Centrul Regional de Mediu Moldova (REC Moldova) a fost înfiinţat în Republica Moldova în 1998 prin acordul bilateral semnat de Guvernul Republicii Moldova (Ministerul Mediului) şi Comisia Europeană. REC Moldova este o organizaţie independentă, non-profit, apolitică cu caracter internaţional şi misiunea ei constă în soluţionarea problemelor de mediu din Moldova şi din ţările vecine, prin promovarea cooperării, atât la nivel naţional, cât şi cel local şi regional între ONG-uri, instituţii guvernamentale, sectorul privat, comunităţi locale şi alte părţi interesate. REC Moldova, prin proiectele implementate, valoarea cărora constituie circa 3 mln Euro, a susţinut dezvoltarea unui schimb liber de informaţie în domeniul mediului şi a consolidat participarea publicului în procesul de luare a deciziilor de mediu, în acest fel susţinând dezvoltarea unei societăţi civile democratice în Republica Moldova.
Din anul 2006 drept Fondatori al REC Moldova au devenit Guvernul României, Ministerele de Mediu din Cehia, Letonia si Estonia, iar Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a devenit un Partener Asociat.
REC Moldova a implementat mai multe proiecte în domeniul protecţiei mediului, unul din acestea fiind “Salvaţi râuleţele noastre”, susţinut de câteva fundaţii din Statele Unite – Ohrstrom Foundation şi Little River Foundation. Acest proiect a fost lansat în 2004 şi a avut drept scop creşterea conştientizării populaţiei despre importanţa protecţiei râurilor mici. Proiectul a fost lansat ca un proiect educativ şi beneficiarii principali ai acestuia au fost ONG-urile ecologice şi profesorii din şcoli din diferite localităţi ale ţării. În perioada din 2006-2008 proiectul a fost extins în județele Iaşi, Vaslui şi Galaţi din România. Au fost organizate două cursuri de instruire pentru profesorii din școli și ONG-uri ecologice, au fost formate grupuri de monitorizare în aceste judeţe și efectuate monitorizări biologice ale calității apei din râuri mici în judeţele menţionate. În 2009 proiectul a fost extins și în raionul Novoselița, regiunea Cernăuți a Ucrainei cu obținerea rezultatelor similare. În procesul de implementare a proiectului, echipa de proiect a simţit necesitatea stringentă de a extinde obiectivele proiectului şi de a lansa acţiuni practice de protecţie şi reabilitare a râurilor mici. Astfel, în 2008 a fost lansat un proiect pilot “Reabilitarea ecologică a râului Cubolta”, implementarea căruia va continua pe parcursul anuli 2010. Acest râu are o lungime de 92 km şi trece prin raioanele de nord ale Moldovei. REC Moldova de asemenea a implementat un alt proiect „Promovarea Iniţiativei UE privind apa şi a managementului integrat al resurselor de apă în Republica Moldova” în perioada din 2007 până în 2009, susţinut de UE. Unul din obiectivele acestui proiect a constat în promovarea managementului integrat al resurselor de apă la nivel local. Astfel, rezultatele principale obţinute în bazinul râului Cubolta au constat în stabilirea Consiliului de Bazin Cubolta şi elaborarea şi aprobarea de către Consiliul de Bazin Cubolta a Planului de Management a râului Cubolta. Consiliul a fost format din reprezentanţii Consiliilor Raionale din bazinul râului Cubolta, primarilor din localităţile din bazinul râului, precum şi societatea civilă şi alte părţi interesate. Acest proiect nu are precedent şi la moment în republică funcţionează doar un singur Consiliu de acest gen.
Implementarea acestui Plan necesită resurse financiare substanţiale. De aceea Fundaţiile din Statele Unite care au sprijinit acest proiect au intenţia de a finanţa un program de granturi în bazinul râului Cubolta pentru a contribui la restabilirea ecologică şi protecţia râului Cubolta. Ulterior activităţile care vor fi realizate în bazinul râului Cubolta vor putea fi replicate şi în alte regiuni ale ţării.
Dl Carey Crane (SUA), Preşedintele Consiliului Director al REC Moldova şi unul din finanţatorii acestui proiect, va susține o conferința de presă referitor la acest program şi alte perspective din cadrul acestui proiect regional.
Conferinţa de presă va avea loc pe data de 9 februarie 2010 la sediul REC Moldova (str. Al.Mateevici, 31, mun. Chişinău) cu începere la ora 10.00. Detalii la tel: 23 86 85, 23 30 17. Persoana de contact – Ina Coșeru, Coordonatoarea Proiectului.
Sunt invitați reprezentanții tuturor organelor mass-media.
Participanților le vor fi distribuite publicațiile, calendarele, broșurile, editate de REC Moldova pe parcursul anilor 2008-2009 în cadrul acestui și altor proiecte de mediu.
Andrei Isac
Director Executiv
REC Moldova
08.02.2010