Businessneweurope.eu: Moldova înlocuiește Ucraina în preferințele donatorilor europeni

Într-un interviu de Graham Stack cu Melanie Marlett, publicat pe businesseurope.eu, vorbeşte despre progresele de pînă acum ale celei mai sărace ţări din Europa şi despre scopurile îndrăzneţe pe care şi le trasează actuala guvernare.

Împrumutul financiar şi creditul de încredere obţinut de la Uniunea Europeană sunt promiţătoare, dar la fel este şi noul acord încheiat cu Singapurul, de a susţine Moldova în dezvoltarea sectorului ICT.

Melanie Marlett, Manager de ţară al Băncii Mondiale în Republica Moldova, spune că Forumul de parteneriat desfăşurat în Bruxel este un început bun şi că acesta s-a axat pe 2 principii: încredere şi angajamente. Marlett menţionează că Moldova a fost lovită dureros de criză, remitenţele au scăzut cu 29%, PIBul cu 6,5% iar consumul casnic cu 12%. Alianţa pentru Integrare Europeană însă, odată venită la putere a dezvoltat rapid un program pentru redresarea şi stabilizarea economiei.

Subliniind importanţa găsirii unui model de urmat şi identificării potenţialelor surse de creştere, Marlett recomandă experienţa Singapurului referitoare la tehnologiile informaţionale şi de comunicaţie. Dezvoltarea sectorului tehnologiilor informaţionale, respectiv influenţarea activităţii statului prin tehnologiile moderne, ar reduce cheltuielile publice, riscul de corupţie, şi ar oferi servicii mai rapide şi mai calitative populaţiei.

În acest sens Banca Mondială  a ajutat la stabilirea unui parteneriat ICT între cele 2 ţări, cu scopul schimbului de experienţă. Guvernul a aprobat recent o decizie de a liberaliza conexiunea internaţională a internetului de bandă largă, fapt ce va mări competitivitatea şi va reduce preţurile pentru consumatorul final.

Alta măsuri propuse în proiectul “Relansăm Moldova” sunt: restructurarea şi privatizarea Moldtelecomului, construcţia parcurilor tehnice, dezvoltarea fibrei optice şi televiziunii digitale. Totuşi, în articol se menţionează că Moldova nu stă prost la capitolul conectivitate, luînd în consideraţei faptul că telefonia mobilă este folosită de 70% din populaţie, iar protestele de acum un an s-au organizat anume pe internet.

Sursa: UNIMEDIA, cu referință la businesseurope.eu