SalvaEco

Republica Moldova denotă indicii foarte mici specifici resurselor forestiere. Pentru fiecare locuitor al republicii revine numai câte 0,075 ha.
Procesele de transformare a cadrului natural au început să se amplifice în vestul Europei acum două secole, în zori erei industriale, când s-a descoperit şi aplicat forţa aburului, după care s-au intensificat pe parcurs, odată cu motorul cu ardere internă, electricitatea, energia atomică, electronica etc, până în zilele noastre. Pe teritoriul ţării noastre, aceste transformări profunde ale peisajului agricol au avut un decalaj de 30-50 de ani faţă de vestul mai dezvoltat economic, în unele părţi având o rămânere în urmă de un secol şi mai bine.
Andrei GUMOVSCHI, doctor în agricultură, conferenţiar universitar:
Defrişările de păduri, care au loc la nivel mondial, constituie una dintre cauzele principale ale menţinerii poluării atmosferei şi, mai departe, a încălzirii globale. Dioxidul de carbon, un gaz extrem de toxic, care încălzeşte şi atmosfera, este absorbit de frunzele arborilor, unde prin procesul de fotosinteză este descompus; se reţine carbonul care intră în componenţa hidrocarburilor şi a altor substanţe din corpul plantelor, eliberând oxigenul.
Un singur arbore absoarbe o tonă de dioxid de carbon pe întreaga sa durată de viaţă, iar o pădure foarte mică de copaci şi altă vegetaţie forestieră de o 100 ha, absoarbe peste 80 000 tone.
Moldova – un stat fără pădure
Defrişările de păduri pe teritoriul republicii care sau au avut loc de-a lungul ultimilor secole au redus suprafaţa păduroasă la 8% din totalul suprafeţei, iar în ultimii ani, în urma plantărilor, suprafaţa a ajuns la 362,7 mii ha sau la 10,7% din teritoriu, faţă de nivelul optim de 23-25% pentru zonele noastre climaterice.
Pe lângă defrişarea pădurilor la începutul secolul trecut au fost înfiinţate şi primele perdele forestiere de protecţie – majoritatea din salcâmi.
Înfiinţarea perdelelor forestiere pentru protecţia culturilor agricole şi protecţia căilor de comunicaţie a evoluat mai activ între anii 1945-1955, sub impulsul modelului ruso-sovetic Kostâcev-Docuceaev–Viliams. Considerate în mod greşit ca o invenţie stalinistă, după 1965 au fost defrişate fără cruţare pentru a face loc suprafeţelor de teren arabil, a largi drumurile, a le folosi drept combustibil şi material de construcţie, a le înlocui cu pomi de nuci, fiind o mare pierdere, care ne va costa foarte scump în continuare.
Rolul perdelelor forestiere se poate sinteza, după multe lucrări ştiinţifice şi enciclopedice apărute cu o jumătatea de secol în urmă, prin:
• atenuarea vitezei vânturilor şi a evaporării apei din sol cu 50%;
• naşterea unor mase de vapori şi curenţi ascensionali necesari condensării şi producerii ploilor în zonele cu deficit mare de precipitaţii;
• materialul lemnos pus la dispoziţia populaţiei va îndestula nevoile locale, dând timp pădurilor statului să se refacă;
• frânarea alunecărilor de teren, micşorarea proceselor de eroziune;
• dublarea producţiilor agricole la adăpostul perdelelor.
În aceste lucrării, se propune ca o treime din suprafaţa iazurilor din stepă să fie împădurite, la adăpostul cărora iarba ar creşte mai bogată şi s-ar obţine în plus material lemnos. Cât adevăr conţin şi cât de actuale sunt aceste constatări nu este cazul să mai comentez. Cert este însă că predecesorii noştri aveau sădit în suflet un respect mai mare pentru vegetaţia lemnoasă şi au avut mai multe iniţiative şi realizări în direcţia împăduririi terenurilor degradate. Pâlcuri de arbori pe păşuni serveau ca umbrare pentru animale şi arbori izolaţi erau prezenţi peste tot la capătul terenurilor arabile, pentru odihna de prânz. Majoritatea terenurilor degradate (supuse alunecărilor de teren) erau plantate cu duzi, de la care se valorificau frunzele pentru creşterea viermilor de mătase, fructele pentru hrană. De-a lungul tuturor apelor curgătoare sau pe marginea bălţilor şi lacurilor exista o vegetaţie forestieră bogată, din care se remarcau sălciile, ale căror ramuri tinere (nuiele) erau folosite la diferite împletituri (coşuri, hambare, garduri etc.,) sau la legarea viei şi snopilor de coceni.
Oamenii politici, conducătorii de state, de guverne parcă nu înţeleg nimic şi tot caută în alte părţi.
La defrişări se mai adaugă parcă mai mult ca oricând incendiile din păduri şi perdelele forestiere care, pe lângă faptul că distrug mari suprafeţe, mai şi poluează atmosfera prin ardere.
Este adevărat că aprinderea acestora are drept cauze, pe lângă duşmanii mediului care dau foc în păduri şi autoaprinderea.
La temperaturi mari, în partea de sus a pădurilor se degajă din frunze o substanţă volatilă şi inflamabilă, mai ales la conifere, care poate lua foc şi astfel pădurile ard de sus în jos, aprinse uneori de la descărcările electrice din nori.
