Mai mulţi proprietari ai unei suprafeţe de 15.000 de metri pătraţi din Pădurea Trivale, Piteşti, au profitat de lacunele legislative şi au reuşit ca, în mai puţin de o săptămână, să ciopârţească pădurea piteşteană.
Fiecare din cei 19 proprietari a solicitat defrişarea suprafeţei maxime pe care o permite legea, respectiv cinci procente din terenul deţinut.
În acest fel, piteştenii au constatat cu stupoare că peste noapte pădurea s-a transformat într-un teren sterp, iar în locul copacilor a apărut o tăbliţă pe care scrie „De vânzare!”.
Autorităţile ridică din umeri şi spun că au fost obligate să aplice legea.
Primarul oraşului se implică numai după ce dezastrul ecologic s-a produs şi prezintă proiecte pentru salvarea spaţiului verde, printre care şi construirea unei discoteci în aer liber, lângă vechiul schit de călugări din zonă.
Pădurea Trivale se întinde pe 27 de hectare.
Un hectar de pădure de peste 120 de ani a fost defrişat, în locul ei urmând să fie construit un cartier rezidenţial de vile. Autorităţile spun că nu au nicio vină
Lacunele legislative şi contribuţia tacită a autorităţilor au permis ca, într-o săptămână, 19 proprietari „ingenioşi” să poată defrişa un hectar de pădure.
Într-un oraş cotat a fi printre cele mai poluate din ţară, Pădurea Trivale rămăsese singurul plămân verde al Piteştiului, având în vedere faptul că, odată cu noile legi ale proprietăţii, hectare întregi din pădure au fost retrocedate într-un ritm rapid şi vândute tot atât de repede.
Cu toate acestea, pădurea Piteştiului părea a fi la adăpostul legii potrivit căreia niciun proprietar nu poate tăia mai mult de 5% din suprafaţa de care dispune.
Această prevedere a fost respectată până luna trecută, când proprietarii unui hectar din Trivale au culcat la pământ pădurea veche de 120 de ani, pentru a ridica pe respectiva suprafaţă un cartier rezidenţial de vile.
Piteştenii aflaţi la plimbare prin Trivale au constatat cu stupoare că, în mai puţin de o săptămână, un hectar de pădure a dispărut pur şi simplu. În locul ei a rămas un teren sterp, nivelat, cu o tăbliţă în mijloc, pe care scrie „De vânzare”.
Defrişare cu acte-n regulă
Lacunele legislative şi contribuţia tacită a autorităţilor judeţene par să fi fost principalii factori care au favorizat situaţia din Trivale.
Legea lasă suficiente portiţe pentru a defrişa chiar şi un hectar de pădure, atunci când proprietarii dovedesc abilitatea de a specula aceste lacune legislative. Condiţia minimă este să existe mai mulţi proprietari. Astfel, pe o suprafaţă de 15.000 de metri pătraţi din Pădurea Trivale au intrat în posesie 19 proprietari.
Fiecare dintre ei şi-a preluat parcela cumpărată şi a solicitat defrişarea suprafeţei maxime permise de lege – cinci procente. În acest fel, în numai o săptămână, aproape un hectar de pădure a dispărut, lăsând cale liberă pentru construcţia de vile.
Autorităţile se eschivează
Când se încearcă găsirea unui răspuns la întrebarea „Cum s-ar fi putut evita această situaţie?”, autorităţile ridică din umeri şi pasează responsabilitatea.
„Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de vânătoare de la Ploieşti de care ţine şi Argeşul a dat acceptul scoaterii respectivei parcele din circuitul silvic. Proprietarii au venit la noi cu absolut toate avizele luate şi cu dovada că au achiziţionat teren pentru a împăduri în altă parte echivalentul a ceea ce urma să defrişeze în Pădurea Trivale. Nu am avut cum să ne opunem, că aveau absolut toate aprobările necesare”, a declarat directorul Direcţiei Silvice Argeş, Valeriu Jinga.
În acelaşi timp, reprezentanţii Inspecţiei Silvice de Vânătoare Argeş întăresc ideea potrivit căreia legea este „vinovată”. „A fost vorba de cereri individuale de defrişare, pe suprafeţe mici. Dacă fiecare dintre proprietari a tăiat 1.000 de metri, vă daţi seama că s-a făcut de un hectar”, spune Dorin Mărăşoiu, şef serviciu al Inspecţiei Silvice şi de Vânătoare Argeş.
