Oraşele înecăcioase ale României

Încălzirea şi poluarea sunt sunt două procese păcătoase care se potenţează reciproc. Temperaturile tot mai mari fac ca poluarea să se accentueze, iar poluarea tot mai mare ridică temperaturile. Cercul vicios nu se poate rupe decât acolo unde omul poate face ceva, adică la poluare. Ce pot face românii? Unul dintre cele mai importante lucruri este să realizeze, de exemplu, că pe lista mondială a celor mai poluate oraşe din lume sunt şi două de la noi – Copşa Mică şi Baia Mare.

Specialiştii atrag atenţia că oraşele din România, în general, au un grad de poluare de trei ori mai mare decât cele din Europa. Cele mai poluate zone ale Româiei se află în partea de nord-vest a ţării. Baia Mare şi Copşa Mică au fost incluse în clasamentul celor mai poluate 35 de localităţi ale lumii. Raportul Blacksmith Institute din 2006 arată că cei peste 150 de mii de locuitori ai celor două oraşe sunt ameninţaţi zilnic de particulele de cupru, zinc şi praf de cărbune.

Cele mai grave poluări sunt cele cu metale grele, plumb, crom, mercur şi reziduuri chimice care rămân mai mult timp în sol. Baia Mare a fost inclusă în acest clasament din cauza devarsării în urmă cu 7 ani a aproape 100 de tone de cianură şi metale grele în Someş. Deşi la Copşa Mică poluarea s-a diminuat, Târnava Mare are o concentraţie de plumb şi zinc care depăşeşte nivelul maxim permis. Zlatna, Oradea şi Hunedoara sunt alte trei oraşe din partea de nord a Românei care au fost incluse pe lista neagră a poluării.

Depăşiri frecvente ale concentraţiilor maxime admise la indicatorii de calitate ai atmosferei se întămplă şi în Capitală. Praful şi gazele de eşapament fac ca aerul să fie irespirabil. Alături de Capitală, excelează la poluare Timişoara, Constanţa, Craiova şi Clujul.

Realitatea TV