Tabără medievală pentru copii – Cabana Postavaru 2009

01-homeÎntr-un timp în care oamenii sunt tot mai grăbiţi, am simţit nevoia unei schimbări. O schimbare de aer şi de timp ne-ar face tuturor bine, dar mai ales copiiilor noştri.

Ei vor vedea că se poate trăi şi altfel. Fără calculator sau televizor şi fără supermarketuri. Fără străzi aglomerate şi poluate, într-un loc în inima munţior, un loc în care zgomotul claxoanelor e înlocuit de imaginea flamurelor medievale, de foşnetul copacilor, de voia buna si de spiritul drept.

Vom deschide pentru copii o poartă către alte timpuri, când existau idealuri înalte şi eroi adevăraţi. Prin jocuri, ateliere de creatie, drumetii, ei vor evada din lumea reală, transpunandu-se pentru o saptamana într-o lume de poveste.

Aspiranţii cavaleri şi tinerele domniţe vor fi înconjuraţi de decoruri medievale şi vor primi costume corespunzatoare perioadei. Domniţele vor purta rochii, iar cavalerii vor avea tunici şi scuturi cu însemne heraldice.

Avem convingerea ca Tabăra Medievală de la Postăvaru o să fie o experienţă specială, deopotriva educativă şi recreativa. Aici copiii, sub o atenta supravegere, vor descoperi valorile cavalerismului medieval transpunandu-se in lumea povestilor atat de proprie varstei lor, se vor relaxa, vor învăţa cu plăcere ceva nou în fiecare zi şi îşi vor face o mulţime de prieteni.

Contact:
Laurentiu Constantin – laurentiu(a)medievalpraxis.ro  / 0721.701.808.
www.tabara-medievala.ro

tabaramedievala