Metanul care se afla in apele oceanice are o contributie majora la crearea efectului de sera, se arata intr-un studiu publicat, duminica, in revista britanica Nature Geoscience. Oamenii de stiinta de la Universitatea din San Diego, Statele Unite, au studiat sase situri din Golful Mexic unde bulele de metan din depozitele de gaz de pe fundul oceanic, de la o adancime de 500-600 de metri, sunt eliminate in atmosfera.
Astfel, impotriva tuturor asteptarilor, bulele care se afla la o asemenea adancime urca in apele de suprafata, iar metanul pe care il contin ajunge ulterior in atmosfera.
Metanul este un gaz cu efect de sera mai puternic decat dioxidul de carbon, iar potentialul sau de incalzire pe o perioada de 100 de ani este de 25 de ori mai mare decat cel al dioxidului de carbon.
Cu ajutorul unui robot submersibil, oamenii de stiinta au recoltat probe de apa la fiecare 20 de metri dintr-o coloana ce se afla in apropierea bulelor de metan, dupa care au analizat concentratia acestui gaz. Ei au putut constata ca, la iesirea din depozitele de gaz, concentratia de metan se diminua rapid, pentru ca in apele de suprafata sa creasca din nou, acest lucru demonstrand clar ca au eliberat metanul aproape de suprafata.
Pornind de la concentratiile de metan observate in apele de suprafata, cercetatorii au calculat apoi viteza de propagare a metanului in atmosfera. Potrivit AFP, oamenii de stiinta au descoperit valori de 10, pana la 10.000 de ori mai mari decat cele ale estimarilor precedente, care sustineau ca bulele emise la mai mult de 200 de metri adancime nu ajung la suprafata.
Cercetatorii subliniaza ca aceste rezultate demonstreaza “importanta depozitelor de gaz ca sursa de metan atmosferic”, sursa ce este subestimata in previsiunile climatice actuale.
Analiza altor bazine bogate in hidrocarburi, cum ar fi Golful Persic sau Marea Caspica, ar trebui sa confirme aceste rezultate.
Sursa: Ecomagazin