Oficiul EPPO anunta selectarea consultantilor locali

Oficiul Prevenirea Poluării Mediului, Ministerul Mediului din RM anunţă selectarea Consultanţilor Locali pentru efectuarea analizei de referinţă şi identificarea priorităţilor unui management durabil al substanţelor chimice în cadrul proiectului „Integrarea managementului durabil al substanțelor chimice în procesele de planificare a dezvoltării naționale”. În cadrul acestui apel sunt deschise trei poziții pentru consultanți locali: jurist de mediu, sănătate publică si economist. Continue reading Oficiul EPPO anunta selectarea consultantilor locali

Ziua Naţională de Înverzire a Plaiului

Tradiţional, deja de aproape două decenii, în fiecare an în ţara noastră se organizează ample activităţi de salubrizare, amenajare, igienizare, aducere în bunăstare a localităţilor. Începând cu 1995, în conformitate cu Decretul Preşedintelui Republicii Moldova, bilunarul de salubrizare a fost suplinit cu acţiunea de extindere a spaţiilor verzi „Un arbore pentru dăinuirea noastră”, ce se organiza în prima sâmbătă a lunii aprilie. Anual, în această zi, în satele şi oraşele republicii, de-a lungul şoselelor, altor căi de comunicaţie, se plantau arbori, se efectuau regenerări ale suprafeţelor împădurite, se renovau scuarele, parcurile, grădinile publice etc. Continue reading Ziua Naţională de Înverzire a Plaiului

Asociația pentru Dezvoltare Creativă vă invită la evenimentul ”Colectăm plasticul pentru un oraș mai ecologic”

 

Asociația pentru Dezvoltare Creativă în parteneriat cu Ambasada SUA în Republica Moldova și SRL ”ABS” vă invită să participați, sîmbătă, în data de 15 octombrie 2011 la un eveniment cu care va promova reciclarea plasticului într-un mod creativ pentru un Chișinău mai ecologic și cetățeni mai responsabili. Continue reading Asociația pentru Dezvoltare Creativă vă invită la evenimentul ”Colectăm plasticul pentru un oraș mai ecologic”

11 școli și grădinițe din Ştefan-Vodă vor fi încălzite cu energie produsă din paie

Instituţiile publice din raionul Ştefan Vodă vor fi conectate la sisteme termice pe bază de biomasă. În urma semnării Memorandumului de colaborare cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltarea (PNUD) 11 şcoli şi grădiniţe din 9 sate a raionului vor fi încălzite cu energie produsă din paie. Continue reading 11 școli și grădinițe din Ştefan-Vodă vor fi încălzite cu energie produsă din paie

Proiectul ecologic „Hai Moldova!” va participa la „Curăţenia Mondială 2012”

Proiectului ecologic „Hai Moldova!” se va alătura eforturilor voluntarilor din cel puţin 100 de ţări, pentru a participa la acţiunea „Curăţenia Mondială 2012”. Scopul acţiunii este evacuarea gunoiului depozitat ilegal în 100 de ţări şi creşterea gradului de conştientizare a oamenilor din toată lumea. „Nu este vorba doar despre iubitorii naturii, Continue reading Proiectul ecologic „Hai Moldova!” va participa la „Curăţenia Mondială 2012”

UN PROIECT NOU LA VAUL-RASCOV “Organizarea companiei de constientizare, informare si participare a tineretului , populatiei la salubrizarea si lichidarea gunoistilor ne autorizate in localitatile amplasate pe malurile Nistrului “

Recent Asociatia Obsteasca INFO-TERRA din Vadul -Rasov a cistigat un proiect ecologic de salubrizare a ambelor maluri ale Nistrului pe un segment de 14 km. In acest proiect vor participa tineretul si populatia din 2 Primarii de pe malul drept al Nistrulu si doua scoli ale raionului Camenca din stinga Nistrului. Continue reading UN PROIECT NOU LA VAUL-RASCOV “Organizarea companiei de constientizare, informare si participare a tineretului , populatiei la salubrizarea si lichidarea gunoistilor ne autorizate in localitatile amplasate pe malurile Nistrului “

Participanţii la o eco-şcoală de vară vor învăţa să protejeze mediul înconjurător

