"Capitolul 22 Mediu de integrare in U.E. a fost incheiat, insa noi acum suntem in perioada cea mai grea, de implementare a acestor masuri si de demonstrare ca ne putem respecta angajamentele luate. Referitor la managementul deseurilor, avem un angajament foarte clar cu U.E. si in acest sens au fost transmise catre administratia locala obligatiile tuturor, pentru a respecta aceste masuri si de a ne respecta angajamentele. Este o actiune care nu depinde numai de Ministerul Mediului, ministerul face strategiile, politicile, dar implementarea programului de management al gunoaielor depinde de toti actorii implicati. Politica de mediu este o politica ce intervine sectorial pe toate domeniile si se intersecteaza cu celelalte domenii. Daca nu vom merge umar la umar si nu ne vom respecta angajamentele riscam in 2007 sa nu putem sa ne integram", considera ministrul mediului.
Sulfina Barbu a mai adaugat ca de cand este ministru a transmis circulare in teritoriu la Agentiile de Mediu din tara si celor de la SGA in care a cerut un bilant al activitatii, stadiul in care se afla institutiile respective din punct de vedere al capacitatilor institutionale, acest capitol fiind negociat direct cu UE.
"Vrem sa vedem cum au fost emise acordurile si autorizatiile de mediu. Nu va ascund ca exista situatii in care agentiile locale de mediu sunt extrem de ingaduitoare in acordarea acestor autorizatii si acorduri, iar in alte situatii sunt extrem de vigilente. Daca voi constata ca nu s-a respectat procedura care este aliniata acum la legislatia UE in emiterea acestor acte, daca s-a intarziat nejustificat emiterea unui astfel de act, directorii institutiilor respective vor suporta consecintele. Acelasi lucru se va intampla si daca, in calitatea de functionari publici, s-au implicat in politica sau in campania electorala. Acei directori vor plati, vor trebui sa plece sa se implice doar in politica", a mai precizat ministrul. ROMPRES