Fiecare popor îşi merită conducerea pe care o are

Voluntarii a două organizaţii obşteşti, Civilizaţia Nouă şi IRFF Onlus, au organizat duminică, 19 octombrie, o acţiune de curăţare a spaţiului între sectoarele Râşcani şi Poşta Veche. Păduricea din regiunea ipodromului, unde cu două săptămâni în urmă s-au petrecut competiţii de hipism, a fost inundată de cantităţi enorme de gunoi.

Cu puţin timp în urmă, orăşenii, dornici de a se odihni în sânul naturii şi de a savura gustul frigăruilor, urmau acelaşi exemplu. Grămezi de plastic, sticle şi hârtii aruncate peste tot, astea au fost obiectele de care tinerii voluntarii se împiedicau. Acest loc arată cum doriţi, numai nu ecologic-prietenoasă. Unul din liderii de iniţiativă ai A.O. „Civilizaţia Nouă”, Alexandra Tarasenco, a comunicat că 20 de tineri (inclusiv 6 copii cu vârstele de 3-10 ani) au decis să cureţe acest teren. După doar câteva ore de lucru, aceştia au adunat toate gunoaiele, până li s-au terminat sacii. Tineri au numărat 60 de saci cu gunoi şi au rămas pentru câteva clipe să privească în urmă un spaţiu atât de verde şi frumos. Au plecat fericiţi ca au realizat ceva util.

Atitudinea concetăţenilor care treceau pe alături i-au surprins pe iniţiatorii acţiunii. Ei susţineau înverşunat că oricine altul este vinovat de „priveliştea mirositoare” numai nu ei. În timpul acţiunii, iată că se plimba un tânăr cuplu şi curioşi au întrebat: „Pentru ce faceţi curăţenie dacă nu vă plăteşte nimeni?” „Păi, să ne fie plăcut să fim aici, cine altul daca nu noi vom face aceasta ţară un loc mai bun de trai?”, răspunde o tânără care venise acolo cu întreaga ei familie. Dialogul continuă: „Domnul Voronin are o grămadă de bani şi asta intră în funcţiile lui ca să asigure ordine aici.” Femeia, nu s-a gândit mult şi i-a replicat: „Fiecare popor îşi merită conducerea pe care o are!” La fel de surprinşi faţă de acţiunea civică erau şi localnicii care trăiesc în apropiere de pădurice. La fel de sceptci, se întrebau de ce trebuie să cureţe ăştia un teren străin? Mai mult ca atât, unii localnicii s-au arătat ignoranţi că ei nu ar avea nevoie de vreo acţiune de salubrizare. La finele lucrărilor, toţi cei care s-au silit să realizeze o faptă bună din propria lor iniţiativă au rămas îngânduraţi la ignoranţa şi nepăsarea celor din jur.

Nici autorităţile locale din sectorul Râşcani nu s-au arătat mulţumite de contribuţia civică, aceştia luându-i pe iniţiatori prin mare suprindere. Staţi că surpriza cea mai bună de abia începe. Au ajuns post-factum să discute telefonic cu d-l Lilian Surlaru, şeful secţiei de coordonare, imobil şi servicii comunale al Primăriei mun. Chişinău, care frumos i-au redirecţionat la Direcţia Gospodăriilor Spaţiilor Verzi. Nici de la această instituţie nu au primit vreun răspuns, iniţiatorii, în continuu telefonând fără a li se răspunde. Ce rămâne de făcut? În seara următoare, băieţii s-au gândit să facă o plimbare „romantică” şi să ia sacii de gunoaie, deja împrăştiate de câinii vagabonzi din parc. Ce ziceţi să facem o plimbare împreună? Salvează-mă Doamne de prostia şi ignoranţa omenească…

Natalia Ghilascu

Sirsa: Civic