Nu suntem departe de evenimentul Ora Planetei, şi tot mai multă lume se implică, devenind conştientă şi întelegând necesitatea de acţiune ACUM, pentru ca generaţia noastră deja a inceput să suporte consecinţele grave ale încălzirii globale!
In această ordine de idei, vreau să anunţ că Asociaţia ”Acătării”, pe care mulţi din voi o cunosc pentru concertele minunate pe care le organizează, s-a solidarizat la 23 martie!
Acesta este apelul oficial “Acătării”:
Asociaţia Acătării se solidarizează cu iniţiativa WWF “ORA PLANETEI” şi îndeamnă populaţia să stingă lumina în casele lor pentru o singură oră, de la 20:30 până la 21:30, sâmbătă, 28 martie 2009.
Încălzirea globală trebuie să ne pună pe gânduri. Problemele ecologice se agravează pe zi ce trece, cauza fiind omul. Noi suntem cei care distrugem Planeta şi poluăm natura ce ne-a dat viaţă.
Indiferenţa e cel mai mare duşman al nostru. Haideţi împreună să sensibilizăm oamenii de ceea ce ne paşte în viitorul apropiat dacă nu vom începe lupta pentru protejarea mediului înconjurător.
Aici nu contează cine eşti, cum arăţi şi ce faci, nu contează culoarea politică, nu contează rasa, sexul, religia etc. Aici noi toţi suntem victimele propriei ignoranţe. Chiar dacă nu dorim să fim egali în propria societate, natura ne va egala pe toţi, una cu pământul…
Dacă nu vom începe să acţionăm ACUM!
Aşteptăm în continuare anunţuri de solidarizare!
Nu te costă nimic, stinge lumina şi vino cu noi la plimbare!
Sursa nuCO2