Două societăţi elveţiene au pus la punct proiectul unui mijloc de transport subacvatic inedit: un submarin care va funcţiona pe bază de energie solară.
Submersibilul unic în lume se va numi “Goldfish” şi va fi alimentat prin intermediul unei platforme solare flotante. Începând cu 2012, cel puţin 30 de pasageri vor putea admira frumuseţile subacvatice ale Lacului Thune, din cantonul Berna, într-o manieră corectă din punct de vedere ecologic.
Proiectul avangardist al primului submarin solar din lume a fost prezentat recent de firma FMB Energie şi compania elveţiană de transporturi BLS. Cele două societăţi intenţionează să cointereseze mai mulţi investitori pentru realizarea acestui plan îndrăzneţ, al cărui buget este de circa 10 milioane de franci. Studiul de fezabilitate este în defăşurare, primele probe sunt prevăzute pentru 2011, iar un an mai târziu submarinul urmează a fi dat în exploatare.
Scufundare la 218 metri
Promotorii proiectului vor transforma un submarin deja existent “pe piaţă” într-unul care va putea fi propulsat cu energie solară. Cu o lungime cuprinsă între 20 şi 30 de metri, submersibilul va putea primi la bord peste 30 de persoane, iar scufundarea va dura între 30 şi 60 de minute, la o adâncime ce va ajunge la 218 metri. Amatorii de călătorii subacvatice vor putea admira frumuseţile ascunse ale Lacului Thune prin hublouri special proiectate. Platforma solară de concepţie modulară, plasată la suprafaţa lacului, va fi echipată cu accesorii standard pentru o putere de 250 kilowaţi. Aceasta va avea rolul de “staţie de reîncărcare” pentru bateriile submarinului.
Electricitatea produsă va acoperi, dacă este cazul, şi nevoile energetice ale manifestaţiilor de agrement organizate pe malul lacului. Elveţia nu se află la primul proiect al unui mijloc “verde” de transport acvatic. În primăvara acestui an, vaporul solar Sun21, realizat tot în Ţara Cantoanelor, a traversat Oceanul Atlantic, timp de 29 de zile, ajungând până la New York fără să folosească vreo picătură de carburant.
Sursa: Primul submarin solar din lume