În România se vorbeşte tot mai mult despre construirea unui prim sat ecologic, un concept destul de des întâlnit, mai ales în Occident, dar despre care la noi se ştie prea puţin. În tot mai multe ţări funcţionează cu succes acest model de viaţă durabilă, în care sunt păstrate toate standardele unui nivel de viaţă civilizat, dar care se obţine pe baza unor tehnologii şi activităţi comerciale verzi, ecologice.
În anii 60, în plină epocă flower-power s-a extins foarte mult conceptul unui mod de viaţă cât mai apropiat de natură, în armonie cu aceasta. Au apărut numeroase comunităţi – printre care una dintre cele mai cunoscute este cea de la Findhorn, în nordul Scoţiei – şi care ulterior au evoluat de la folosirea unui mod simplu de a trai la utilizarea energiilor nepoluante şi neconvenţionale.
Concret, oamenii din aceste comunităţi încearcă să se bazeze mai mult pe ei şi eforturile lor, decât pe lumea exterioară. Nu este neapărat dorinţa de izolare, cât mai ales cea de a nu polua mediul în care oamenii trăiesc. Casele sunt construite în aşa fel încât ţin înăuntru cât mai multă căldură, iar aceasta este obţinută cu ajutorul tehnologiilor verzi, adică prin panouri solare. La fel se încălzeşte apa. Curentul electric se obţine cu ajutorul morilor de vânt. Aerul condiţionat este strict interzis, iar toaletele folosesc compost pentru curăţarea apelor reziduale.
Surprinzător, China are o tradiţie destul de lungă în ceea ce priveşte satele ecologice. Încă din anii 80, satul Liuminying a început să folosească energia solară şi alte forme neconvenţionale de energie pentru a promova agricultura organică. În anul 1987, fondatorul acestui sat ecologic, Zhang Zhanlin, a fost evidenţiat de Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu. China şi Japonia au anunţat şi un proiect comun de creare a unui sat ecologic care să folosească drept combustibil metanul obţinut din dejecţiile animale. {Realitatea TV}