În cadrul proiectului Băncii Mondiale „Ameliorarea Competitivităţii” se preconizează lansarea unui nou Component, obiectivul caruia este susţinerea companiilor autohtone orientate la export. Aceast obiectiv urmează a fi atins prin intermediul deschiderii unei linii de credit, care va oferi credite pe termen lung agenţilor economici pentru procurarea echipamentului necesar, la fel şi pentru completarea mijloacelor circulante a companiei.În conformitate cu regulile şi procedurile Băncii Mondiale alocarea resurselor adiţionale în cadrul oricărui proiect nou este condiţionată de un şir de factori, unul din care este analiza / evaluarea impactului asupra mediului înconjurător.
În acest context, Unitatea a contractat un consultant local, care a efectuat evaluarea respectivă în conformitate cu ghidurile Băncii Mondiale şi a prezentat proiectul Raportului de Impact asupra Mediului Înconjurător.
Sumarul acestui Raport (în limba engleză) este prezentat în atenţia dvs. cu solicitarea opiniilor şi comentariilor dvs., care pot fi expediate pînă pe data de 17 iunie la adresa electronică piu@mec.gov.md Versiunea raportului în limba română odată tradusă deasemenea va fi făcută public.
summary_env-manag-frame__nlc-comonent
Totodată, avem onoarea a va invita pe data de 17 iunie curent incepind cu orele 10-00 la masa rotundă, care va pune în dezbatere subiectele incluse în Raportul menţionat. Evenimentul respectiv va avea loc în incinta oficiului Băncii Mondiale, la adresa Chişinău, str. Puşkin, 20/1, sala de şedinţe, etajul II.
Aureliu Casian,
Executive Director
Project Implementation Unit of the
World Bank Compeititiveness Enhancement Project
tel: +373 22 296723