În iulie 2012, Agenţia Regională de Protecţia Mediului a eliberat acordul de mediu pentru proiectul de minerit cu cianuri de la Certej, Hunedoara. Prin detaliile sale – impactul devastator asupra mediului, vicii de legalitate, reţeaua de acţionari, respectiv companiile deţinătoare, proiectul de exploatare de la Certej se aseamănă celui propus la Roşia Montană, atrăgând de-a lungul timpului critici serioase din partea organizaţiilor de protecţia mediului din România. Continue reading Autoritățile de mediu tratează cu delăsare cazul Certej
Category: In ROMANIA
Caravana Guerilla Verde a transmis mesajul colectării selective în comunități din 6 orașe din România
În perioada februarie – aprilie 2013, peste 1.200 de tineri din cele 6 oraşe în care s-a oprit caravana Guerilla Verde – Bacău, Ploieşti, Iaşi, Focşani, Buzău şi Bucureşti – au avut acces liber la proiecțiile de film cu mesaj ecologic în schimbul unei doze de aluminiu şi/sau a unei baterii, aduse pentru reciclare. O surpriză placută a acestei ediții a fost numărul mare de școli, 21 de instituții de învățământ, care au dorit să implementeze programele de colectare selectivă a bateriilor și a dozelor de aluminiu. Tot în această perioadă, alte 25 de unităţi de învăţământ, majoritatea din mediul rural, au dorit să se implice în mod activ, prin implementarea programului de colectare selectivă, chiar dacă nu au putut fi incluse în traseul caravanei. Continue reading Caravana Guerilla Verde a transmis mesajul colectării selective în comunități din 6 orașe din România
Rosia Montana in cadrul retrospectivei ASTRA FF 2012
Te invitam pe 15 decembrie 2012, ora 21:15, in cadrul retrospectivei ASTRA FILM FESTIVAL 2012 la Bucuresti, la o noua proiectie a documentarului Rosia Montana – un loc la margine de prapastie in regia lui Fabian Daub (Germania). Continue reading Rosia Montana in cadrul retrospectivei ASTRA FF 2012
Taxa auto, impusa TUTUROR masinilor, din 2013, in functie de cat polueaza
Taxa auto ar putea sa fie eliminata de la jumatatea anului viitor sau de la inceputul anului 2013, urmand ca autovehicule sa aiba o carte verde care sa certifice gradul de poluare, a declarat astazi ministrul Mediului, Laszlo Borbely. Continue reading Taxa auto, impusa TUTUROR masinilor, din 2013, in functie de cat polueaza
Kelemen Hunor da inapoi in cazul Rosia Montana! “Nu intentionez sa semnez declasarea Carnicului”
Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, se justifica la RFI, dupa ce organizatii neguvernamentale i-au cerut demisia, din cauza avizului dat pentru descarcarea de sarcina arheologica in Masivul Carnic de la Rosia Montana. Kelemen Hunor spune ca a vrut sa fie “pro-activ” si sa salveze “ce se poate salva“. Continue reading Kelemen Hunor da inapoi in cazul Rosia Montana! “Nu intentionez sa semnez declasarea Carnicului”
Iesenii au protestat impotriva deciziei Ministerului Culturii si Patrimoniului National de a acorda certificatul de descarcare de sarcina arheologica pentru masivul Carnic, Rosia Montana
Joi, 4 august a.c., inIasi, zeci de manifestanti au participat la o actiune de protest impotriva deciziei Ministerului Culturii si Patrimoniului National de a acorda certificatul de descarcare de sarcina arheologica pentru masivul Carnic,Rosia Montana, monument istoric din grupa valorica A, recunoscut cu valoare nationala. Manifestatia a durat aproximativ o ora, participantii imbracati in negru si avand fetele acoperite cu masti de gaze sau benzi adezive, in semn de protest impotriva cenzurii din presa, au afisat mesaje: Kelemen Hunor VINOVAT de crima culturala! Kelemen, omul de paie al RMGC! Kelemen Hunor, demisia! Personajul principal al actiunii a fost Kelemen Hunor, arestat pentru crima Culturala. Continue reading Iesenii au protestat impotriva deciziei Ministerului Culturii si Patrimoniului National de a acorda certificatul de descarcare de sarcina arheologica pentru masivul Carnic, Rosia Montana
Conferinta “Totul despre Rosia Montana in UNESCO”
Miercuri, 6 iulie 2011, de la ora 11, conferinta “Totul despre Rosia Montana in UNESCO”. Evenimentul beneficiaza de prezenta specialistilor ce au realizat documentatia pentru demararea procedurilor de introducere a Rosiei Montane pe Lista de Patrimoniu Mondial UNESCO. Continue reading Conferinta “Totul despre Rosia Montana in UNESCO”
Centrala de la Cernavoda, a treia cea mai periculoasa din lume
In contextul dezastrului de la Fukushima, Radio Europa Libera/ Radio Libertatea (RFE/RL) a realizat un top al primelor cinci potentiale pericole nucleare.
Centrala de la Cernavoda e pe locul 3, scrie Agerpres. Continue reading Centrala de la Cernavoda, a treia cea mai periculoasa din lume
Sandviciuri ECO
NU ARDEŢI FRUNZELE !!!
Ministerul Mediului solicită cetăţenilor să evite să dea foc la frunzele care, în această perioadă cad intensiv, întrucât impurităţile nocive care se elimină la arderea acestora sunt periculoase pentru sănătate.
Potrivit ministerului, de obicei, impurităţile nocive care se elimină la arderea frunzelor (şi resturilor vegetale) se acumulează în stratul inferior al atmosferei – zona de activitate umană intensă. De la aceasta suferă şi animalele şi păsările de casă. Continue reading NU ARDEŢI FRUNZELE !!!