Concurs pentru jurnalişti

Centrul de Informare, Instruire şi Analiză Socială (CAPTES) lansează în cadrul proiectului „Campanii de sensibilizare a opiniei publice privind controlul tutunului în Moldova”, susţinut financiar de Societatea Americană de Oncologie (ACS) şi Uniunea Internaţională de Luptă Împotriva Cancerului (UICC) un concurs pentru jurnaliştii din mass media naţională şi raională pentru cea mai bună reflectare a tematicii „controlul tutunului” şi a activităţii organizaţiilor guvernamentale, neguvernamentale şi internaţionale din domeniu. Continue reading Concurs pentru jurnalişti

ECOLOGISTI INDEPENDENTI ACUZA GUVERNUL SI COMPANIA GERMANA METRO LA CHISINAU DE INCALCAREA LEGISLATIEI DE MEDIU

Presedintele Organizatiei Teritoriale Chisnau a Miscarii Ecologiste din Republica Moldova, Vladimir Garaba, a declarat miercuri, intr-o conferinta de presa, ca pentru construirea magazinului Metro, Guvernul a atribuit un lot de pamant cu suprafata de 4,35 hectare, care apartinea primariei orasului Stauceni.

"Selecatrea si atribuirea acestor terenuri companiei "Metro Cash & Carry" au avut loc fara consultarea publicului, cum prevede legislatia nationala si internationala. Potrivit Codului Funciar, Guvernul nu era in drept sa scoata din circuitul agricol aceste terenuri care au o bontitate destul de mare. Totodata, lucrarile de constructie a magazinului au inceput fara o expertiza ecologica necesara, iar decopertarea si depozitarea stratului fertil de sol s-a facut fara vreun proiect special si in lipsa unui contsrol din partea institutiilor de mediu. Din acest motiv, solul extrem de fertil a fost aruncat la intamplare, in preajma drumurilor, in rapi, la gunoisti", a spus Garaba.

Ecologistii independenti solicita sistarea activitatilor megazinului Metro pana la indeplinirea cerintelor legislative, in caz contrar vor atentiona Comisia pentru Ecologie a Uniunii Europene despre incalcarile mentionate.

Pe de alta parte, solicitat de BASA-press, Dusan Wilms, manager general al Metro Cash & Carry pentru Romania si Republica Moldova a declarat ca intrepridnerea a respectat toate normele in vigoare la constructia magazinului. "O companie de talia Metro nici nu poate incepe afacerea pana nu are documentele in ordine, iar structurile de resort pot solicita pachetul de acte necesare pentru a se convinge de acest lucru", a spus Dusan Wilms.

Lotul de pamant a fost atribuit companiei Metro Cash & Carry printr-o hotarare de Guvern. Oficiali de la Guvern nu au comentat acuzatiile aduse de catre ecologisti.

Metro Cash & Carry Chisinau este amplasat pe o suprafata de circa 70 mii metri patrati, in localitatea Stauceni din preajma Chisinaului. Magazinul contine o sectie pentru produse alimentare si una pentru produse nealimentare, iar constructia acestuia a durat cinci luni. R.Moldova este a 27-a tara unde este prezenta Metro Cash & Carry International.

Al IV-lea Forum al organizatiilor neguvernamentale de mediu

Forumul ONG-urilor ce activeaza in domeniul protectiei mediului se organizeaza traditional la finele anului in curs cu scopul de a oferi comunitatii neguvernamentale de mediu posibilitatea analizei unui an de activitate in domeniu si de a stabili perspectivele dezvoltarii ulterioare.

In cadrul Forumului din acest an vor fi abordate subiecte ce tin de realizarea politicilor de mediu si respectarea legislatiei ecologice a Republicii Moldova atit de catre sectorul asociativ, cat si de catre organele abilitate. Vor fi prezentate un sir de studii de caz privind implementarea unor proiecte ecologice de amploare si se vor discuta rezultatele unui an de munca a sectorului neguvernamental de mediu in cooperare cu organele de stat, donatori, alte ONG-uri, mas media si alte persoane interesate, se va prezenta evolutia sectorului neguvernamental in anul de referinta, etc.

