Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a prezentat astăzi în cadrul unei conferinţe de presă poziţia oficială a autorităţilor locale în problema gheretelor, cât şi în privinţa comerţului stradal în general.
Astfel, potrivit lui, gheretele din capitala deja existente, amplasate legal, își vor continua activitatea. Referindu-se la cele care au fost amplasate și instalate ilegal, care activează cu încălcarea legii sau au o suprafaţă mai mare de 12 metri pătraţi vor fi demontate.
Întrebat de jurnaliști ce se va întâmpla cu gheretele noi, Dorin Chirtoacă a precizat pentru presă că în noiembrie 2009 a fost suspendată examinarea dosarelor şi s-a stopat primirea de cereri noi pentru amplasarea unităţilor comerciale.
“Recent, s-a interzis şi amplasarea de noi gherete, pentru a putea fi procesate dosarele acumulate, măsuri stabilite prin dispoziţii ale primarului general al municipiului Chişinău. Prin urmare, persoanelor fizice sau juridice care au depus actele de perfectare pentru amplasarea gheretelor până la data de 17 noiembrie 2009, nu vor putea amplasate chioşcurile noi şi nu-şi vor începe activitatea până când cererile acestora nu vor fi verificate suplimentar de Primărie”, se mai precizează într-un comunicat al Primăriei mun. Chișinău.
Făcând referire la gheretele demontate de reprezentanții Primăriei în cursul zilelor trecute, Chirtoacă a menţionat că agentul economic care le-a instalat a depus ieri o cerere la Primărie prin care îşi asumă răspunderea să demonteze alte 3 unităţi comerciale asemănătoare, în termen de 5 zile. În paralel, persoana juridică respectivă declară că nu va mai amplasa aceste gherete în altă parte în oraş.
“Acest lucru dovedește încă o dată legalitatea şi justeţea acţiunilor întreprinse de Primărie pentru demontarea gheretelor amplasate ilegal”, a conchis primarul capitalei într-o conferință de presă organizată astăzi la miezul zilei.
Sursa: UNIMEDIA