 de oraşe, printre care şi capitala ţării noastre – Chişinău.
Prin stingerea luminii, guvernele, companiile şi cetăţenii de rînd vor demonstra tuturor liderilor mondiali, că se pot lesne realiza acţiuni care ar reduce emisia gazelor cu efect de seră pentru beneficiul planetei. Ora Planetei 2010 va fi organizată în peste 1700 de oraşe din 108 de ţări şi numărul acestora este în continuă creştere.
Dacă pe data de 27 martie curent, între orele 20.30 – 21.30, toţi consumatorii casnici din ţara noastră ar deconecta energia electrică, s-ar economisi 278000 kilowaţi. Pentru producerea acestei cantităţi de energie se consumă 86,8 mii m3 de gaze naturale, în rezultatul arderii cărora se emit în atmosferă 165 tone de gaze cu efect de seră.
Ministerul Mediului se adresează către toate autorităţile relevante, agenţii economici, toţi oamenii de bună credinţă cu chemarea de a susţine iniţiativa de deconectare a curentului electric în localurile publice, instituţii, blocurile de locuit şi casele particulare pentru o oră, pe data de 27 martie 2010, începînd cu ora 20.30.
Fiţi alături de noi pentru Ora Planetei.
Sursa: www.mediu.gov.md
Nu sunt impotriva salvarii planetei, dar cred ca masurile ar trebui luate in primul rand cu surse de poluare ca:automobile,furnale si altele de acest gen.
-degeaba “las planeta sa se odihneasca” stingand lumina 1 ora…(ce fac cei ce tocmai opereaza?), daca de revelion si la alte manifestari mai ample “ard” mii de artificii ce produc (oricum) fum si polueaza atmosfera! Atunci NU NE GANDIM LA PLANETA,NU NE GANDIM LA VIITOR!!! Pacat ca atunci nu ne gandim decat la fericirea noastra de moment, bucuria ochiului…Cred ca trebuie luata o masura si cu artificiile.
-N-am apelat niciodata la cei ce se ocupa cu ecologia,dar acum cred ca trebuie dezbatuta si problema artificiilor.Discutati la intalnirile dvs.si despre aceasta problema.Multumesc si…SUCCES!
Este adevarat că şi artificiile poluează, dar nu trebuie să cădem în extreme. Nu am găsit calcule sau studii la cît de mult poluează ele atmosfera, din ce motiv nici nu pot să mă exprim.
Important este ca fiecare din noi să conştientizeze cît poluează şi cum să o reducă la maxim. Trebuie să ne gândim la planetă şi atunci când îţi cumperi o pâine, dacă e în pungă de plastic … ce faci după cu ea, sau atunci când utilizezi transportul pe care il alegi…