Deputaţii nu-şi vor amâna concediul pentru a discuta situaţia din agricultură

Biroul permanent al Parlamentului nu a acceptat cererea a 35 de deputaţi din opoziţie de a convoca Legislativul într-o şedinţă extraordinară pentru examinarea situaţiei din domeniul agricol, ca urmare a secetei şi caniculei.

Spikerul Marian Lupu a declarat la ultima şedinţă în plen că Biroul permanent a decis în mod consensual se solicite Guvernului să elaboreze un program de măsuri pentru asigurarea valorificării mijloacelor financiare aprobate de Parlament în acest scop şi să întreprindă toate măsurile în vederea redresării situaţiei în agricultură. De asemenea Guvernul, până în luna septembrie, urmează să pregătească un raport privind analiza problemelor din acest sector şi va informa Parlamentul despre măsurile întreprinse.

În caz de necesitate, preşedintele Parlamentului va convoca în termeni rezonabili deputaţii în sesiune specială privind dezbaterea problemelor din agricultură.

Info Prim