La Forum va participa si va prezenta un raport ministrul ecologiei si resurselor naturale Constantin Mihailescu, iar in cadrul atelierelor preconizate participantii vor organiza un schimb de opinii privind modalitatile de imbunatatire a cooperarii organelor de mediu cu sectorul asociativ. Sunt invitati pentru participare reprezentanti ai Parlamentului, Guvernului, altor organe de resort, ambasadelor, organizatiilor internationale donatoare, reprezentanti ai ONG-urilor din Ucraina si ai mas-media.

Perspective moldo-romane de colaborare in domeniul geologiei

Specialistii romani au avut intilniri de lucru cu conducerea Ministerului Ecologiei si Resurselor Naturale, colaboratorii directiei de specialitate a ministerului si Agentiei de Stat pentru Geologie ?AGeoM?.

In cadrul acestor intilniri au fost identificate mai multe probleme de interes comun care pot constitui obiective de colaborare pe termen scurt si mediu.

Printre principalele teme abordate au fost: asistenta metodica si tehnica din partea romana la crearea bazei de date privind rezervele de substante minerale si instalarea ei pe suport digital (Sistemul Geografic Informational Geologic), preluarea experientei partii romane in materie de reglementare a relatiilor in domeniul folosirii subsolului si armonizare a legislatiei in domeniu cu legislatia comunitara a Uniunii Europene, precum si participarea specialistilor din Romania la pregatirea cadrelor in domeniul geologiei, inclusiv si organizarea practicii de producere a studentilor.

S-a constatat ca aceasta colaborare ar putea fi dezvoltata in cadrul unui acord de intentii, care ar stabili directiile principale de colaborare, schimbului de experienta si atragerii unor fonduri nationale pentru efectuarea activitatilor de cercetare si explorare.

Delegatia Ceha de mediu in Moldova

In cadrul intrunirilor, care au avut loc la Ministerul Ecologiei si Resurselor Naturale si subdiviziunile lui, s-a convenit asupra organizarii unor cursuri de recalificare pentru specialistii in domeniul protectiei mediului, pentru tineretul studios, alte persoane interesate, s-a abordat problema elaborarii unor proiecte si programe comune de cercetare in domeniu.

Expertii cehi si-au exprimat gatinta de a extinde relatiile de colaborare in domeniul agriculturii ecologice, crearii retelei ecologice si al managementului landsafturilor.

Aceasta vizita s-a efectuat in conformitate cu programul de colaborare moldo-ceha aflat in deplina desfasurare.

MOLDOVA NU CULTIVA PLANTE MODIFICATE GENETIC

Chisinau, 1 decembrie ( INFOTAG ). Declaratii in acest sens s-au facut in cadrul conferintei de presa cu genericul "Organisme Modificate Genetic. Rezultatele testarii produselor din soia", care a fost sustinuta astazi de catre specialistii Ministerului Ecologiei si Resurselor Naturale si de specialistii ONG "ProRuralInvest" la agentia INFOTAG.

Dupa cum transmite INFOTAG, expertii au informat audienta despre cele mai recente activitati in domeniul securitatii biologice, care se intreprind in Moldova in vederea respectarii stipularilor Protocolului de la Cartagena cu privire la Biosecuritate. Reglementarea activitatilor privind utilizarea organismelor modificate genetic este asigurata de catre Comisia Nationala pentru Securitate Biologica prin Legea privind securitatea biologica si de o serie de acte normative in domeniu, precum si de Cadrul National de Securitate Biologica elaborat cu suportul proiectului Biosecuritate (UNEP).

De curind, in scopul cunoasterii situatiei reale de pe piata autohtona, 9 mostre de produse din soia au fost testate in vederea depistarii OMG. Aceasta activitate a fost sustinuta de Ambasada Marii Britanii la Chisinau.

"Testarea a avut loc intr-un laborator specializat din Anglia si a costat 2,4 mii de lire sterline. Rezultatele obtinute au aratat ca sase produse: faina din soia, srotul din soia, carnea de soia, importate din SUA, Israel, Polonia, Ucraina, Brazilia contin 5% OMG. Şrotul de soia produs in Moldova si carnea de soia produsa in Olanda nu contin OMG", a spus Angela Lozan, manager al proiectului Biosecuritate.

Sergiu Ciobanu, consultant la Ministerul Ecologiei si Resurselor Naturale, a relevat ca in prezent in Moldova nu se cultiva plante modificate genetic. El a relevat ca in Uniunea Europeana se permit spre comercializare produsele cu continut modificat genetic nu mai mare de 0,9%.

