Secretarul de stat, Constantin Popescu a declarat ca proiectul Belene este unul din cele patru amenintari majore de mediu pentru Romania, printre care se numara constructia canalului Bistroe si proiectul minelor de aur de la Rosia Montana. La finele lui 2004, cand Bulgaria semna ultimele acorduri cu compania Parsons E&C Europe Ltd. pentru constructia celei de-a doua centrale nucleare din Bulgaria, Romania a prezentat un raport asupra problemelor de mediu ridicate de acest proiect, in care se preciza ca portul Belene este situat la 13 kilometri de Zimnicea si la mai putin de 100 de kilometri de Bucuresti. /ROMPRES/
Author: valeriu
MMGA va accelera aplicarea legislatiei de mediu
Cu prilejul conferintei de presa saptamanale a MMGA, Korodi a prezentat noile modificari legislative ce vor interveni conform negocierilor pe Capitolul 22 Mediu, precum si termenele de finalizare ale noilor acte normative.
"Perioada 2005-2006, va fi decisiva pentru termenii si conditiile aderarii la UE, iar autoritatilor romane le revine obligatia indeplinirii angajamentelor asumate in negocieri", a spus Attila Korodi/ROMPRES/.
Grant for Romanian government
The U.S. Trade and Development Agency awarded the grant July 21 to the Romanian Ministry of Environment and Water Management to modernize its network of laboratories.
As Romania prepares for membership in the European Union in 2007, it is introducing and enforcing new environmental laws, and the labs will help ensure compliance, according to the U.S. Trade and Development Agency.
Ungaria este ingrijorata de situatia rezervoarelor de ape reziduale industriale din apropiere de Baia Mare
Oficialul ungar este interesat de starea celor 17 rezervoare de tratare a apelor reziduale industriale din apropiere de Baia Mare, unde in 2000 o deversare de cianuri a afectat calitatea raurilor din Ungaria.
"Caderile de zapada din ultimele saptamani au ridicat ingrijorari in legatura cu siguranta acestor rezervoare", a declarat ministrul ungar al mediului. De asemenea, oficialul ungar a subliniat ca o comisie ad-hoc ungaro-romana ce va analiza riscurile instalatiilor industriale romanesti pentru raurile care trec in Ungaria va demara lucrarile in aceasta primavara. /ROMPRES/
Planeta sarbatoreste ratificarea Protocolului de la Kyoto
Principala ceremonie va avea loc in aceasta luna la Kyoto, cea mai veche capitala imperiala a Japoniei, unde a fost semnat tratatul pe 16 februarie 1997.
Protocolul de la Kyoto intra in vigoare efectiv de miercuri, dupa ce a fost ratificat de 141 de tari, dintre care 30 de tari industrializate.
Protocolul se inscrie in conventia-cadru ONU asupra schimbarilor climatice ce vor fi adoptate cu ocazia celei de a treia Conferinta a Partilor care se tine tot miercuri la Kyoto.
"Este un eveniment important pentru Japonia", a explicat pentru AFP Takashi Omura, responsabil al sectiunii de mediu mondial al Ministerului nipon al Mediului.
Centrul de Analize Climatice, RAC, care grupeaza 340 ONG-uri ecologiste, a anuntat ca mai multe manifestari pentru marcarea evenimentului, precum un turneu pe bicicleta in Lisbona, prin care vor face turul ambasadelor tarilor care au ratificat tratatul, dar si inaltarea unui balon gonflabil in apropierea Parlamentului de la Berlin sau in fata statuii Libertatii la Paris cu mesajul: "Kyoto 2005, Alaturati-va noua !" la adresa SUA si a altor state care nu au ratificat inca tratatul.
Manifestari si conferinte de presa ale ONG-urilor vor avea loc la Moscova si la chiar in fata ambasadei SUA la Roma.
"Nu vor fi prezente la ceremonie decat tarile semnatare ale Protocolului, dar acesta ramane deschis publicului", a adaugat Omura, intrebat despre o posibila prezenta a reprezentantilor americani la Kyoto./Rompres/
National Geographic – Romania intra in campanie
Canalul Bastroe, construit de Ucraina in Delta Dunarii, pune in pericol existenta plaurilor, insulele plutitoare care au un rol bine determinat in ecologia deltei, ne-a declarat Cristian Lascu, redactorul sef al revistei National Geographic Romania si presedinte al Grupului de Explorari Subacvatice si Speologice (GESS). Plaurul are un rol esential in filtrarea apei Dunarii si in retinerea sedimentelor. Realizarea unui canal ca Bastroe duce la o scadere a nivelului apelor, astfel incat din insula plutitoare, plaurul devine o insula fixa, lipindu-se de solul subacvatic. Continue reading National Geographic – Romania intra in campanie
NASA estimeaza ca 2005 va fi anul cel mai calduros din istorie
"Am inregistrat o accentuata tendinta de incalzire in ultimii 30 de ani, tendinta ce este corelata in special cu cresterea emisiilor de gaze cu efect de sera in atmosfera", a declarat James Hansen, de la Institutul Goddard de Studii Spatiale a NASA, cu sediul la New York.