Copii din Moldova, Ucraina şi Azerbaidjan vor participa la cea de-a 7-a ediţie a eco-şcolii de vară „Insula conservării energetice”, care se va desfăşura în UTA Găgăuzia, localitatea Congazcic. Cei 75 de participanţi au fost selectaţi din rândurile laureaţilor unui concurs privind energia şi mediul înconjurător, dar şi din familii defavorizate şi copii cu dizabilităţi, transmite Info-Prim Neo. Continue reading Participanţii la o eco-şcoală de vară vor învăţa să protejeze mediul înconjurător

Ziua Mondială a Grădinilor Zoologice

    La data de 9 august este marcată Ziua Mondială a Grădinilor Zoologice.

Grădinile Zoologice reprezintă instituţii ştiinţifice de culturalizare şi instruire, fiind constituite prin delimitarea unor teritorii terestre şi/sau acvatice, supuse unui regim special de administrare, în scopul conservării, studierii şi demonstrării  în condiţii artificiale optime a unor specii de animale valoroase din punct de vedere ştiinţific.

Reglementarea activităţii de creare şi gestionare a Grădinilor Zoologice pe teritoriul Republicii Moldova este stabilită în Legea  grădinilor zoologice Nr. 136 din  14.06.2007, Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat Nr.1538-XIII din 25.02.98, Legea Nr.439 din 27.04.1995 regnului animal.

În Republica Moldova cea mai importantă Grădină Zoologică este Întreprinderea Municipală Chişinău „Grădina Zoologică”, care deţine o colecţie formată din 155 specii ale regnului animal, reprezentată de 844 exemplare, din care 115 sepcii sunt incluse în Lista Roşie Internaţională, 13 specii – în Cartea Roşie a Republicii Moldova, 69 specii – Convenţia CITES, 32 sp. – Convenţia de la Bonn, 114 sp. – Convenţia de la Berna, 18 sp. – Convenţia AEWA. Totodată 10 specii  din colecţia instituţiei participă în aşa programe de importanţă internaţională cum ar fi EEP (Programul European de Reproducele a Animalelor).

Cu ocazia Zilei Mondiale a Grădinilor Zoologice Întreprinderea Municipală ,,Grădina Zoologică”  va petrece la data de 9 august ziua uşilor deshise pentru copiii pînă la vîrsta de 16  ani şi pensionari.

 

Sursa: mediu.gov.md

Seminar regional de consultare publică a proiectului Strategiei Naţionale de Mediu pentru perioada anilor 2012-2022

Un seminar regional de consultare publică a proiectului Strategiei Naţionale de Mediu a Republicii Moldova pentru perioada anilor 2012-2022 a avut loc miercuri, 27 iulie a.c., în incinta Hotelului „Bălți” din municipiul Bălți.

În luarea sa de cuvînt de la deschiderea seminarului, directorul Agenției de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord), Ion Bodrug, a vorbit despre importanţa elaborării şi implementării Strategiei Naţionale de Mediu atît la nivel naţional, cît şi la nivel local. Continue reading Seminar regional de consultare publică a proiectului Strategiei Naţionale de Mediu pentru perioada anilor 2012-2022

Noi reglementari în sezonul de vînătoare 2011-2012

În reglementarea termenelor de vînătoare pentru sezonul 2011-2012 au apărut noi schimbări. Conform Hotărîri Guvernului RM nr. 561 din 25.07.2011, se modifică termenele de vînătoare la următoarele specii de vînat: mistreţi – de la 20 noiembrie 2011 pînă la 31 decembrie 2011, iepuri – de la 4 decembrie 2011 pînă la 15 ianuarie 2012, porumbei (cu excepţia porumbelului de scorbură) – de la 20 august 2011 pînă la 13 noiembrie 2011, raţe, lişiţe, găinuşe de baltă, culici – de la 20 august 2011 pînă la 31 decembrie 2011 şi gîşte (cu excepţia gîştei cu gît roşu) – de la 1 octombrie 2011 pînă la 15 ianuarie 2012. La fel, conform Hotărîrii, se interzice vînatul pe întreg sezonul de vînătoare la cerbul pătat, elan, căprior, potîrniche. Continue reading Noi reglementari în sezonul de vînătoare 2011-2012