În Dendrariul a înflorit Magnolia

Azi am avut plăcuta ocazie să mă aflu în Parcul Dendrariu, unul din puţinele locuri deosebite din Chişinău. Mulţi îşi pun întrebarea ce să arate şi unde să ducă un străin venit în ospeţie, păi, acesta e locul potrivit, eu aşa fac.

Azi am observat la intrarea în parc un copac de magnolie aproape înflorit. Fiind anul trecut în Italia am fotografiat o floare de magnolie ne-ştiind ce plantă e, acum ştiu. Anume văzând florile de magnolie mi-a venit în gând să pregătesc acest articol.

Mai mult ca atât, deja de 2-3 ani tot îmi petrec timpul în Dendrariu, sungur sau cu prietenii. În această perioadă am făscut o mulţime de fotografii. Ultimile fotografii din parc datează cu 3 aprilie 2010. BTW, copacul de magnolie îl găsiţi pe partea stîngă la 20 de metri de intrarea în Dendrariu.

Magnolia (Magnolia L.) este un gen de plante care aparţine familiei Magnoliaceae. Genul Magnolia este orginar din Asia, America de Nord şi America Centrală şi cuprinde circa 77 de specii de arbori sau arbuşti.

Frunzele sunt simple cu marginea întreagă sau rar-lobată, acute, scurt-peţiolate, alterne, caduce sau persistente si ovale.

Florile sunt mari, solitare, hermafrodite (cca 12 foliole, număr mare de stamine şi stile), de culoare roz, alb, purpur, albastru sau verzi-gălbui.

Fructul este compus, în formă de con.

Se înmulţeşte prin seminţe şi pe cale asexuată (marcotaj, altoire), în soluri fertile.

Ca plante ornamentale, se folosesc în parcuri şi grădini (ca exemplare izolate sau grupate, pe alei). Ramurile unor specii se pot folosi şi în aranjamente florale.

Cuprinde cca. 77 specii.

Regn: Plantae
Încrengătură: Spermatophyta
Subîncrengătură: Magnoliophytina (Angiospermae)
Clasă: Magnoliopsida (Dicotyledonatae)
Subclasă: Magnoliidae
Ordin: Magnoliales
Familie: Magnoliaceae
Gen: Magnolia

În Dendrariu sunt prezente şi veveriţele, nu prea ştiu câte sunt dar cred că în jur de 50-60 de unităţi. Am prins 2 din ele jucându-se în coroanele copacilor.

Dar să revenim la plante, primăvara găsim narcişi în abundenţă, mai mult ca atât sunt de diferite culori. De asemenea găsim frumoasele lalele.

Ultimii ani în Parcul Dendrariu au fost investite sume considerabile de bani, din ce motiv parcul arată cu totul diferit decât 4-5 ani în urmă. Vizitatorii cu gurile deschise se primblă prin parc iar angajaţii aleargă ocupaţi făcând tot felul de lucrări. Gazonul tot timpul curat, angajaţii din parc fac curăţenie şi pe teritoriul adiacent fapt puţin întâlnit la noi. Arborii şi arbuştii sunt menţinuţi în forme foarte neobişnuite. Podeţele apărute au farmecul său şi redau acestui parc un stil Vienez.

Ce să zic, o mulţime de plante noi, plante exotice care cu greu pot fi găsite în ţara noastră. Frumos parc, chiar dacă preţul vizitei este de 2 lei pentru maturi şi 1 leu pentru studenţi.

O admiraţie specială prezintă coniferele de diferite forme, frezate cu acurateţe fiindu-le redate forme neaşteptate.

Lacul din partea stângă a parcului reprezintă o oază pentru păsările acvatice, în particular pentru raţele cuibărite în stuf. Am prins şi eu în vizorul camerei o raţă zburând.

Arborii încă urmează să-şi descopere veşmitele verzi, ceea ce se va întâmpla în câteva zile.

Sunt convins că o mândrie deosebită o reprezintă rozariul pregătit cu atâta acurateţe pentru înflorire, nu ştiu câte specii sunt dar aş presupune că sunt circa 100-150 de trandafiri diferiţi. Deja de 3-4 ani forma rozariilor e redată de buxus. Vedeţi şi voi.

Cu regret, nu am avut camera cu mine când au înflorit ghioceii.

Pe site-ul parcului am găsit următorul text: Parcul Dendrariu reprezintă suprafeţe terestre şi acvatice în limitele cărora sînt create în mod artificial colecţii de arbori şi arbuşti şi alte specii vegetale autohtone şi exotice ce prezintă interes ştiinţific aplicativ, semnificative din punct de vedere naţional prin valoarea lor ecologică, ştiinţifică şi estetică deosebită, combinate în diverse modele scenice, care conferă teritoriului respectiv un aspect deosebit de atractiv, fiind supuse unui regim de administrare special, în scopul protejării şi conservării biodiversităţii.

Acest text cred că trebuie încălzit cu cuvinte frumoase şi redat plăcut pentru pe lângă landşaft şi suprafeţe terestre Dendrariul mai e şi un loc de recreiere şi odihnă, un loc de reflecţie şi admiraţie a frumuseţelor naturii în graniţe urbane, şi nu în ultimul rând un loc de învăţat despre nemaipomenitele valori naturale de peste hotare şi naţionale.

Vă îndemn să mergeţi în Dendrariu şi să vă bucuraţi, să admiraţi nemaipomenitele valori a acestui parc.

Galeria de fotografii deplină o găsiţi la: http://picasaweb.google.com/bajureanu/DendrariuPrimavara#

Prieteneşte,
R. Bajureanu şi Silvia Puşcaşu