"La momentul de fata, in Moldova nu exista capacitati suficiente pentru depistarea continutul de OMG in produse, iar pe ambalaje nu este indicat daca produsul in cauza contine sau nu OMG. La Facultatea de biologie a Universitatii de Stat din Moldova, exista Centrul pentru Securitate Biologica, ce va asigura testarea OMG si evaluarea riscurilor pentru mediu si sanatate. Acesta urmeaza sa fie dotat cu echipament special si in timpul apropiat va incepe sa activeze, ceea ce va permite depistarea produselor ce contin OMG", a afirmat Ciobanu.

Referitor la riscurile pe care le prezinta consumul produselor ce contin OMG, el a relevat ca la momentul de fata, la nivel mondial, nu exista date veridice ce ar demonstra efectele negative ale acestora.

Comisia Nationala pentru Biosecuritate a fost informata de ultimele rezultate ale testarilor si va lua masuri pentru monitorizarea produselor importate si respectarea cerintelor de etichetare.

Nicolae Mereuta, coordonator pentru diseminare si relatii publice in cadrul ONG "ProRuralInvest", a comunicat ca recent a fost organizata o campanie de informare a populatiei referitor la OMG si a fost realizat un sondaj de opinie referitor la acest subiect, la care au participat 1,1 mii de persoane cu virsta cuprinsa intre 15-80 ani. Sondajul a fost realizat in doua etape: pina la informarea populatiei despre OMG si dupa aceasta.

Conform datelor obtinute, 56% din cei chestionati cunosc ce inseamna OMG, 72% considera ca consumul produselor ce contin OMG este riscant. Aproape toti sustin ca ar trebui sa se stie daca produsele pe care le consuma contin sau nu OMG. Circa jumatate din cei chestionati cred ca Moldova ar trebui sa acorde atentie agriculturii ecologice.

"Am constatat ca majoritatea celor chestionati sint de parerea ca produsele ce contin OMG prezinta un risc pentru sanatate. Totodata, informarea populatiei referitor la OMG a redus considerabil teama referitor la consumul acestor produse", a explicat Nicolae Mereuta.

INFOTAG precizeaza: Din anul 1996 si pina in 2001, in lume, suprafetele cultivate cu plante modificate genetic au crescut de peste 30 de ori. in 2002, acestea erau cultivate pe o suprafata de 58,7 mln. de hectare. Cei mai mari producatori de produse ce contin OMG sint SUA, Argentina, Canada si China. Din pnct de vedere al suprafetei cultivate in lume, cele mai cultivate plante modificate genetic sint: soia, porumbul, bumbacul, rapita, cartoful si tutunul.

Tinerii in actiune

pentru a-i invata ce inseamna comunicare eficienta, ce este conflictul si care sunt modalitatile de solutionare a lor, cum pot fi identificate problemele etc. Aceste activitati le-au permis elevilor sa faca o lista a problemelor acute din localitate si sa determine prioritatile. Astfel, ei au decis ca nu se mai poate tolera starea de antisanitarie care domneste pe rapa (rauletul Lapusnita) din apropiata vecinatate a scolii ? loc pe care oamenii l-au transformat intr-o gunoiste neautorizata. Si-au fixat drept obiective salubrizarea rapei din imediata apropiere a scolii, salubrizarea si reinnoirea parcului de langa liceu, instalarea urnelor pentru gunoi in locurile publice din sat. Pentru perioada septembrie-noiembrie s-a decis sa se lucreze pentru realizarea primelor doua obiective.

Elevii au inceput activitatea prin elaborarea planului de actiune, care prevedea, la prima etapa, informarea populatiei ? instalarea unui panou in incinta liceului, difuzarea prin sat a buletinelor informative. La a doua etapa s-a intocmit un demers catre directorul scolii, factorii de decizie, s-a discutat cu oamenii care locuiesc pe malul rauletului Lapusnita, convingandu-i sa stranga gunoiul, caci apa acestui paraias ajunge pana in Prut. Desigur, reactiile adultilor au fost diferite, dar tinerii au continuat sa le vorbeasca oamenilor despre pericolul asupra sanatatii.

