Bratislava, 27 februarie 2007 – În această dimineaţă, activişti Greenpeace, împreună cu reprezentanţi ai Alburnus Maior, au protestat în faţa sediului Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP) din Slovacia împotriva potenţialei implicări a UNDP în cel mai mare proiect minier de exploatare a aurului din Europa. Reprezentanţi ai companiei miniere canadiene Gabriel Resources se vor întâlni în această săptămână cu UNDP Bratislava pentru a discuta “planurile de dezvoltare durabilă” pentru distructivul proiect minier din Roşia Montană. Acest proiect este considerat de Academia Română, guvernul maghiar şi Parlamentul European ca fiind o ameninţare ecologică serioasă pentru Europa Centrală şi de Est.
Reprezentanţii celor 2 organizaţii au cerut printr-o scrisoare deschisă mai multe informaţii despre natura colaborării dintre UNDP-UNEP şi Gabriel Resources şi acces la rapoartele relevante care până acum nu au fost accesibile publicului şi celorlalte părţi implicate, cu excepţia companiei Gabriel Resources. În scrisoare, de asemenea, este pusă la îndoială imparţialitatea lui Philip Peck care colaborează cu două comisii de experţi diferite şi duce o campanie de promovare a proiectului din Roşia Montană în ambele comisii. [1]
Gabriel Resources intenţionează să realizeze cea mai mare exploatare minieră cu cianuri din Europa în Roşia Montană. Această investiţie va distruge o regiune valoroasă din punct de vedere natural şi cultural, va presupune utilizarea a aproximativ 13 milioane kg de cianură anual şi va prezenta riscuri semnificative, cu potenţial transfrontalier. Proiectul minier de exploatare a aurului din Roşia Montană este de 40 de ori mai mare decât exploatarea din Baia Mare care a cauzat unul dintre cele mai mari dezastre ecologice din Europa în ianuarie 2002.
“Acest proiect minier este unul dintre cele mai proaste investiţii din regiune. Distrugerea zonei va avea ca rezultat doar apariţia unei bombe cu ceas din punct de vedere ecologic, însă UNDP doreşte să o sprijine. AM venit aici astăzi ca să cerem UNDP să nu sprijine o astfel de crimă”, a declarat Katerina Ventusova, coordonator campanii în cadrul Greenpeace Slovacia.
“Proiectul încalcă în mod evident legislaţia europeană şi internaţională, inclusiv Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Ni se pare de neconceput ca o instituţie a Naţiunilor Unite să se gândească să sprijine un proiect care ar presupune exproprierea celor care refuză să părăsească zona şi care ameninţă zona cu o catastrofă ecologică”, a declarat Noemi Nemes, coordonator campanii în cadrul Greenpeace Ungaria.
“O organizaţie care se bazează pe transparenţă şi imparţialitate, fiind atât de mândră de aceste valori, nu se poate ascunde în spatele uşilor închise pentru a sărbători o uniune cu o companie minieră! UNDP trebuie să îşi dea seama că proiectul minier din Roşia Montană nu poate fi vândut ca un proiect care presupune dezvoltare durabilă, la fel cum cianura nu poate fi băută în siguranţă”, a declarat Ştefania Simion, consilier legal al Alburnus Maior.
Sursa:www.rosiamontana.ro
Buna dimineata!
Sunt niste diavoli cei de la undp si de la gabriel resources.Cei de la gabriel gold….posteaza pe site numai opiniile celor platiti gras de ei,nu si opiniile contra,care reprezinta majoritatea.Dar ei nu se gandesc decat la bani?Uita cumva ca sunt muritori?
Aici poporu trebuie sa isi spuna cuvantul. Mai multa activitatea, indiferenta omoara tot, si sentimente, si mediu, si oameni ….