Problema cea mai gravă este aceea a pădurilor tropicale şi ecuatoriale care, prin imensitatea lor, produc mult oxigen, intră în componenţa lor o mare varietate de plante şi adăpostesc o faună impresionantă prin diversitate.
Apoi, în apropierea lor, se află deşerturile care înaintează vertiginos.
Cifrele avansate de Organizaţia Naţiunilor Unite şi estimările făcute de Raportul Stem arată că, prin tăierea pădurilor, rămân nedistruse sau nedescompuse 25% din totalul gazelor cu efect de seră, în timp ce transporturile şi industria sunt responsabile pentru doar 14%.
Cauze
Dar care sunt cauzele acestor reduceri ale pădurilor?
În unele zone pădurile sunt tăiate din nevoia de extindere a agriculturii, pentru a se asigura hrana şi comerţul cu lemne. Lemnul constituie încă un material energetic important şi pentru construcţii, mobilă şi alte întrebuinţări. Dar nici acum nu ne-am învăţat minte la noi în republică; cu mâna noastră, mai mult sau mai puţin conştienţi, exportăm mobilă din lemn de nuc sau stejar, parchet de lemn din pădurile şi perdelele forestiere ale noastre şi importăm fără să vrem secetă şi deşertificare, cu sărăcia durabilă care le însoţesc pretutindeni.
Replantarea suprafeţelor defrişate se face destul de greu şi încet, iar în unele locuri nu se mai face deloc.
Cu toate vorbele şi criticele care s-au făcut la noi, cu toate măsurile care – zis cei responsabili – au fost luate sau se iau, pădurile noastre se clatină continuu, legal şi ilegal.
Acest lucru l-am constatat circulând pe drumurile republici, unde din primăvară şi până toamna târziu trec căruţe şi chiar camionete, camioane mai mari cu lemne din păduri, de unde se taie continuu, iar diametrul trunchiurilor de arbori tăiaţi este de cel mult 20 de centimetri. Deci se taie arbori tineri care ar mai fi trebuit să crească. Se ştie că unele specii cresc foarte greu. De pildă, unui brad ajuns în stadiul optim de exploatare pentru scânduri îi trebuie 80-100 de ani. Stejarul îi trebuie şi mai mult.
În urma acestor tăieri, unii pădurarii şi mai ales proprietarii privaţi nu mai plantează (mă refer la perdelele forestiere), aşa că fenomenul de despădurire continuă.
E chiar atât de greu de înţeles că ne tăiem singuri craca de sub picioare? Cât va mai trece până vom lua măsuri severe pentru stoparea mai întâi a tăierilor clandestine, a furtului din pădurile statului, perdelelor forestiere şi chiar a particularilor?
Apoi plantările să devanseze tăierile legale şi controlate.
Pentru nevoile populaţiei, să se planteze în terenurile neagricole, în preajma localităţilor, specii care cresc repede.
Înainte ţăranii îşi cultivau salcâmii prin grădini sau în capătul unui teren aveau câte un pâlc de salcâmi; aceştia cresc repede, sunt de esenţă tare, foarte buni de foc şi îi tăiau la 3-5 ani. O Gcal energie termică produsă din masa lemnoasă din plopi costă 174 lei, iar din salcâmi – 133 lei. Astfel, preţul 1Gcal produsă din masa lemnoasă este de 2,5 – 4 ori mai ieftină decât din petrol. Producerea energiei electrice şi termice din masa lemnoasă şi din resturile de plante agricole este o direcţie strategică foarte importantă pentru dezvoltarea durabilă a ţării, crearea unui mediu de viaţă confortabil în localităţile rurale şi asigurarea echilibrului ecologic.
Să se refacă masivele de pădure din luncile râurilor, care au şi rolul de apărare a terenurilor în caz de inundaţii, pe care le avem recent.
Silvicultura Republicii Moldova nu este o ramură profitabilă a economiei naţionale, cum este în ţările vecine. Veniturile la 1 ha a fost de 447,5 lei (anul 2006), dar ar trebui să fie cu mult mai mari. În acelaşi timp, cheltuielile pentru 1 ha sunt cam de aproape 500 lei. Aşa dar veniturile nu acoperă cheltuielile, dar ar trebui.
Drumurile, alimentările cu apă, electricitate şi gaze sau alte lucrări de infrastructură se pot face de la un an la altul, dacă sunt fonduri; pentru vegetaţia forestieră însă trebuie să aştepţi mai mulţi ani până creşte şi devine funcţională în plenitudinea ei.
Resursele forestiere ale Republicii Moldova sunt o parte componentă a patrimoniului natural, reprezentând importante resurse naturale şi strategice. Comparativ cu alte ţări Republica Moldova denotă indicii foarte mici specifici resurselor forestiere. Pentru fiecare locuitor al republicii revine numai câte 0,075 ha.
Este deci imperios necesar să studiem şi apoi să începem cu toată energia, urgent, reconstrucţia ecologică a cadrului natural deteriorat din spaţiul rural al ţării, pentru a îndrepta starea actuală care este de a fi în armonie cu spaţiul rural european.

Sursa: eco.md