Alegand problema pentru solutionare, participand la elaborarea si realizarea planului de activitate, tinerii se simt membri ai comunitatii. Incurajarile primite din partea maturilor le-au intarit vointa si le-au sporit increderea in reusita. Au simtit cum fiecare este o veriga importanta in lantul de actiuni. Desi au fost si esecuri, succesul este ca tinerii au inteles ca impreuna sunt o forta, ca sunt sustinuti de o mare parte a populatiei si ca pot continua activitatea.

Dupa realizarea primei actiuni le-am explicat copiilor ca fiecare etapa de lucru trebuie evaluata, propunandu-le sa mediteze asupra unor intrebari precum: ?Facem lucrurile destul de bine??, ?Putem sa activam si mai eficient?? etc. Desigur, pentru alimentarea spiritului civic este importanta evaluarea din partea comunitatii, succesul fiind atunci cand membrii comunitati, APL se implica in aprecierea activitatii si realizarea ei (lucru care s-a intamplat la Carpineni).
Actualmente, ?Tinerii in actiune? de la Carpineni elaboreaza strategii de evaluare a realizarii planului de actiuni. Vom utiliza chestionarele structurate, interviurile radio, sondajele de opinie printre elevii liceului. Informatia acumulata o vom folosi pentru realizarea altor obiective.
Tamara MACARU, profesoara, director adjunct
al Liceului Teoretic din s. Carpineni

Chisinaul este amenintat de o catastrofa ecologica

Statia de epurare din Soroca a fost data in exploatare in anul 1982. Atunci, s-a decis ca aceasta sa fie amplasata pe teritoriul Ucrainei, in satul Ţikinovka, pe malul stang al Nistrului, unde locul parea mai potrivit. Dar, cu doi ani in urma, statia a fost inchisa, deoarece ucrainenii au incetat sa-i mai furnizeze energie electrica, din cauza datoriilor ce cresteau necontenit. Nici utilajele statiei nu erau in starea cea mai buna, unele iesind din functiune.

Specialistii din Soroca au dus mai multe tratative cu guvernele de la Kiev si Chisinau, dar pana in prezent n-a fost luata nici o decizie constructiva. Desi o organizatie ecologica internationala si-a anuntat disponibilitatea de a acorda sorocenilor un grant in valoare de 300 mii de lei, acesti bani ajung doar pentru a schimba 250 m de tevi. Iar ca statia de epurare sa poata functiona, mai este nevoie de inca 1 mln. 100 mii de lei. Astfel, oameni din Chisinau si din cateva orase ale Ucrainei continua sa bea apa poluata care poate sa contina concentratii amenintatoare de diferite bacterii, virusuri, inclusiv ai hepatitei virale, dizenteriei, vibrioni de holera.

?Zilnic, in rau nimeresc 2,5 tone de deseuri care nu trec prin instalatiile de epurare. Aceasta problema trebuie sa fie solutionata de conducerea tarii, care nu intreprinde nimic pentru a-i proteja pe chisinauieni impotriva eventualelor boli si a riscului de a ramane fara apa?, a spus Serafim Urecheanu, primarul general al Chisinaului. Şi instalatiile de epurare din Chisinau au nevoie de reconstructie. Echipamentul este uzat in proportie de 90%, iar unitatile sunt exploatate la jumatate de capacitate. Instalatiile de epurare din Chisinau au fost construite in anii 1968-1984. Mirosul urat raspandit prin oras este ?un produs? al tehnologiilor uzate fizic si moral. Deseurile sunt aruncate pe un teren de 32 ha si se usuca acolo pentru a fi tratate ulterior. Constantin Becciev, directorul intreprinderii ?Apa-Canal?, a spus ca in anul 2004 pentru reparatia instalatiilor de epurare s-au investit 12 mln. de lei, ceea ce e foarte putin. ?Noi am incheiat, reparatia aerotancului care iesise din functiune. ?Apa-Canal? cauta eventuale cai de solutionare a problemei. Ca exemplu demn de urmat serveste statia de epurare din Iasi, unde, acum cativa ani, situatia privind asigurarea cu apa potabila era cu mult mai proasta decat cea in care s-a pomenit Chisinaul. Cu investitii de 60 mln. de euro, orasul Iasi si-a reconstruit sistemul de epurare a apei.