Salvati Dunarea si Delta – Academia Catavencu

Ucraina a anuntat ca va finaliza lucrarile intre 24 august si 1 septembrie. Santierul a decimat deja speciile de pasari din zona, care nu au mai suportat zgomotul si si-au parasit cuiburile sau ale caror cuiburi au fost distruse.

Finalizarea lucrarilor la canal va insemna un dezastru ecologic pentru Delta Dunarii. Secialistii estimeaza ca 60% din debitul de apa de pe bratele Sulina si Sf. Gheorghe va fi deturnat spre canalul Bistroe. Dezechilibrul va duce la secarea multor canale secundare si asanarea unor suprafete importante din teritoriul Deltei. Efectele asupra speciilor de plante, pasari si pesti din Delta Dunarii, multe dintre ele unicat in lume, vor fi devastatoare.

In ciuda protestelor internationale, presedintele Kucima refuza sa stopeze lucrarile pina la realizarea unui studiu de impact asupra mediului. Tupeul executivului de la Kiev nu cunoaste margini: in timp ce utilajele companiei germane angajate de ucrainieni sapa la canal, o vedeta maritima are armamentul dehusat (un lansator de rachete si o mitraliera) si indreptat ostentativ catre malul romanesc, granita NATO.

Va asteptam in numar cit mai mare pe 24 august la ora 1400 in fata Ambasadei Ucrainei sa le aratam ca NE PASA de ce se intimpla cu Delta Dunarii! Va vom ramine recunoscatori daca veti transmite mai departe aceasta stire cititorilor si prietenilor dvs.

Cu prietenie,

Dragos Bucurenci

Director
Asocatia "Salvati Dunarea si Delta Dunarii – Academia Catavencu"
Str. Frumoasa 19
sector 1, 010985 Bucuresti
Tel.: 021 312 93 09
Fax: 021 212 98 13
[email]dragos.bucurenci@salvatidelta.ro[/email]