Dar, daca anul acesta ar putea fi extrem de calduros, nu trebuie uitat ca si anul trecut temperatura a fost destul de ridicata, 2004 ocupand locul patru in topul celor mai caldurosi ani. Temperaturile medii la nivelul solului si al oceanelor au fost anul trecut cu 0,48 grade peste cele medii ale perioadei 1951 – 1980, potrivit datelor lui Hansen.
Anul cel mai calduros a fost considerat, pana acum, 1998, in timp ce 2002, 2003 si 2004 au ocupat locurile urmatoare in top, ceea ce demonstreaza o tendinta cu adevarat alarmanta, au subliniat expertii NASA.
Si fenomenele naturale au inrautatit situatia. Anumiti factori, precum eruptiile vulcanice, care au lansat mici particule de acid sulfuric in atmosfera, in 1963, 1982 si 1991, au provocat schimbari climatice timp de cateva luni sau chiar ani.
De asemenea, fenomenul cunoscut sub numele de El Nino – cand o cantitate semnificativa de apa calda s-a raspandit pe o mare parte a Oceanului Pacific tropical – a avut o influenta pe termen scurt asupra climei. Cresterea temperaturilor in 1998 a fost asociata, spre exemplu, cu una dintre cele mai puternice variante ale El Nino din ultimele secole.
Totusi, in opinia NASA, fenomenul care a contribuit in cea mai mare masura la atingerea unor temperaturi ridicate in ultimii ani este dioxidul de carbon emis de autovehicule, industrie si companiile de servicii, cunoscut sub numele de gaz cu efect de sera. Hansen a spus ca, din cauza "gaurilor" facute in stratul de ozon de aceste emisii de gaze, suprafata pamantului absoarbe mai mult din energia pe care soarele o reflecta in spatiu.
Aceasta energie suplimentara, impreuna cu o varianta mai usoara a lui El Nino, ar putea face ca 2005 sa fie un an mai calduros decat cele precedente, inclusiv decat 1998. De aceea, NASA se teme ca va fi cel mai calduros an din istorie./ROMPRES/
Intentia de schimbare din functie a guvernatorului Deltei Dunarii, Virgil Munteanu, continua sa starneasca reactii
LAUDE. Specialistii straini au o foarte buna parere despre Delta Dunarii si despre guvernatorul acesteia Acesta din urma a anuntat ca va inainta si o petitie pentru a-si face cunoscuta nemultumirea legata de schimbarea guvernatorului Munteanu. "Il cunosc pe domnul Munteanu inca din anii ’90 si de atunci am fost foarte impresionat de competenta, dar si de daruirea cu care s-a angajat pentru problemele Deltei Dunarii indiferent de curentele politice, tinand cont in primul rand de mentinerea biosferei unice a Deltei. Acesta a fost unul din motivele pentru care ministerul federal al Economiei din Germania mi-a incredintat in 2002 organizarea zilelor economice germano-romane la Tulcea si Galati, iar in 2003 la Hamburg. La ambele festivitati domnul Virgil Munteanu a impresionat participantii dar si institutiile publice din Hamburg (Senatul, Camera de comert si Industrie, Administratia Portului etc.) prin competenta si modul prezentarii problemelor", sustine Manfred Engelmann.
SPERANTA. Manfred Engelmann spune ca un efect pozitiv al angajamentului guvernatorului au fost vizitele mai multor delegatii de ziaristi germani care au relatat in mod pozitiv despre Delta Dunarii, asta atragand turisti nemti. "Speram ca domnul Munteanu sa-si poata mentine functia, deoarece noi suntem de parere ca nu fiecare schimbare politica in Romania ar trebui sa aiba consecinta schimbarii celor care se implica cu competenta in rezolvarea problemelor tarii si a societatii romanesti. Totodata speram ca aceasta informatie sa-i parvina si doamnei ministru Sulfina Barbu", adauga Manfred Engelmann. Presedintele Asociatiei Romanilor Canadieni, Florin Rapan sustine ca va face o petitie pentru a-si exprima nemultumirea fata de intentia de schimbarea din functie a guvernatorului Vrigil Munteanu. "Il cunosc pe domnul Virgil Munteanu de la seminarul RWW "SOS Danube Delta" de la Haga. Eu unul am fost impresionat de pregatirea, experienta si rezultatele sale in a gestiona cu profesionalism Delta Dunarii, dar si in a prezenta si promova cauzele romanesti. De ce ne schimbam oamenii de valoare?", se intreaba Rapan.