În acelaşi timp, şi cei de la Garda de Mediu susţin că nu au putut să oprească distrugerea Pădurii Trivale. „Eu m-am opus foarte mult aprobării acestor tăieri, mai ales că proprietarii se angajau să planteze echivalentul a ceea ce aveau să taie într-o localitate aflată la 30-40 km, ceea ce nu mi se pare normal.
Dezechilibrul ecologic aici se produce, nu la 40 de kilometri distanţă. Dar a trebuit să le dăm avizul, căci aveau toate aprobările luate şi ne puteau acţiona în judecată pentru că nu le respectam drepturile de proprietar”, a declarat comisarul Gărzii de Mediu Argeş, Emilia Dumitrescu.
Pădurea, toaletă de lux pentru case
Pagubele aduse mediului nu se rezumă la hectarul de pădure defrişată. Zeci de cetăţeni reclamă la Primăria Piteşti că au început să se taie tot mai mulţi copaci, cu acordul tacit al Direcţiei Silvice.
La toate acestea se adaugă faptul că în inima pădurii au început să se ridice, din senin, zeci de vile, care nu respectă specificul zonei, din punct de vedere arhitectural.
Partea şi mai gravă este că zona nu beneficiază de serviciu de canalizare, iar proprietarii deversează apele menajere direct în pădure, transformând-o în propria toaletă de lux.
Discotecă lângă schitul de călugări
După ce un hectar de pădure a fost defrişat, primarul municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc (foto), susţine că lucrurile au cam scăpat de sub control.
În consecinţă, edilul local spune că a demarat procedurile legale pentru a trece Pădurea Trivale din administrarea Direcţiei Silvice Argeş la municipalitate.
„Tocmai pentru a preîntâmpina tot felul de practici, de procese dubioase de retrocedare, de defrişări la fel de ciudate şi de alte şmecherii şi inginerii ale unora, vrem să luăm în gestionarea municipalităţii Pădurea Trivale, să obţinem fonduri europene şi să o amenajăm aşa cum trebuie, cu terenuri de sport, locuri pentru picnic şi un patinoar”, a declarat Tudor Pendiuc.
Destul de excentric în preferinţe, primarul a adăugat că intenţionează să amenajeze şi o discotecă în aer liber, la numai câteva sute de metri de vechiul schit de călugări.
Situaţia putea fi evitată dacă autorităţile „nu închideau ochii”
Fostul director al Direcţiei Silvice Argeş, Gogu Davidescu, consideră că situaţia din Trivale ar fi putut fi evitată. Acesta spune că indiferent de „scăpările” voite sau nevoite ale legii, o astfel de „crimă” nu ar fi avut cum să aibă loc.
„Dincolo de a fi proprietate privată, este vorba de Pădurea Trivale şi de faptul că acolo s-a comis un adevărat măcel. Cu toate chichiţele legii, nu ştiu dacă se putea ajunge la aşa ceva dacă autorităţile nu ar fi închis ochii.
S-a făcut scoaterea din circuitul forestier motivând că au cumpărat un teren degradat pe care l-au împădurit, dar legea spune că nu se diminuează fondul României dacă nu împădureşti o suprafaţă echivalentă sau mai mare. Proprietarii trebuiau să aştepte până când pădurea ajungea la cel puţin un metru şi jumătate.
Dacă au băgat nişte beţe în pământ, care nu ştii dacă se prind, asta nu le dădea dreptul să taie pădure de 120 de ani. Pe mine, ca specialist, mă cutremură. E o crimă ecologică în buricul Piteştiului, mă îngrozesc că s-a putut face asta”, a declarat Davidescu.
De cealaltă parte, proprietarii care au cerut aprobarea pentru defrişare spun că ei au respectat legea. „Am luat aprobări peste aprobări, am făcut tot ceea ce ni s-a cerut încă de când terenul a fost achiziţionat de la o persoană privată, care a intrat în posesia lui prin retrocedare.
Nu am ştiut că va fi aşa de dificil. Mai mult decât atât, am împădurit o suprafaţă de trei ori mai mare pentru a putea intra în posesia aprobărilor de tăiere a arborilor. Costurile au fost imense!”, a precizat Mihai Stănciuleasa, unul dintre cei 19 proprietari ai suprafeţei defrişate din Pădurea Trivale.
Sursa: Adevarul