Nistru în discuţie

Pe data de 30 -1 aprilie în Ucraina, Kiev a avut loc întrunirea, în cadrul proiectului Nistru –III organizată de către OSCE cu sediul în Ucraina.

Scopul Întrunirii a fost definitivarea proiectului de Acord între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Ucrainei privind colaborarea în domeniul protecţiei şi gestionării durabile a bazinului răului Nistru.

La această Întrunire au participat reprezentanţi ai ministerelor de protecţie a mediului din Ucraina şi Republica Moldova, organelor centrale de stat privind gestionarea resurselor de apă, reprezentanţi ai a serviciilor piscicole, ai ministerului afacerilor externe şi integrare europeană din Republica Moldova şi a organizaţiilor neguvernamentale. Delegaţia Republicii Moldova a fost condusă de Dl Lazăr Chirică, viceministru al mediului.

Principalele subiecte discutate la întrunire au fost următoarele:

1. Întărirea capacităţii legislative prin următoarele:

– Definitivarea textului noului Acord de colaborare cu Ucraina în domeniul protecţiei şi gestionării durabile a apelor riului Nistru,

– Elaborarea şi aprobarea mecanismelor de implementare a noului Acord.

2. Întărirea capacităţii instituţionale de colaborare cu Ucraina prin următoarele modalităţi:

– Crearea Comisiei bazinale mixte din instituţiile interesate a ambelor ţări în cadrul noului Acord de colaborare,

– Crearea Secretariatului permanent în cadrul Acordului de colaborare,

– Îmbunătăţirea schimbului de informaţie referitor la starea apelor bazinului r. Nistru.

Întrunirea a fost ghidată de către reprezentantul Comisiei Economice pentru Europa, a ONU, Dl. Bo Libert, care a încurajat Părţile, că acestea pot fi susţinute financiar, pentru o perioadă de timp, întru întreţinerea secretariatului permanent în cadrul Comisiei.

În acest context urmează organizarea a mai multor întruniri în acest format, inclusiv şi la nivel mai înalt pentru a conveni modalitatea de definitivare şi aprobare la nivel naţional a documentelor menţionate, precum şi promovarea lor pentru semnare la nivel interstatal.