In Acordul dintre Uniunea Europeana si Ucraina nu se pune problema acceptarii de catre UE a construirii canalului Bastroe, a declarat Sulfina Barbu, ministrul Mediului si Gospodaririi Apelor (MMGA), ieri, intr-o conferinta de presa. Proiectul de acord de vecinatate intre UE si Ucraina a generat vii reactii in Romania, considerandu-se ca acest document exprima pozitia favorabila a UE in privinta construirii canalului Bastroe de catre Ucraina. Mai mult, s-a pus problema ca acest plan comun de actiune UE-Ucraina va permite si alocarea de fonduri comunitare pentru construirea acestui canal controversat. Ministrul roman al Mediului a precizat ca proiectul de acord aduce in discutie doar Dunarea, in ansamblu, ca una din principalele cai navigabile din Europa si nu face nici o referire la canalul Bastroe. Sulfina Barbu a atras atentia ca UE si-a manifestat pozitia de-a lungul timpului, in ceea ce priveste canalul Bastroe. "Fara studiul de impact nu se ia nici o decizie", a spus Barbu. Potrivit unor studii romanesti, noul canal aduce atingere biodiversitatii din Delta Dunarii, care este patrimoniu UNESCO. In cele din urma, la nivel international, s-a format o echipa de experti, din care fac parte un roman si un ucrainean, care va analiza impactul canalului asupra Deltei. Ministerul de Externe al Romaniei a subliniat pentru ZIUA aceeasi pozitie: UE nu sprijina construirea canalului Bastroe. Dimpotriva. (L.M.)
Previous
Next