Eşti un aprig avocat al mediului şi ţi se întâmplă des să vezi încălcându-se obraznic legislaţia de mediu? Te afectează şi pe tine, dar nu rămâi decât un martor neputincios?
Să ştii, că nu doar instituţiile statului au obligaţia şi dreptul de a urmări respectarea legislaţiei de mediu. Acest drept şi obligaţie îl ai şi tu – cetăţean al Republicii Moldova, asociaţie obştească, grup de iniţiativă!
Marţi, 21 iunie, Centrul Naţional de Mediu organizează la Chişinău trainingul inedit „Cum să ne apărăm dreptul la un mediu sănătos?”, unde vei afla cum să fii o forţă decisivă în protecţia mediului din ţara ta.
Vei auzi de la reprezentanţii Inspectoratului Ecologic de Stat, de la asociaţiile Centrul Naţional de Mediu, Hyde Park, Amnesty International Moldova şi de la un avocat cu o bogată practică judiciară de mediu, cum te poţi implica şi tu în apărarea dreptului tău la un mediu sănătos, consfinţit prin Constituţie.
Dacă nu eşti indiferent faţă de apa pe care o consumi, faţă de aerul pe care-l respiri şi faţă de pământul pe care-l calci, completează formularul de participare şi expediază-l pe adresa event@environment.md până pe data de 18 iunie 2011! Numărul locurilor disponibile pentru participare este limitat la 25 de persoane. Astfel, vor avea prioritate primii înregistraţi! Cheltuielile de transport, masă, cazare, materiale sunt asigurate de organizatori. Confirmarea de participare va fi expediată persoanelor selectate prin e-mail pe data de 19 iunie 2011, cu specificarea locului desfăşurării evenimentului.
Forumular Formular de participare training 21.06.2011
Acest eveniment este organizat în cadrul proiectului “Promovarea dezvoltării durabile a Moldovei prin apărarea dreptului la un mediu sănătos”, implementat de Centrul Naţional de Mediu, graţie susţinerii generoase a poporului american prin prisma Programului de Granturi pentru Democraţie al Ambasadei SUA din Republica Moldova.
Acest eveniment este finanţat de un grant oferit de Departamentul de Stat al SUA. Opiniile, constatările şi concluziile prezentate şi discutate în cadrul evenimentului aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat pe cele ale Departamentului de Stat al SUA.