Autoritatile de Mediu cer interzicerea vanatorii in Delta Dunarii timp de trei ani

Cercetatorii considera ca interzicerea vanatorii ar fi o masura benefica pentru conservarea fondului cinegetic si prevenirea disparitiei unor specii valoroase, cum ar fi cormoranul pitic, rata cu gat rosu sau gaia bruna. Cu toate ca vanatoarea este considerata o activitate durabila, ar trebui interzisa o perioada in toate ariile protejate de pe cuprinsul Romaniei, in vederea conservarii diversitatii faunei salbatice. Studiile efectuate in cadrul Institutului din Tulcea au scos in evidenta un declin vizibil al efectivelor la majoritatea speciilor vanate, in special la 22 specii de pasari din cele 51 permise la vanatoare pe teritoriul Rezervatiei. Efectivele au fost decimate, cei mai agresivi fiind asa-zisii vanatori din Italia, unde trofeele sunt prelucrate de specialisti in taxonomie si revandute. in prezent, vanatoarea pe teritoriul Rezervatiei se poate desfasura pe 200.000 de hectare, in cele 25 de fonduri de vanatoare, unde se vaneaza 51 specii de pasari si 11 specii de mamifere. Specialistii au constatat insa ca legile nu sunt respecate, folosindu-se arme automate sau semiautomate. Vanarea se face din autovehicule si ambarcatiuni aflate in miscare – alta ilegalitate. Folosindu-se arme automate, sunt ucise la gramada zeci de pasari, iar multe nici macar nu mai sunt recuperate de "vanatori". Folosind armele ucigasilor profesionisti, acestia distrug la intamplare si pasari din speciile protejate, daca ele zboara o data cu stolul de pasari vizat de braconieri. Asociatiile de vanatoare refuza sistematic sa colaboreze cu Administratia Rezervatiei, sustin reprezentantii acesteia, si nu permit insotirea grupurilor de vanatori de cate un agent ecolog, care sa constate respectarea reglementarilor impuse prin autorizatia de mediu. Poluarea fonica provocata de zgomotul impuscaturilor afecteaza toate speciile de pasari. Rezervatia Biosferei Delta Dunarii are o suprafata de 5.800 kilometri patrati si ocupa 2,5 la suta din teritorul Romaniei, fiind greu de controlat cu efectivele reduse de care dispun autoritatile de Mediu. De obicei, se gasesc doar urmele masacrului: cadavre de pasari sfartecate. Noul sef al Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (ARBDD), Paul Cononov, sustine interzicerea vanatorii. "Ar trebui sa se opresca, spre exemplu, vanatoarea la mistreti. Dupa parerea mea, ar trebui chiar interzis accesul in Delta cu arme de vanatoare, dar Administratia nu poate lua o astfel de decizie. Ea trebuie impusa printr-un act normativ de catre Guvern", ne-a declarat Paul Cononov. Singurii care se opun unei astfel de masuri sunt vanatorii. Presedintele executiv al Asociatiei Generale a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi (AGVPS), Nicolae Selaru, spune ca masura interzicerii vanatorii ar fi o "decizie irationala" pentru ca "echilibrul in Delta il tinem cu arma in mana". "Zonele de vanatoare din Delta nu reprezinta nici jumatate din teritoriul intregii Rezervatii, iar cele unde exista fonduri de vanatoare sunt exploatate rational", ne-a spus Nicolae Selaru. Acesta sustine ca anumite specii de pasari sau mamifere trebuie vanate, pentru ca altfel ar distruge fauna din Rezervatie. "In Delta sunt anumite specii, gasca cu gat rosu, tiganusul, rata aramie, garlita mica, care sunt protejate, dar inmultirea altora, cum ar fi porumbelul salbatic, sacalul si mistretul, trebuie tinuta in frau", mai spune Nicolae Selaru.