UKRAINE MISINFORMS OTHER COUNTRIES AND INTERNA?IONAL COMMUNITY CONCERNING THE CONSTRUCTION OF CANAL DANUBE-BLACK SEA
It’s worth mentioning that in the letter of ad interim Minister of international relations of Ukraine V. Yelchenko addressed to the Prime Minister of Ukraine V. Yanykovich he suggested: “with the aim to explain the justification of the position of Ukraine concerning the necessity of construction of navigation canal and to prevent the creation of negative image of our state at the international arena in this context we suggest: to authorize Ministry of environment, Ministry of transport, State committee on radio and TV to conduct necessary public awareness efforts among Mass Media”. Continue reading UKRAINE MISINFORMS OTHER COUNTRIES AND INTERNA?IONAL COMMUNITY CONCERNING THE CONSTRUCTION OF CANAL DANUBE-BLACK SEA
Romania Libera – Se impiedica programul de revitalizare a Deltei Dunarii
De cateva saptamani personaje dintre cele mai dubioase din Delta si din randul celor care au fost pusi la punct in ultimii ani de conducerea ARBDD pentru ca incalcau legea in Delta Dunarii agita spiritele. Cu o parte dintre acestia ARBDD s-a judecat pentru a le stopa ilegalitatile iar Justitia s-a pronuntat in favoarea intronarii legalitatii in aceasta zona pusa sub protectie ecologica. Alte personaje agreate de prefectul liberal sunt cercetate de PNA. Persoane incurajate de prefectul Lefter Chirica, dar si de alti lideri ai PNL Tulcea, care sunt implicati in afaceri dintre cele mai dubioase in Delta, vor acum capul guvernatorului Deltei ? Virgil Munteanu.
Intrucat nu s-a reusit impunerea pe functia de guvernator al ARBDD a obscurului Georgel Rosca, s-a pus la punct o strategie pentru demolarea autoritatii ARBDD.
Braconierii vor sa faca legea in Delta!
Pescarii-braconieri au fost pusi sa spuna ca ei nu mai au cu ce trai intrucat guvernatorul Virgil Munteanu le-a anulat permisele de pescuit pentru ca au braconat. Patronii firmelor de recoltat stuful, care nu au putut sa participe la licitatie intrucat firmele lor aveau datorii la bugetul de stat, au sustinut ca ARBDD le-a distrus afacerile si ca resursele Deltei ar trebui sa fie lasate, fara nici o restrictie, la discretia populatiei din Delta Dunarii. Directorul Agentiei de Protectia Mediului Tulcea, un apropiat al liberalilor si PSD-istilor tulceni, care a facilitat tot felul de afaceri necurate in legatura cu Delta, a declarat ca aceasta nu mai are nevoie de protectie ecologica. Singurele suprafete de teren din Delta care ar mai trebui sa fie protejate ar fi, in conceptia directorului Cadri Bectas, doar cele aflate sub protectie totala, care reprezinta mai putin de o treime din teritoriul actual al Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii.
Exista si pescari nemultumiti
Dupa ce in urma cu doi ani executivul de atunci a decis concesionarea fondului piscicol si stuficol, zone intregi din Delta au intrat sub controlul catorva firme. La ora actuala mai mult de jumatate din acest fond a fost concesionat. Exista disensiuni intre firmele concesionare, dar si intre pescari si acestea. Practic, pescuitul in Delta este dominat de cateva firme, ele obtinand dreptul sa pescuiasca cele mai mari cantitati de peste. Restul, au primit dreptul de a pescui cantitati mici, dar si asa asupra lor se fac mari presiuni. O parte dintre pescari, locuitori ai Deltei, sunt nemultumiti de aceasta situatie din Delta si ameninta cu miscari de protest. Toate aceste probleme au fost aduse la inceputul acestei saptamani la cunostinta noului prefect al judetului Tulcea si a membrilor Consiliului Judetean, care au promis ca vor interveni.